În prezent România este condusă, în opinia mea, de o gaşcă de comunişti de dreapta. Deşi se declară de dreapta şi iau măsuri împotriva populaţiei, mentalitatea lor este una profund comunistă, iar metodele de lucru, prin propagandă şi dezinformare, amintesc de cele ale securităţii din perioada stalinistă.
Acest lucru se vede cel mai bine în modificările pe care vor să le aducă Codului Muncii. Se vorbeşte mult în ultima vreme despre competitivitate, performanţă şi productivitatea muncii. Evident că acest lucru este dictat de situaţia dezastruoasă a României în plan economico-financiar şi de presiuniile pe care UE le face asupra României în ceea ce priveşte performanţele în domeniul economic, pe care românii trebuie să le obţină, prin forţe proprii, pentru a se alinia cu celelalte state membre.
Actuala putere doreşte să crească productivitatea muncii, dar nu prin investiţii în retehnologizare şi resurse umane ci prin transferarea costurilor pe seama angajaţilor. Mai direct spus, guvernanţii vor să transforme salariaţii români în sclavi pe plantaţie. Asta pentru că noile prevederi ale Codului Muncii, fac imposibilă negocierea între angajat şi angajator, oferindu-i celui din urmă puteri absolute faţă de primul. Dacă noul Cod al Muncii va intra în vigoare, atunci vei putea fi dat afară fără nicio explicaţie şi fără preaviz şi nu vei mai avea posibilitatea să îţi revendici sau să-ţi negociezi niciun drept. Nu intru în detalii acum cu contractul colectiv de muncă , perioada de probă, contractele pe perioadă determinată, norma de lucru şi alte chestiuni care au fost discutate intens prin presă. Ceea ce vreau să discut acum este problema productivităţii muncii, aşa cum este ea văzută de Emil Boc şi partidul său, în lumina principiilor “domnului Traian”.
În primul rând să stabilim ce este productivitatea muncii. O definiţie de manual ar suna cam aşa:
Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică şi reprezintă însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând în ultimă instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă.
Deci, în ultimă instanţă, productivitatea muncii este o chestiune de randament. Adică, cât din forţa de muncă cheltuită este transformată într-o cantitate de produse, cât mai mare şi de calitate cât mai bună.
O abordare inteligentă a acestui concept, înseamnă să urmăreşti să obţii rezultate cât mai bune într-un timp cât mai scurt şi cu eforturi minime. Asta presupune în primul rând asigurarea condiţiilor optime pentru forţa de muncă şi creşterea calităţii acesteia. Munca pentru angajat trebuie să fie plăcută, chiar relaxantă (să nu credeţi că exagerez!), salariatul trebuie să fie motivat şi bine instruit. În acest scop trebuie pus accentul pe organizare şi planificare eficientă, dozarea optimă a efortului, oferirea unor stimulente şi recompense care să compenseze munca depusă şi nu în ultimul rând investiţii în instruirea şi perfecţionarea personalului unei companii sau instituţii.
Dar ce face actuala guvernare?! Doreşte să crească performanţa prin creşterea duratei de muncă, prin reducerea salariilor şi lăsarea angajaţilor la cheremul patronilor. Este ca şi cum un ţăran, în loc să-şi cumpere tractor, ar vrea să are mai mult şi mai repede bătând boii cu biciul ca să tragă mai tare la jug şi reducându-le în acelaşi timp raţia de mâncare! Este exact acea mentalitate stahanovistă şi heirupistă din anii ’50, când se punea accentul pe munca primitivă până la epuizare, în locul unei productivităţi bazate pe inteligenţă şi tehnologie.
Am fost îndoctrinaţi în ultimul timp că statele din Occident sunt atât de avansate pentru că oamenii muncesc în draci, până cad laţi, dar acest lucru nu este adevărat. Am discutat cu mai multe persoane care au lucrat în străinătate şi am aflat că acolo accentul se pune în primul rând pe organizare, condiţii de muncă cât mai bune şi instruirea personalului la standarde înalte.
Un fost coleg de şcoală care a lucrat în România în domeniul IT, la mai multe firme de top din domeniu, a plecat în urmă cu câţiva ani în Germania împreună cu familia, să lucreze acolo în domeniul softului bancar. La nici un an de când a plecat îmi povestea entuziasmat că lucrează mult mai lejer, programul de lucru de 8 ore îi este respectat, salariul este incomparabil mai bun şi deja petrecuse 3 săptămâni de concediu în Elveţia. Asta pentru că acolo totul este organizat până în cele mai mici detalii, iar angajaţii trebuie să respecte reguli stricte şi să muncească exact atât cât trebuie: nici mai mult, nici mai puţin!
Altcineva îmi povestea, tot despre Germania, cum este pregătit acolo cineva pentru a deveni şofer de TIR. Cursurile durează 2 ani, timp în care cursantul învaţă tot ce ţine de şofat, legislaţie rutieră, vamală, mecanică auto şi orice altceva care ţine de meseria de şofer. Apoi urmează un examen sever la care numai cei foarte bine pregătiţi trec. Acum vă întreb, cât durează cursurile la noi şi cât de uşor pot fi obţinute, dacă dai şi şpaga necesară?
Cu noile prevederi din Codul Fiscal vom deveni sclavi la patron, dar vom fi la fel de ineficienţi şi slab pregătiţi ca şi înainte. Angajările pe criterii de pile, nepotisme, şpagă sau influenţe politice vor continua nestingherite ca şi până acum, iar munca la negru va prospera în continuare în ciuda măsurilor aspre pe care le promite guvernul. Aşa că, unde este până la urmă reforma, cu care se laudă atât de mult actuala putere?
