Zilele acestea a fost intens mediatizat protestul anti-maidanezi al celor profund tulburaţi de moartea acelui copil de 4 ani sfâşiat de câini dar, deşi presa a ignorat total evenimentul, a avut loc şi un protest al celor care sunt împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân şi preferă ca soluţie mai eficientă sterilizarea.
Sâmbătă seara (şi probabil că acţiunea se va repeta şi duminică şi în zilele următoare) la Universitate, pe peluza şi treptele din faţa Teatrului Naţional a avut loc un protest spontan (cca 150-160 de persoane) împotriva intenţiilor de eutanasiere a câinilor fără stăpân. „NU eutanasierii, DA sterilizării!” a fost deviza participanţilor”. Participanţii la manifestaţie purtau cartoane pe care se putea citi: „Copiii iubesc animale, NU eutanasiaţi sufletul copiilor!”, „Stop masacrului”, „Alegeţi viaţa”, „Ruşine televiziunilor, Nu manipulării”, „Ruşine politicienilor!”. Cei prezenţi au militat pentru sterilizare şi pentru strângerea câinilor în adăposturi, dar s-au pronunţat categoric împotriva eutanasierii. Manifestaţia nu a fost organizată de vreun ONG, participanţii s-au adunat în urma unor mesaje lansate pe reţelele de socializare.
Sursa: Cotidianul