Eutanasia pentru copii pe punctul de a fi aprobată de către Parlamentul belgian

By | 14 iunie, 2013

Un proiect de lege pe punctul de a fi aprobat de către Parlamentul belgian ar permite copiilor să decidă pentru ei înşişi dacă vor fi eutanasiaţi („ucişi”) de către personalul medical. În prezent, legea belgiană limitează eutanasia la persoanele de peste 18 ani, dar odată cu creşterea numărului de copii cu autism cauzat de biopesticide, OMG-uri şi vaccinuri, naţiunile încearcă tot mai mult să stabilească ce e de făcut cu toţi aceşti copii care au fost afectaţi ireversibil de către industriile medicale şi biotehnologice.

Răspunsul, desigur, este de a-i omorî pur şi simplu. Este dificil să ucizi copii în conformitate cu legislaţia actuală, fără a fi acuzat de crimă, totuşi. Deci, acest nou proiect de lege ar permite medicilor să decidă dacă copiii de orice vârstă (da, chiar şi de cinci ani) pot, ei înşişi, să-şi dea „acordul”, pentru a fi eutanasiaţi, fără consimţământul părinţilor.

Deloc surprinzător, proiectul de lege a fost introdus de Partidul Socialist, deoarece socialiştii au tendinţa de a urî umanitatea indiferent de ţara în care trăiesc. Legislaţia propusă solicită ca, „legea să fie extinsă pentru minori în cazul în care aceştia sunt capabili de discernământ, ori afectaţi de o boală incurabilă sau suferinţă pe care nu o putem atenua”, relateaza AFP.

Povestea merge mai departe relatând că, „senatorul socialist Philippe Mahoux, care a contribuit la proiectul modificărilor propuse, a declarat că au fost cazuri de adolescenţi care ‘au avut capacitatea de a-şi decide’ viitorul.”

Deoarece, desigur, un copil de şase ani nu este destul de mare pentru a conduce o maşină sau să cumpere o bere, dar el poate fi de acord cu siguranţă să fie ucis de stat… mai ales dacă este deja o povară pentru costurile de îngrijire a sănătăţii.

Aşa cum susţinătorii legii pretind, ea „marchează un punct de cotitură în abordarea naţională a drepturilor tinerilor, dintre care unii s-ar putea să aleagă să moară dacă legea ar trece, chiar dacă încă li se interzice în mod legal să conducă, să se căsătorească, să voteze sau să bea alcool până la vârsta de 18 ani”, relatează IBtimes.com

Sursa: NaturalNews

2 păreri la “Eutanasia pentru copii pe punctul de a fi aprobată de către Parlamentul belgian

  1. Pingback: Noutati | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  2. Pingback: Parlamentul Belgiei la un pas de a aproba eutanasia copiilor ! Aflati siretlicurile din spatele unei astfel de legi ! | Fără Secrete România - Site despre Reptilieni Anunnaki, Conspiraţii, Noua Ordine Mondială, Bilderberg, Ezoterism, Masonerie, Ilumi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge