Ortodoxia şi detergentul de firmă

By | 26 februarie, 2019
Distribuie prietenilor!

Ortodoxia de tip sectar, fundamentalist, care ia tot mai mult amploare în România, militează agresiv, contrar duhului creştin, împotriva altor religii, ba chiar şi împotriva altor confesiuni creştine, catalogându-le ca eretice, ecumeniste sau satanice. Practic, tot ce nu se încadrează în canoanele ortodoxiei este de la diavol, eretic şi te va duce în iad, deci nu vei mai fi mântuit, pentru că doar dogma neclintită a ortodoxiei te poate mântui, indiferent de faptele şi curăţenia sufletului tău.

Ba chiar mai mult, se merge atât de departe cu fanatismul, încât sunt acuzaţi şi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române că ar fi eretici, ecumenişti sau membri ai masoneriei.

Toată această propagandă îmi aminteşte de tehnica publicitară a detergentului de firmă, versus detergentul obişnuit. Dacă vă amintiţi de acest gen de reclame, erau prezentate în paralel imagini cu detergentul de firmă, care spală imaculat, care e super, cel mai cel şi cel mai avansat tehnologic şi detergentul obişnuit care e prost, nu scoate petele, nu le parfumează, deci nu îşi îndeplineşte menirea.

Aşa şi în cazul ortodoxiei sectare, se merge pe sloganul „cumpăraţi numai de la noi, nu de la concurenţă, pentru că produsul nostru este cel mai bun!”

Dar ce legătură are asta cu Hristos şi Dumnezeu? Practic, niciuna! Pentru că, dacă Dumnezeu este unul singur, perfect şi atotputernic, nu are cum să fie gelos, aşa cum spun unii, argumentând cu citate din Biblie. În primul rând deoarece, dacă este unic, nu are pe cine să fie gelos, iar dacă este gelos, înseamnă că nu este Dumnezeu, ci doar un om cu probleme emoţionale. Iar dacă este atotputernic, nu are de ce să se teamă de diavol şi de falşii dumnezei.

Temerea că cineva ar putea perverti credinţa ortodoxă sau teama iraţională faţă de alte religii sau confesiuni aparţin mai degrabă unor oameni nu prea evoluaţi spiritual şi nu sunt în niciun caz consecinţa respectării unor porunci venite de la Dumnezeu.

Personal nu mă tem de alte religii şi confesiuni creştine. Când eram elev de liceu mergeam adesea la Catedrala Sf. Iosif, la Biserica Italiană sau la Biserica Luterană, ca să ascult concerte de orgă sau cantate de Bach şi Haendel, fără să am sentimentul că am comis vreun păcat. În 1990 am fost la o biserică protestantă din zona Cotroceni, unde am primit gratis o Biblie, dar nu m-am simţit ca şi cum m-am lepădat de credinţa mea.

Dacă există un singur Dumnezeu şi legile Sale sunt universale, înseamnă că toate religiile care propovăduiesc legile Sale sunt create de El. Şi chiar dacă ortodoxia ar fi singura cale spre mântuire, tot nu mi-ar fi teamă să mă rog împreună cu catolicii şi protestanţii, pentru că astfel aş putea să îi aduc şi pe ei pe calea cea bună.

Decât să spui că religia ta e cea mai bună şi singura adevărată, mai corect ar fi să afirmi că religia ta este calea în care tu crezi şi că aceasta este cea mai bună pentru tine, dar asta nu înseamnă că trebuie să o impui altora, aşa cum nici alţii nu au dreptul să îţi impună credinţa lor.

Mă gândesc cu îngrijorare la ziua în care talibanii ortodocşi îl vor declara şi pe Iisus eretic, pentru că era evreu, nu se spovedea, nu se împărtăşea, nu pupa moaşte şi nu se închina la icoane. 🙁

6 păreri la “Ortodoxia şi detergentul de firmă

  1. IoanC.

    Nu stiu de ce ti s-a pus asa rau pata pe ortodoxie, cand de fapt toate dogmele sunt la fel, acuma ca unii, sau hai sa zicem majoritatea, dintre popii nostrii ortodocsi sunt mai zelosi…, asta e…; mai au si ei de terminat inca o vilisoara de vreo zece camere, un magazin pentru prostime, pardon „credinciosi”, un gater, doua pentru a avea unde face munca voluntara pacatosii, pentru a fi iertati de pacatele facute la birt sau cu vecina, ca nu exista om fara pacat…, este un principiu popesc, de aia se duce lumea noastra de rapa… .

  2. Daniel

    Isus a zis: Eu sunt Calea adevarul si viata,Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine. Ioan 6

  3. dpg

    Nici nu stii pana la urma ce sa mai crezi … e atat de grea situatia incat iti tulbura mintea ! Eu unul nu mai inteleg nimic, vad ortodocsi vs. ortodocsi care se considera intre ei eretici, „Hristosi mincinosi”, sau ca sunt inselati de Diavol, incat nici nu mai stii care e inselat sau nu ! 🙁
    Unii spun doar Biblia noastra e inspirata de Duhul Sfant, altii doar a noastra a sectantilor … e o situatie nu foarte buna pentru ca valorile promovate de crestinism ca milostenia, smerenia, bunul simt etc se cam pierd.
    Off Doamne 🙁

  4. Ioana

    Este foarte interesant cum te contrazici singur.Am găsit un articol de al tău în care îi numeai pe papistași eretici, iar aici vad o alta opinie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge