Colapsul economic al Argentinei. Urmează România?

By | 24 mai, 2011
Distribuie prietenilor!

Am revăzut filmul documentar “Colapsul economic al Argentinei” (Memoria del saqueo) realizat în 2004 de Fernando E. Solanas. Prima oară când l-am văzut a fost în 2008. La vremea aceea, după cum îi place lui Isărescu să spună, “economia duduia” şi nimeni nu anticipa ce se va întâmpla în următorii 3 ani.

Acum, la a doua vizionare, constat că ceea ce este prezentat în film este aproape identic cu ce am trăit şi noi români în ultimii ani. Parcă este vorba de un scenariu care se aplică în toate ţările în care îşi bagă nasul FMI şi marile corporaţii transnaţionale.

Noi îl avem pe Băsescu, ei l-au avut pe Carlos Menem, un lider carismatic care a câştigat prin promisiuni populiste, apoi la câteva zile, a trădat poporul în favoarea corporaţiilor şi a băncilor străine, declanşând un adevărat genocid naţional. La fel ca şi Băsescu, Menem a avut două mandate consecutive. În perioada respectivă au fost date, de asemenea, o serie de legi cu caracter anti-naţional, prin proceduri de urgenţă care evitau dezbaterea parlamentară. Justiţia a fost aservită puterii şi a lucrat în cârdăşie cu politicienii corupţi şi “mafiocraţia”. Sindicatele au fost discreditate sau au pactizat cu puterea.

Tot ca şi în România băncile străine au transferat prin fraudă datoria proprie contractată prin credit de la “băncile-mamă” din ţara de origine, în datorie publică a statului gazdă. Compania naţională de petrol şi gaze naturale a fost privatizată, iar cetăţenii obligaţi să achiziţioneze combustibil din propria ţară la preţuri mai mari ca în exterior. S-au făcut o serie de privatizări ale companiilor de stat, fără nicio analiză economică prealabilă şi la preţuri de zeci de ori mai mici decât valoarea lor reală.

În toţi aceşti ani de jaf naţional, datoria ţării  ajuns la cote astronomice, iar populaţia a fost supusă unui adevărat genocid, prin sărăcie, înfometare şi lipsă de asistenţă socială. În timp ce majoritatea populaţiei a sărăcit tot mai mult, o clică minoritară coruptă a prosperat tot mai mult şi s-a complăcut într-un desfrâu mediatic, bazat pe divertisment de prost gust. Politica a devenit un mega spectacol televizat. (Vă pare cunoscut?!)

Spre deosebire de noi însă, argentinienii s-au revoltat în 2001 şi au înlăturat de la putere clasa politică coruptă recăpătându-şi demnitatea, drepturile cetăţeneşti şi proprietatea asupra resurselor naţionale.

Filmul întreg cu subtitrare în limba română.

4 păreri la “Colapsul economic al Argentinei. Urmează România?

  1. Tio Pepe

    sa folosim precedentele ca justificare si sa le-o tragem si noi sacalilor de la fmi. pe linga toate, cine stie citi dsk numara abominabila institutie.

  2. Dan Tănăsescu Post author

    Principala problemă nu este FMI sau DSK, ci guvernele corupte, care îşi trădează popoarele şi se lasă cumpărate de escrocii financiari internaţionali. Acolo trebuie intervenit!

  3. Elia

    Da in 2008 economia duduia la fel si in Argentina auzeam de miracolul brazilian miracolul argentinean cam in aniii 89 90 …! Se pare ca asa incepe tot ! Dupa care vine criza! E o schemacumva??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge