De fiecare dată când vine vorba de evaziune fiscală, oamenii neinformaţi se gândesc imediat la buticul sau frizeria din colţ, care nu dau bon fiscal sau la persoanele private care posedă tot felul de bunuri de lux, vile, maşini, iahturi şi care nu declară sursele de venit.
În realitate marea evaziune fiscală este făcută, culmea, în mod legal, de către marile firme multinaţionale, pe care toată lumea le consideră investitori serioşi şi contributori importanţi la economiile naţionale.
Evaziunea fiscală a multinaţionalelor, la nivel global se ridică la 21.000 – 31.000 de miliarde de dolari, adică două treimi din datoria publică a tuturor statelor lumii la un loc. Şi pentru că aceste mari companii face profituri uriaşe şi contribuie foatre puţin la bugetele statelor, povara fiscalităţii cade pe umerii micilor întreprinzători şi a persoanelor fizice, adică în special asupra clasei de mijloc.
Jurnalistul francez Xavier Harel a realizat un documentar intitulat „Evaziunea fiscală, tâlhăria secolului” în care face o analiză a fenomenului evaziunii la nivel mondial practicată de multinaţionale, prin intermediul unor tehnici abile şi folosind avocaţi pricepuţi care speculează cadrul legal şi aşa-numitele paradisuri fiscale.
Cu atât mai greu este ca acest tip de evaziune să fie combătut, cu cât el este perfecţionat de-a lungul deceniilor, spune Xavier Harel, realizatorul documentarului, fost jurnalist la publicaţia La Tribune. Primele tehnici de evaziune au fost puse la cale de companii încă din secolul XIX, spune Xavier Harel. Rezidenţele fictive, adică înregistrarea firmelor în paradisuri fiscale, au apărut la începutul secolului XX., profitându-se de o decizie a justiţiei britanice. Secretul bancar a început să devină o practică comună în Elveţia în 1934, ca urmare a acţiunii justiţiei franceze împotriva unui evazionist francez. Iar în anii marii crize economice, preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt îşi exprima deja îngrijorarea faţă de evaziunea fiscală în insulele din Caraibe.
Ulterior, o dată cu liberalizarea masivă a fluxurilor financiare mondiale, în anii 1970, apare marea evaziune a grupurilor multinaţionale. Scenariile sunt cu sutele, însă principiul este acelaşi: beneficiile trebuie să apară în teritorii în care nu se percep taxe, sau se percep foarte puţine, în timp ce în teritoriile fiscalizate mai puternic, unde compania activează în realitate, trebuie să apară doar pierderi sau profit zero. Evaziunea a devenit o metodă de creştere a rentabilităţii, prin trecerea întregii poveri a fiscalităţii pe umerii micilor întreprinzători şi ai persoanelor fizice,care plătesc impozitele de care multinaţionalele se ascund. ”Potrivit jurnalistului britanic Nicholas Shaxson, multinaţionalele nu au inventat un nou produs sau nu au găsit un nou mod de a fabrica acelaşi produs la costuri mai mici. Ele se mulţumesc să îşi bage mâinile în buzunarul altor contribuabili, ferindu-se de plata impozitelor”, spune Xavier Harel.
Sursa: Cotidianul