Un medic recunoaşte că vaccinurile sunt ineficiente

By | 28 iulie, 2015

Statul pregăteşte o lege care prevede amenzi pentru părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii sau, în alte situaţii, copiilor le este refuzat accesul în şcoli şi alte instituţii de învăţământ.

Dacă vaccinurile imunizează copiii faţă de boli, atunci se pune întrebarea, de ce le este refuzat accesul în şcoli celor care nu sunt vaccinaţi, dacă ceilalţi, care au fost vaccinaţi, nu se mai pot contamina?

Iată ce spune un medic despre această situaţie:

Întrebarea pe care o pun foarte mulți dintre părinții care nu-și vaccinează copii, pleacă de la următoarea premiză: dacă eu nu-mi vaccinez copilul, nu-i problemă pentru că ceilalți sunt vaccinați. Iar dacă se îmbolnăvește copilul, nu este o problemă, pentru că nu transmite boala, tot datorită faptului că ceilalți copii sunt vaccinați.

Trebuie să știm că niciun vaccin nu oferă protecție 100%. Sunt copii vaccinați care se pot îmbolnăvi, dar fac o formă mai ușoară de boală, decât cei care nu sunt vaccinați”, a mai spus Alexandru Rafila.

Sursa: DCNews

În concluzie, dacă te vaccinezi, nu ai scăpat de boală, în schimb rişti să faci afecţiuni şi mai grave, precum autism, paralizie, tulburări neurologice etc. Şi cu toate acestea Statul a găsit de cuviinţă să oblige părinţii să îşi vaccineze copiii!

2 păreri la “Un medic recunoaşte că vaccinurile sunt ineficiente

  1. Marius

    Exact! Sunt mai multe marturii ale mai multor medici, precum si studii in acest sens, se atrage atentia de mult timp asupra multiplelor efecte adverse ale vaccinurilor.

    De exemplu, intre anii 1968-1971 OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) a efectuat un studiu asupra efectelor vaccinului anti-TBC in India, pe aproape 400.000 oameni. Cu toate rezultatele dezastruoase (in zonele unde a fost vaccinata populatia s-au inregistrat mai multe decese si imbolnaviri decat in zonele nevaccinate), propaganda vaccinurilor este in floare si azi. De ce? Logic, pentru profitul corporatiilor producatoare! Nu conteaza ca se calca peste cadavre, bani sa iasa!

    Revenind insa pe plaiurile mioritice, criminal este sa obligi printr-o lege la nivel oficial si generalizat ca toata populatia sa faca ceva impotriva vointei ei, ca si cum „Statul” ar fi proprietarul corpurilor noastre!

  2. Qu

    Forma mai usoara ?
    Povesti !
    Singurii care-s de fapt sanatosi in ziua de azi sunt aia nevaccinati si necontaminati de toate chimicalele care-s prezente in ziua de azi peste tot. Dozele de vaccin contin chimicale neurotoxice. Nu-i nici un mister. Scrie in prospectul lor.
    Am dezbatut pe larg subiectul asta:

    https://xaeus.wordpress.com/2013/09/16/gencoidul-vaccinurilor/
    https://xaeus.wordpress.com/2014/12/06/genocidul-vaccinurilor-2/

    Concluziile sunt foarte clare, iar una din cele mai importante e ca dovezi despre problemele create de vaccinare exista foarte multe in timp ce nu exista niciuna care sa confirme ca ar fi bune la ceva.

    Marius, momentat in constitutie scrie clar ca nu te pot obilga sa beneficiezi de tratamente medicale. Ma intreb cum vor incerca sa treaca peste.

    De asemenea, ma intreb unde stau cu ea in mana toate asa-zisele asociatii non-profit si ONG-uri care declara ca ele protezeaza drepturile omului. Probabil la fel cum au stat si javrele alea de ONG-uri pentru drepturile animalelor cand s-a facut chip-area obligatorie.
    Qu´s last blog post ..Reguli esentiale de urmat pentru angajatii in capitalism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge