Pâinea comunistă era mai bună

By | 21 octombrie, 2014
Distribuie prietenilor!

Propaganda pro SUA/UE de a zi încearcă din răsputeri să ne convingă de faptul că nu am luat o mare ţeapă în decembrie 1989 şi că vremurile de acum sunt mult mai bune decât cele de pe timpul lui Ceauşescu. Ni se spune mereu că atunci românii sufereau de foame, de frig stăteau pe întuneric, la cozi interminabile şi că de fapt industria şi agricultura mergeau prost în ciuda anunţurilor oficiale.

Experienţa însă ne arată că lucrurile stau cam pe dos. Atunci ţara era condusă pentru popor, nu în folosul puterilor străine, industria, agricultura, cercetarea şi educaţia cunoscuseră o dezvoltare fără precedent, alimentele erau mai ieftine, mai naturale şi mai gustoase, iar produsele de larg consum erau mai trainice, cu toate că nu arătau la fel de bine din punct de vedere al aspectului comercial.

Un exemplu în acest sens este pâinea, care pe vremea lui Ceauşescu era mai mare, mai gustoasă şi mai hrănitoare şi nu era plină de chimicale ca acum.

„Începând cu 1 noiembrie vom lansa pe piaţă mai multe sortimente de pâine mai specială, premium, care vor fi realizate după reţete vechi de acum 30 de ani. Având adaosuri de zahăr, lapte şi grăsimi, aceste pâini vor fi mai scumpe decât cele clasice. Reţetele de pâine de dinainte de 1989 erau mai bune şi mai sănătoase decât cele de acum, erau mai naturale, pentru că nu conţineau amelioratori”, a spus Aurel Popescu, preşedintele patronatului din industria panificaţiei Rompan şi proprietarul unei fabrici de pâine.

Sursa: Mediafax

Deci pâinea comunistă a devenit acum, în plin capitalism, un produs de lux, pentru care trebuie să plăteşti mai mult dacă vrei să ai acces la el. 🙁

5 păreri la “Pâinea comunistă era mai bună

  1. Pingback: Pâinea comunistă era mai bună |

  2. Pingback: Noutati 2014 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  3. Pingback: Despre economia Romaniei in comunismul ultra nationalist al patriotului Nicolae Ceauşescu. Plata datoriei externe (pol153) | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  4. aidos

    Si asta in ciuda faptului ca respectiva piine, in perioada 1980 – 1989 (indeosebi in provincie) ajunsese sa fie rationalizata pe cartela !!

  5. Pingback: Voci din publicul cel mai larg în apărarea adevărului despre „Epoca de Aur”! | Ion Coja

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge