Observaţii astronomice gratuite în Cişmigiu

By | 20 aprilie, 2013
Distribuie prietenilor!

O „petrecere stelară” va avea loc sâmbătă, între orele 15.00 şi 23.00, în Grădina Cişmigiu din Bucureşti (intrarea dinspre Primăria Capitalei), pentru a marca Ziua Internaţională a Astronomiei, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Evenimentul organizat de Asociaţia Astronomică Urania (AA Urania) va consta într-o serie de observaţii astronomice şi interacţiuni pe teme de astronomie. Membrii asociaţiei vor oferi vizitatorilor, în mod gratuit, posibilitatea să observe corpuri cereşti prin telescoape moderne, automatizate, precum şi demonstraţii de utilizare a instrumentelor astronomice, însoţite de informaţii. În timpul zilei, trecătorii vor putea privi Soarele prin instrumente dotate cu filtre speciale de protecţie, iar, după lăsarea serii, Luna, planeta Jupiter şi obiecte stelare, precum roiuri stelare, nebuloase şi galaxii.

Sursa: Gândul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge