Mic ghid anti-dezinformare pentru internauţi

De când a luat naştere, în 1989 şi până azi, Internetul a cunoscut o dezvoltare explozivă în ceea ce priveşte cantitatea de informaţie pusă la dispoziţia utilizatorilor.

Însă, odată cu această dezvoltare uriaşă a crescut pe măsură şi cantitatea de informaţie falsă şi manipulatoare, care nu poate fi controlată ca în cazul instituţiilor media clasice.

Există o concepţie falsă, larg răspândită printre internauţi, conform căreia toate televiziunile mint şi manipulează în schimb tot ce se găseşte pe Internet este „informaţie liberă“ şi deci adevărată. Realitatea este că Internetul este cel mai eficient instrument pentru manipulare, dezinformare, intoxicare şi influenţare a opiniei publice pe care omul l-a creat până acum.

Spre deosebire de mijloacele tradiţionale de comunicare în masă, unde informaţia este verificată şi prelucrată de profesionişti, pe Internet poate publica oricine şi absolut orice fără nicio responsabilitate sau riscuri majore de a fi sancţionat în cazul postării unor informaţii false.

Dezvoltarea reţelelor de socializare şi a site-urilor interactive a contribuit mult la propagarea rapidă a informaţiilor, prin aşa-numitul fenomen de „viralizare“ a conţinuturilor online.

Deşi se găsesc online o mulţime de informaţii despre tehnici de dezinformare, manipulare, control scocial, propagandă, „decalogul lui Chomsky“ etc. consumatorii de informaţie de pe Internet uită să aplice aceste principii atunci când accesează informaţia.

La întrunirea grupului Bilderberg din acest an, unul din subiectele discutate a fost „lumea post-adevăr“ (post-truth world). Pe înţelesul nostru, acest lucru înseamnă o lume în care adevărul şi faptele nu mai au relevanţă, mult mai importante fiind emoţiile şi convingerile induse publicului.

Probabil aşa se explică şi înmulţirea site-urilor care, sub paravanul satirei, umorului şi pamfletului, practică dezinformarea şi manipularea opiniei publice.

În România din această categorie mai cunoscute sunt site-urile Times New Roman, Ponturi Fierbinţi sau Timpuri Grele.

Mulţi se lasă păcăliţi de titlurile în stil tabloid ale acestor publicaţii online şi distribuie masiv articolele pe reţelele de socializare fără să verifice că e vorba de articole inventate, care se pretind a fi satirice.

O altă categorie de cititori, deşi cunosc faptul că au de-a face cu informaţii false, totuşi le distribuie, pe principiul „ce dacă sunt false, atât timp cât nu sunt departe de realitate“ sau „uneori satira este o metodă mai bună de a descrie realitatea“, concepţii care sunt evident nişte inepţii. Informaţia falsă nu este satiră, e doar o minciună, un neadevăr.

Toate acestea fiind spuse, m-am gândit să întocmesc un mic ghid, cu scopul de a ajuta internauţii să discearnă mai bine informaţia falsă şi nerelevantă de cea adevărată, utilă şi importantă.

Voi face o listă cu câteva reguli de urmat şi metode prin care autorii de articole păcălesc şi manipulează cititorii. Deci:

Regula de aur: NU DISTRIBUIŢI NICIODATĂ UN ARTICOL ÎNAINTE DE A-L CITI ŞI DE A AFLA CINE ESTE AUTORUL ŞI CARE E SURSA, DACĂ ESTE CAZUL.

Mulţi internauţi, mai ales cei de pe reţelele de socializare, citesc doar titlurile articolelor, după care le distribuie imediat. De multe ori conţinutul este mult diferit faţă de titlu, informaţia-bombă promisă fiind doar o păcăleală.

După ce aţi citit articolul, vedeţi la sfârşit dacă are link către o sursă şi verificaţi şi site-ul sursei.

Dacă nu are sursă, un articol serios trebuie să aibă la sfârşit o bibliografie, sau imagini, clipuri video/audio sau documente ataşate care să probeze afirmaţiile din articol.

Apoi, este bine să aruncăm o privire şi la secţiunea „Despre“ sau „Contact“, pentru a vedea dacă nu cumva avem de-a face cu un site de satiră şi umor, despre care am vorbit mai sus.

Pentru a fi siguri de autenticitatea informaţiilor, mai putem face o căutare pe Google, pentru a vedea ce spun şi alte publicaţii online despre subiectul în cauză.

Deosebit de utile sunt şi o serie de site-uri specializate în monitorizarea ştirilor false şi a subiectelor aflate în trend şi verificarea validităţii acestora din punct de vedere al adevărului. Două site-uri de acest gen sunt Snopes.com şi Skeptic.com.

1. Asocierea informaţiei cu o personalitate marcantă sau persoană publică cu autoritate.

Pentru a convinge cititorii, de multe ori se atribuie un citat sau chiar un articol întreg, unor persoane cu autoritate în conştiinţa publică: Arsenie Boca a spus asta, deci este adevărat, articolul a fost scris de părintele Iustin Pârvu, deci este adevărat.

De cele mai multe ori citatul nu aparţine lui Arsenie Boca, Einstein, Dalai Lama, Mahatma Gandhi ş.a.m.d. iar articolele ori sunt inventate, ori aparţin cu totul altcuiva. Dar chiar şi dacă ar fi aşa, tot nu trebuie să avem încredere oarbă în ceea ce spune cineva, fără să verificăm şi fără să trecem prin filtrul gândirii informaţia, indiferent cât de important şi celebru ar fi respectivul, deoarece orice om este supus greşelii şi poate avea păreri subiective, mai ales dacă nu are competenţă în domeniul respectiv.

2. Utilizarea etichetărilor ca argument sau contraargument.

Etichetarea este făcută pentru a discredita pe cineva sau o lucrare a sa, sau pentru a face credibilă o informaţie negativă despre persoana respectivă. Cutare e mason, evreu, iezuit, legionar etc. deci tot ce spune, face, realizează este fals, rău intenţionat sau cu un scop ascuns. Dacă cutare e comunist înseamnă că fură, e hoţ, corupt, incompetent ş.a.m.d.

În realitate toate aceste etichetări nu au nicio legătură cu inteligenţa, competenţa profesională şi bunele intenţii ale unei persoane. Totodată aceste cuvinte au rol de declanşator (trigger), la auzul lor fiind activate anumite emoţii negative. Dacă, de exemplu, la o adunare publică, cineva spune că X este comunist, imediat se vor auzi huiduieli, înjurături şi stigăte de furie, chiar dacă persoana respectivă n-a avut legătură în viaţa lui cu comunismul.

O altă etichetare frecventă este aceea de „teorie a conspiraţiei“, atribuită oricărei dezvăluiri care nu convine anumitor grupuri de interese. Dacă un anumit subiect este catalogat astfel, atunci el va cădea în ridicol şi va fi desconsiderat, chiar dacă nu este adusă nicio dovadă că ar fi vorba doar de o teorie sau fantezie.

3. Folosirea emoţiilor negative pentru a diminua capacitatea de gândire raţională.

Pe Facebook abundă clipurile cu conţinut violent, cu atrocităţi, copii bolnavi sau mutilaţi, cu animale torturate, care trezesc privitorului emoţii puternice de groază, indignare, furie, compasiune, îngrijorare. Scopul acestor clipuri este să diminueze capacitatea de gândire critică a celui care se uită la ele şi să accepte necondiţionat povestea care se află în spatele imaginilor, poveste care este în realitate cu totul alta decât cea prezentată.

Acest tip de manipulare este folosit în special în propaganda religioasă, rasistă, xenofobă sau în cea teroristă, scopul final fiind ura generalizată faţă de un duşman comun mai mult sau mai puţin real.

4. Teoriile pseudo-ştiinţifice.

Pe Internet s-a creat o adevărată mitologie modernă care este prezentată în ambalajul „ştiinţei de frontieră“. Aparent avem de-a face cu construcţii raţionale, bazate pe argumente şi teorii ştiinţifice dar care de fapt se bazează pe sofisme şi tot felul de alte erori de logică. De obicei se pleacă de la o premiză greşită, pe care se construieşte apoi o structură aparent logică.

De exemplu se foloseşte frecvent, pentru a explica capacităţile paranormale ale minţii umane arrgumentul fizicii cuantice. Mai exact, faptul că, în cazul fenomenelor cuantice, acestea sunt influenţate în desfăşurarea lor de către cel care le observă. De aici ideea că mintea umană influenţează materia, deci, cu ajutorul minţii se poate modifica realitatea (magie).

Problema este că aceste fenomene au fost constatate doar la nivel subatomic, la scară foarte mică şi nu se poate trage de aici concluzia că mintea poate influenţa fenomenele fizice şi la scară macro.

Printre cei care au creat tot felul de teorii pseudo-ştiinţifice se numără Gregg Braden, Bruce Lipton şi Nassim Haramein.

5. Stimularea orgoliului şi spiritului de rebeliune.

Anumite „curente de gândire“ încearcă să câştige adepţi prin gâdilarea orgoliului, trezirii spiritului rebeliunii şi sentimentului superiorităţii în inimile şi minţile internauţilor. Ideea de bază este aceea că orice formă de autoritate, dar în special Statul şi instituţiile acestuia, trebuie repinsă, pentru că împiedică dezvoltarea personală şi spirituală a indivizilor.

Statul a creat un sistem de control mental (Matrix) în care ţine captivi membrii societăţii. Tot ce se predă în sistemul de învăţământ este fals: matematica nu este exactă, formula apei nu este H2O, gravitaţia nu există, Pământul este plat, Soarele şi Luna sunt mult mai mici şi mai aproape de noi decât am fost învăţaţi, Soarele se învârte în jurul Pământului şi nu invers, cerul este o cupolă numită firmament peste care nu putem trece, NASA ne minte, dacii aveau cea mai avansată civilizaţie, chiar dacă nu ştiau să scrie şi să citească, Iisus a căpătat învăţătura creştină de la daci ş.a.m.d.

6. Apelul la gândirea de turmă.

De multe ori se apelează la înclinaţia naturală a indivizilor de a se conforma grupului sau societăţii din care fac parte. Argumentul care se invocă este acela că „toată lumea crede asta“, „toată lumea zice asta“ sau „Internetul e plin cu articole/imagini/clipuri video despre asta“, deci înseamnă că e adevărat.

7. Crearea de falsuri prin tehnologii multimedia.

Atunci când vedeţi pe Facebook un clip video absolut uluitor, cu OZN-uri, teleportări, treceri într-o altă dimensiune, maşini sau oameni care levitează, fantome, demoni, sau imagini bizare sau compomiţătoare pentru anumite persoane publice, nu vă grăbiţi să le daţi imediat mai departe, entuziasmaţi de descoperirea făcută. Sunt toate şansele să fie vorba de făcături. Tehnologia multimedia modernă a dezvoltat programe complexe care pot realiza prelucrări sofisticate de imagine şi audio/video, animaţii 3D, editări, efecte speciale, astfel că orice puşti cu un calculator mai puternic poate realiza trucaje video demne de Hollywood şi prelucrări foto greu de sesizat.

Cel mai bine este să căutaţi pe Google şi pe Youtube clipurile originale sau fotografiile needitate. Cu puţin noroc, misterul va fi dezlegat. 🙂

Bonus: Atunci când vă informaţi de pe Internet căutaţi să faceţi acest lucru de pe un PC sau laptop. Telefonul inteligent stimulează şi mai mult superficialitatea, graba şi lipsa de concentrare, îngreunând astfel procesul discernerii informaţiei false de cea adevărată şi utilă.

Acum, la încheiere, poate unii îşi vor pune întrebarea, în definitiv, de ce atâta manipulare şi dezinformare pe Internet? Motivele sunt multiple: interese comerciale, de afaceri, politice, religioase, operaţiuni ale serviciilor secrete, operaţiuni de inginerie (alchimie) socială ale Elitelor, uneori este dorinţa unora de a se distra sau de a se simţi puternici, dar motivul principal este mult mai simplu: pe net toată lumea aleargă după click-uri şi vizualizări, pentru că acestea aduc bani şi poziţionare pe Google. Şi doar minciunile, poveştile şi fanteziile aduc multe click-uri şi vizualizări, adevărul fiind întotdeauna banal, brutal, dezamăgitor şi total neintresant. 😀