Pe primejdioasa pantă, înclinată spre neant, a antrenat raţionalismul pe oameni. Toţi oamenii recunosc supremaţia adevărului – numai cât de puţini mai ştiu exact ce mai este adevărul. Una dintre definiţiile sale, de mari ravagii, e şi echivalenţa raţiunii cu realul. De aci până la a spune că realitatea e numai ceea ce îmi spune mie mintea că e realitate, şi ceea ce îmi spune că nu e, nu există, nu e decât un pas.
Afirmaţia aceasta mai cuprindea în sine un sâmbure stricat: eul. Eul e bun la locul lui, dar nu exaltat la rangul de criteriu al adevărului. […] Numai gândirea lui Dumnezeu echivalează creaţia. Omul e creator în fantezie, în iluzie. Cea mai fantastică creaţie a unor oameni e negativă: că nu există Dumnezeu. Iată o interpretare greşită a demnităţii omeneşti – Oameni pe care-i aşteaptă cea mai mare deziluzie…
Părintele Arsenie Boca – Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă
Asta tot încerc şi eu să le explic ateiştilor! 🙂