UE plăteşte fermierii ca să distrugă fructele şi legumele în urma sancţiunilor aplicate Rusiei

By | 19 august, 2014
Distribuie prietenilor!

Vladimir Putin continuă să zdruncine economia Europei.

Fermierii din Europa vor fi plătiţi pentru a distruge sau a arunca recolta de fructe și legume pentru a opri prăbuşirea preţurilor, după ce Rusia a interzis importurile, ca represalii pentru sancțiunile occidentale.

Oficialii UE au declarat luni că au rezervat 125 de milioane de euro (167 milioane de dolari) ca să compenseze producătorii pentru a nu vinde o serie de produse perisabile, recoltându-le înainte de a se coace sau lăsându-le să putrezească.

„Aceasta este o măsură care vizează reducerea nivelului de aprovizionare astfel încât prețurile să nu scadă la niveluri de criză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Roger Waite.

Rusia a răspuns la ultima rundă de sancțiuni occidentale asupra Ucrainei, cu propria interdicție de un an pe importurile de alimente din Europa, SUA, Australia, Canada și Norvegia.

Asistența de urgență va intra în vigoare imediat și va fi valabilă până în luna noiembrie, în temeiul normelor UE existente referitoare la sprijinul pentru veniturile fermierilor în vremuri de criză.

Produsele includ mere, pere, roșii și castraveți și sunt toate în plin sezon. Fermierii au puţine opţiuni pentru a le stoca sau a găsi piețe alternative, iar preţurile pentru unele produse au scăzut deja cu mai mult de 50%.

Exporturile UE de fructe și legume în Rusia au fost în valoare de aproximativ 2,7 miliarde dolari anul trecut. Țările cele mai afectate de embargoul impus de Rusia sunt Polonia, Spania și Lituania.

Oficialii UE speră mult că produsele retrase vor fi oferite gratuit – depozitelor de alimente, în închisori, școli sau spitale – dar unele vor fi lăsate în arbori sau în pământ, sau recoltate mai devreme și apoi distruse.

Agricultorii europeni și cooperativele alimentare au salutat măsura, dar au avertizat că embargoul impus de Rusia ar putea provoca daune de lungă durată sectorului, iar costul va fi mult mai mare decât banii alocați pentru sprijin.

Oficialii vor continua să monitorizeze piețele alimentare și ar putea oferi sprijin pentru producătorii altor produse alimentare după cum este necesar.

Sursa: CNN Money

Acum cred că v-aţi lămurit cum este cu „economia de piaţă”, cu „cererea şi oferta” şi „competiţia pe piaţa liberă”. Totul e numai în funcţie de politică şi interesele corporatiste. UE preferă să distrugă recolta şi să acorde subvenţii numai ca să menţină preţurile ridicate!

3 păreri la “UE plăteşte fermierii ca să distrugă fructele şi legumele în urma sancţiunilor aplicate Rusiei

  1. Pingback: Noutati 2014 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  2. red

    putin nu zdruncina nimic ci prostia si servilismul vesticilor europeni in primul rind al nemtilor despre care napoleon a spus ca sint cel mai credul popor si care nu sint in stare se deosebeasca o minciuna de adevar oricit de mare ar fi aceasta. au umplut europa de musulmani si le spun ca astia se vor integra ceea ce este o timpenie fara limite.
    daca nu lasi copy paste nu am cum sa-ti pun link. era in the mirror din 20 aug. cu prima femeie care vrea sa execute americani si englezi nascuta ca si sotul ei in vest. lasa-i pe toti sa copieze ca sa intinda ce-ai scris. daca ramin prosti nu te avantajeaza. paraseste gindirea taraneasca cu egoismul si individualismul specific taranului roman deoarece asa dupa cum vezi ne ingroapa definitiv.

  3. Pingback: Agitația ciupercilor, în legătură cu faptul că Rusia distruge fructele de contrabandă « Badan Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge