Războiul de exterminare al statului împotriva românilor

By | 6 august, 2013
Distribuie prietenilor!

Dacă analizăm ultimii 23 de ani din istoria României, vom constata că cei din fruntea statului, care cică ne conduc, vor să ne extermine pur şi simplu lipsindu-ne de orice posibilitate de a ne câştiga traiul.

Într-o primă fază au fost distruse industria şi agricultura de pe vremea lui Ceauşescu, iar ce a mai rămas a fost vândut străinilor. Astfel au fost desfiinţate peste 4 milioane de locuri de muncă. Deci mai mult de 4 milioane de români au rămas fără un loc unde să-şi câştige pâinea, la acest număr adăugându-se noile generaţii care după terminarea studiilor s-au văzut în situaţia de a fi şomeri.

Oamenii au început să se adapteze noilor condiţii şi au început să deschidă mici afaceri. Dar statul a intervenit imediat cu legi aberante, birocraţie excesivă şi taxe multe şi împovărătoare.

În paralel a încurajat afacerile străine, prin oferirea de facilităţi fiscale, scutiri, subvenţii, oferirea de spaţii şi autorizaţii pentru construirea de malluri şi hypermarketuri străine, toate acestea făcând o concurenţă neloială şi scoţând de pe piaţă mici întreprinzători români.

Culmea a fost atinsă în regimul de tristă amintire Băsescu-Boc atunci când, în urma creşterii TVA la 24% şi a introducerii impozitului forfetar pentru firmele mici, peste 400.000 de IMM-uri au fost desfiinţate, asta însemnând sute de mii de de oameni rămaşi fără slujbă, la care s-au adăugat şi cei care au fost concediaţi de la stat, prin aşa-numitele măsuri de austeritate.

Guvernul actual a continuat opera de exterminare a întreprinzătorilor români, introducând impozitul forfetar în agricultură, iar mai nou, în perspectiva unui nou acord cu FMI, a introdus obligativitatea plăţii de asigurări de sănătate şi pensii în cazul celor care desfăşoară activităţi independente şi chirii de zeci de ori mai mari, în cazul celor care îşi desfăşoară activitatea de acasă, chiar dacă sunt persoane fizice.

După cum vedeţi românului de rând nu i se oferă nicio şansă! Dacă eşti o persoană trecută de 40 de ani şi ai ghinionul să rămâi fără serviciu, şansele de a-ţi găsi un nou loc de muncă, oricât de mizerabil şi prost plătit ar fi, ţin astăzi practic de domeniul fantasticului. Şi în ultima vreme asta este valabil şi pentru cei mai tineri.

Dacă nu accepţi situaţia şi te ambiţionezi să îţi deschizi o afacere, sau măcar o activitate pe cont propriu, atunci vine statul şi te omoară din start cu o birocraţie care creşte cu fiecare nouă lege adoptată, cu zeci de taxe aiurea, care nu ţin cont de cât produci şi cât câştigi, în cazul activităţilor independente impozitul fiind perceput în avans, pe baza normelor de venit. Practic, imediat ce îţi deschizi o afacere începi să plăteşti taxe şi impozite, chiar dacă nu obţii niciun câştig din activitatea ta, fiind obligat să devi sclavul băncilor doar pentru a-ţi achita la timp şi fără penalizări, datoriile la stat!

În concluzie, statul nu numai că nu sprijină cetăţenii să muncească şi să prospere prin propriile puteri, ci dimpotrivă descurajează prin orice mijloace orice încercare a acestora de a supravieţui măcar! În aceste condiţii ce poţi face, în afară de a părăsi ţara, în căutarea unui trai mai bun? Dacă nu ai posibilitatea să pleci pentru a lucra în străinătate, există  o altă opţiune în afară de ştreang sau alte metode de a-ţi pune capăt mizeriei şi suferinţei?!