Papa Francisc sprijină acţiunile militare

By | 21 august, 2014

Nu demult Papa Francisc îi îndemna pe tinerii brazilieni să fie rebeli. Altădată îşi exprima simpatia şi compasiunea pentru homosexuali. Iar acum îndeamnă comunitatea internaţională la o intervenţie militară în nordul Irakului, pentru a-i apăra pe creştinii de acolo. Toate acestea arată că Vaticanul nu prea are treabă cu creştinismul şi cu spiritualitatea creştină, ci este mai mult o organizaţie cu caracter politic de tip globalist.

Reprezentantul permanent al Vaticanului la Organizaţia Naţiunilor Unite, arhiepiscopul Silvano Tomasi, a fost printre primii reprezentanţi ai Bisericii Catolice care au vorbit depre o intervenţie militară în nordul Irakului. „În acest moment, Sfântul Părinte, Papa Francisc, şi alţi membri au comunităţii creştine, inclusiv Consiliul Mondial al Bisericilor, are o poziţie fermă în apărarea lor (n.r. – a creştinilor irakieni) şi a dreptului de a supravieţui şi de a trăi în pace, în propriile case, aşa cum a fost cazul în ultimii 2000 de ani, în care au contribuit la dezvoltarea din zona lor. Cu toate acestea, ne confruntăm cu o indiferenţă la nivelul comunităţii internaţionale. Forţele occidentale sunt greu de convins să ia o poziţie dură pentru apărarea creştinilor. Sperăm ca vocile care se aud din diferitele comunităţi creştine şi religioase, de la musulmanii moderaţi, la oamenii de bună credinţă din întreaga lume, să poată găsi răspunsul privind o asistenţă umanitară pentru creştinii din nordul Irakului, precum şi protecţie politică şi chiar militară”, a spus Tomasi, potrivit Radio Vatican.

Sursa: Ziua News

2 păreri la “Papa Francisc sprijină acţiunile militare

  1. Pingback: Noutati 2014 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  2. Anti-prosti

    Ma pis pe frantz vaticanezul iezuit …De parca nu ar sti ca rebelii protesteaza impotriva sistemului masonic , din care si popa frantz face parte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge