Traian Băsescu, judecat public mâine în Piaţa Universităţii

Protestatarii din Piața Universității din București, prin vocea Asociației 16 Decembrie 1989 Timișoara, Asociației Victoria Revoluției din Decembrie 1989, Asociației Carrom, Fundației Umanitaria Project, Asociației Hochstadt, Asociației Mișcarea Socială, Asociației Sindicatul Revoluționarilor din România Decembrie 1989, Asociației Jilava 21-22 Decembrie 1989 și a mai multor sindicate, anunță organizarea procesului public al lui Traian Băsescu, care va avea loc în București, în fața Teatrului Național, sâmbată, 28 ianuarie 2012, începand cu orele 19.00.

În cadrul procesului de judecată se vor preciza toate faptele pentru care este acuzată clasa politică, în general, și președintele Traian Băsescu, în special, se precizează într-un comunicat al organizatorilor.

Sursa: DCNews

Băsescu face glume cu protestatari

La discursul cu ocazia investirii lui Cristian Diaconescu în funcţia de ministru de Externe, Băsescu arăta disperat, furios, plin de ură, vocea îi tremura până la lacrimi, iar ce spunea era aproape incoerent şi lipsit de logică.

A doua zi, la “intervenţia cu românii”, a apărut un Băsescu cu chip luminos, care afişa siguranţă şi încredere în sine, iar discursul a fost unul arogant şi indiferent la problemele cetăţenilor revoltaţi. Preşedintele a spus că nu ar schimba nimic din ceea ce a făcut până acum, că el ştie ce trebuie făcut şi că va colabora în continuare cu Guvernul, pentru a ne oferi un “orizont de ţară nouă”.

De unde această schimbare bruscă de atitudine? E simplu, sosise în ţară delegaţia FMI. Şi pentru că i-au venit stăpânii, asigurându-l că totul este în regulă şi că tot el este jupânul, Băsescu a prins curaj, ba chiar a început să aibă chef de glume.

Traian Băsescu a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu directorul executiv al FMI, Menno Snel.

Potrivit Mediafax, la începutul întâlnirii, preşedintele l-a întrebat pe oficialul FMI: “Cum se vede România de la Washington?”.

“La ultimele întâlniri, au fost foarte multe complimente faţă de modul în care aţi administrat ţara în criză”, a răspuns Menno Snel.

În replica ce a urmat, Băsescu nu s-a abţinut să nu facă o glumă, iar aceasta i-a vizat pe protestatari.

“Poate la următoarea noastră întâlnire o să trimitem nişte oameni care protestează în Bucureşti… (râsete – n.r.) În legătură cu succesele noastre”.

basescu rade cu tupeu

Sursa: RTV

Privatizările din România au fost de fapt transferuri

După căderea comunismului şi adoptarea Legii 15/1990, prin care Petre Roman a deschis calea înstrăinării avuţiei naţionale, cei care s-au succedat la putere au proclamat mereu necesitatea privatizărilor, ca mijloc de dezvoltare economică.

Ani de-a rândul sistemul economic naţional a fost distrus şi mii de fabrici şi companii de stat, foste ale întregului popor, au fost desfiinţate, sau vândute străinilor, la presiunea FMI, sau ca preţ pentru intrarea în UE.

Numai că, aşa cum este de părere Ilie Şerbănescu, nici măcar nu a fost vorba de privatizări autentice, ci de transferuri către alte state.

Privatizarea înseamnă vânzarea pachetului majoritar către o firmă privată, iar transferul este vânzarea controlului într-o firmă către un stat străin. Aşa s-a întâmplat cu Petrom, care a fost preluat de statul austriac, cu Romtelecom, care a fost dat statului grec; trei reţele de distribuţie a energiei electrice, în frunte cu Muntenia Sud, care era şi cea mai prosperă, au ajuns pe mâinile statului italian; Electrica Oltenia – la statul ceh; Distrigaz Sud – este a statului francez… Noi nu am privatizat, noi am făcut transferuri şi ne batem cu pumnii în piept că asta trebuia să facem. De fapt, aşa ne-am legat de mâini singuri şi ne-am privat de atuurile noastre economice.

Sursa: Formula AS

De două zile delegaţia FMI se află din nou la Bucureşti pentru a pune la cale cu Băsescu ultimele transferuri care am mai rămas de făcut: sistemul energetic, Roşia Montană, Tarom, CFR-Marfă. Cu banii de la sănătat, transferul salvărilor şi spitalelor la americani s-a amânat, pe motiv de proteste…

Maxima zilei

Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate. Vreau să spun în acelaşi timp că nu poate fi iubit cineva care nu iubeşte pe nimeni.

Emil Hossu (24 noiembrie 1941 – 25 ianuarie 2012)

emil hossu

Sursa foto: Antena 3

BCR face PR în stilul lui Băsescu

Azi am primit o scrisoare de început de an de la BCR. După politeţurile introductive şi urările de an nou, vom face şi vom drege, să facem bine, ca să fie bine, pe prima pagină a scrisorii este prezentată o listă cu realizările măreţe ale BCR din perioada 2007 – 2011.

Apoi sunt asigurat că toate aceste îmbunătăţiri sunt la dispoziţia clienţilor împreună cu altele noi, care sunt puse în aplicare începând cu acest an.

Toate aceste lucruri sunt la dispoziţia dumneavoastră şi vă puteţi bucura în mod necondiţionat de ele. Consilierii noştri au participat la programe speciale de pregătire şi vă pot oferi informaţii mai detaliate despre cele mai bune soluţii dedicate nevoilor dumneavoastră pentru administrarea contului curent BCR şi a operaţiunilor. Continuând procesul de îmbunătăţire şi simplificare a operaţiunilor pe contul curent BCR, începând cu 27 martie 2012 vom elimina un număr de 14 comisioane şi vom ajusta valorile a 7 comisioane după cum urmează…

După care, pe verso vine şi surpriza: o listă care cuprinde o serie de majorări semnificative ale unor comisioane percepute la principalele operaţiuni bancare, printre care şi câteva reduceri la nişte comisioane pentru operaţiuni nesemnificative.

De exemplu se măreşte cu 1 leu comisionul de administrare a contului curent ceea ce măreşte costul administrării cu 12 lei pe an, în schimb se reduce cu 3 lei comisionul de eliberare a extrasului de cont la ghişeele băncii. În rest, majorări şi iar majorări la mai toate operaţiunile de încasări sau retrageri de numerar, inclusiv cele electronice.

Este vorba de dublări sau majorări chiar mai mari, la mai toate comisioanele de anul trecut, la care se mai adaugă comisionul de 1% din valoarea retragerilor de numerar de mare valoare neprogramate/neonorate, adică pentru sume mai mari de 50.000 de lei, respectiv 10.000 de euro.

Deci ni se prezintă mai întâi realizările măreţe şi serviciile oferite din 2007 până azi, după care sunt anunţate nişte majorări de comisioane, hotărâte în mod unilateral şi fără nicio justificare, ca pe  pe un lucru bun şi avantajos pentru client. Asta îmi aminteşte foarte mult de discursul de ieri seară al preşedintelui Traian Băsescu, ca stil de comunicare.

Notă: Aceste majorări de comisioane percepute la operaţiunile bancare, care au fost făcute şi pe tot parcursul anului precedent, au fost anunţate în presă pentru toate băncile care operează în România, nu numai pentru BCR. Însă de data asta nu-l văd pe domnul Isărescu ieşind să ia public atitudine, aşa cum a făcut-o atunci când îi certa pe români că sunt nechibzuiţi şi au luat credite cu buletinul.

Fugiţi din Piaţa Universităţii că vă rupe Crăete!

Petre Crăete, supranumit şi “ţăranul cu Maseratti” a postat pe Youtube o somaţie pentru protestatarii din Piaţa Universităţii, spunând că îi va apăra pe Traian Băsescu şi Elena Udrea atât prin forţă cât şi pe căi diplomatice.

Aveţi 3 zile! Asta este o somaţie! Sunt foarte motivat şi am să lupt cu voi până la ultima picătură de sânge! Iar de voi muri, voi fi un martir, un erou, pentru că mi-aş vărsa sângele pentru cel mai bun conducător al României, din istorie!!!

:lol:

Maxima idioată a zilei

Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioade de criză.

Traian Băsescu

basescu - presedintii nu demisioneaza

În opinia mea umilă, cred că tocmai perioadele de criză sunt cele mai potrivite momente în care un preşedinte îşi poate da în mod onorabil demisia.

De ce e nevoie mereu de creştere economică?

Am fost îndoctrinaţi ani în şir că tot ce avem nevoie ca să trăim bine este „creşterea economică”.  Dar ce este creşterea economică? Iată definiţia oferită de Capital:

Termen utilizat, de regulă, cu sensul de creştere a nivelului real al PRODUSULUI NAŢIONAL NET, deşi devine astfel dependentă de modalitatea prin care se măsoară acesta din urmă. Prin urmare, o economie care are un sector amplu de schimburi prin barter sau de producţie proprie cu consum neînregistrat, (de exemplu, consumul realizat de fermieri din propria lor producţie) poate duce la creşterea nivelului real al produsului naţional, fără ca nivelul atins să însemne o creştere (v. şi TEORIA CREŞTERII)

Nu cred că v-a lămurit prea mult definiţia, dar, ceea ce trebuie reţinut este că economia trebuie să producă mai mult decât în anul precedent. În consecinţă o ţară, pentru a avea bunăstare trebuie de la an la an să producă tot mai mult, ceea ce înseamnă că oamenii trebuie să muncească din ce în ce mai mult, companiile trebuie să inoveze şi să creeze tot timpul lucruri noi, iar resursele naturale ale statului respectiv trebuie să fie exploatate până la epuizare.

Oare de ce nu putem ajunge la un nivel economic care să ne asigure o bunăstare decentă şi să rămânem la acel nivel, sau să-l scădem, sau să-l creştem câte puţin în funcţie de necesităţi? De ce trebuie să mergem într-o demenţă continuă a creşterii economice accelerate?

Deoarece toată lumea este datoare la bănci şi toată lumea are de plătit dobânzi! Iar băncile creează banii pentru credite, nu şi pentru dobândă, aceşti bani trebuind să fie creaţi de către cei care muncesc prin… creştere economică.

Dacă banii de pe piaţă ar reflecta exact cantitatea bunurilor şi seviciilor existente, atunci, în mod logic, dacă băncile percep dobândă, ar însemna ca treptat toţi banii din lume să ajungă în final la bancheri, dar acest lucru nu se înttâmplă, deoarece băncile oferă noi şi noi împrumuturi, care măresc masa monetară aflată în circulaţie.

Pentru a nu genera inflaţie, oamenii şi companiile trebuie să producă tot mai mult, pentru a ţine pas cu rata acordării creditelor. Când acest ritm nu mai poate fi susţinut, atunci apar crizele. Sau aşa cum spunea şi lozinca din Piaţa Universităţii: „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”

Elena Udrea îşi face bagajele?

Blogul CariereMedia a lansat, sub formă de zvon, informaţia conform căreia o serie de afacerişti din sfera puterii ar face ample operaţiuni financiare şi de relocare a afacerilor proprii în afara ţării, cu referire în mod special la Elena Udrea şi Dorin Cocoş.

Tot din domeniul acţiunilor financiare de culise se pare că mai mulţi oameni importanţi sunt gata să-şi reloce activele în străinatate. Bursa zvonurilor insinuează ca în conturile Elenei Udrea şi ale lui Dorin Cocoş s-ar fi înregistrat mai multe operaţiuni de acest gen.

Subiectul este dezvoltat de site-ul Ghimpele, care prezintă şi o serie de afaceri ale cuplului Udrea – Cocoş, indicându-le pe cele susceptibile de a fi mutate în alte zone ale Europei.

Printre afacerile patronate de cei doi beneficiari Dalli, Udrea şi Cocoş, se află E.H.I. Întreţinere şi Curăţenie SRL – Activităţi de întreţinere şi curăţare a clădirilor, E.H.I. Restaurant SRL – Restaurante, E.H.I. Management SRL – Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, Euro Hotels International Co SRL – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, Eurohotels şi Asociaţii SRL – Hoteluri, Centrul de Evaluare Medicală şi Testare a Forţei de Muncă SA, Clamari Trading Impex SRL – Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate şi Medcomplex SRL – Activităţi de asistenţă medicală generală etc.

Pe fondul evenimentelor din ultimele zile, când societatea civilă a ieşit în stradă pentru a manifesta împotriva regimului Băsescu, o vizibilă ”agitaţie” juridică şi financiară a cuprins aceste business-uri. Se fac retrageri, transferuri şi alte operaţiuni neobosite; gurile rele spun că Eurohotels caută soluţii pentru deschiderea unor hoteluri în ţări precum Serbia sau Moldova şi lichidarea afacerilor din România.  Aceleaşi surse vorbesc despre reorientarea afacerilor medicale către piaţa din sudul Europei – şi în contextul retragerii Legii Sănătăţii care ar fi favorizat operatorii privaţi.

Se scufundă corabia? Sunt îngrijoraţi aceşti afacerişti de partid că afacerile lor vor fi compromise în eventualitatea unei schimbări de regim? Se teme Elena Udrea că ar putea fi nevoită să răspundă în faţa legii pentru anumite afaceri oneroase, sau abuzuri în gestionarea banului public?

Protestatarii din Piaţa Universităţii au şi prostituata lor

Se numeşte Ileana Poroghin, are 22 de ani şi şi-a mutat afacerea în Piaţa Universităţii, unde a închiriat de la o prietenă un apartament în zonă cu 30 de euro pe zi. Clienţii ei sunt bineînţeles protestatarii de toate vîrstele, dar şi jandarmi. Numele de profesionistă pe care îl foloseşte este Lili, iar tariful pentru o şedinţă se ridică la 20 de lei.

prostituata protestatarilor

Puteţi citi aici, interviul pe care i l-au luat jurnaliştii de la Academia Caţavencu.

Acum că aţi aflat vestea, sper să nu găsesc mâine în Piaţa Universităţii câteva milioane de protestatari! :lol: