Testamentul lui Gaddafi

By | 29 octombrie, 2011

Muammar Gaddafi şi-a publicat ultimele dorinţe pe site-ul personal. Acesta poate fi considerat testamentul fostului lider libian, care a fost ucis joi, în circumstanţe neclare, după ce a fost capturat de combatanţi ai CNT.

Acesta este testamentul meu. Eu, Muammar bin Mohammad bin Abdussalam bi Humayd bin Abu Manyar bin Humayd bin Nayil al Fuhsi Gaddafi, jur că nu este alt Dumnezeu în afară de Allah şi că Mohamed este profetul lui Dumnezeu. Promit să mor musulman. Dacă voi fi ucis, aş vrea să fiu îngropat conform ritualurilor musulmane în cimitirul din Sirt, alături de familia şi rudele mele. Vreau să fiu îngropat în hainele pe care le purtam la momentul morţii, iar corpul să nu îmi fie spălat”, scrie în testamentul fostului lider libian.

„Aş vrea ca membrii familiei mele, mai ales femeile şi copiii, să fie trataţi bine după moartea mea. Poporul libian trebuie să îşi protejeze identitatea, realizările, istoria şi imaginea onorabilă a eroilor şi predecesorilor săi. Poporul libian nu trebuie să renunţe şa sacrificiile celor mai buni oameni ai săi”.

În testament, Gaddafi a făcut apel la susţinătorii săi să continue lupta.

„Fac apel la susţinătorii mei să continue rezistenţa şi să lupte împotriva oricărui agresor străin astăzi, mâine şi întotdeauna. Oamenii liberi din lume să ştie că ne-am fi putut vinde cauza în schimbul unei vieţi sigure şi stabile. Am avut multe oferte, dar am ales să luptăm, ca semn al datoriei şi onoarei. Chiar dacă nu vom câştiga imediat, vom da o lecţie pentru generaţiile viitoare: alegerea de a proteja naţiunea este o onoare, iar vinderea ei este una dintre cele mai mari trădări, pe care istoria şi le va aminti întotdeauna”, scrie în testamentul fostului lider libian.

Sursa: Agenţia.org

Gaddafi

Oare aşa vorbeşte un dictator şi acestea sunt dorinţele unui criminal care îşi asuprea poporul?!

2 păreri la “Testamentul lui Gaddafi

  1. Sorin

    Libienii au facut aceeas gresala ca noi romanii in 1989 si cred ca vor avea aceeasi soarta.

    Ce s-a intamplat cu garda personala (amazoanele), as oferii adapost la mine acas pt una sau doua 🙂 😀 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge