Aveți salarii mici din cauza lui Băsescu

By | 6 mai, 2019
Distribuie prietenilor!

Principala și cea mai mare problemă de care se plâng românii este cea a salariilor foarte mici din țara noastră. Salariile sunt foarte mici atât în raport cu prețurile, dar și față de nivelul mediu de salarizare din UE. Dar de ce sunt salariile atât de mici în România și de ce sunt menținute în continuare la acest nivel? Explicația oficială este aceea că productivitatea salariaților români este mult mai mică decât cea din țările dezvoltate din Europa. Lăsând la o parte faptul că productivitatea nu depinde doar de salariați, ci de mulți alți factori, printre care și managementul sau tehnologizarea, aceasta este o minciună, deoarece, așa cum spunea și maestrul Ilie Șerbănescu, la productivitatea actuală din România, salariile s-ar putea dubla lejer.

Motivul real pentru care salariile sunt menținute la un nivel de mizerie, este interesul multinaționalelor de a avea un profit cât mai mare, cu cheltuieli cât mai mici, interes pe care BNR, în frunte cu Mugur Isărescu, îl apără cu mult devotament.

Având în vedere că multinaționalele și băncile străine nu susțin creșterea salariilor în România atunci, de unde ar putea veni salvarea? Evident, de la firmele românești și de la antreprenorii români. Problema este însă că aceștia nu pot mări salariile, pentru că nu pot. Dacă Statul ar dubla salariul minim pe economie, cred că mai mult de 99% din firmele românești, dacă nu toate, ar da faliment. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: NU EXISTĂ CAPITAL ROMÂNESC!

De ce nu (mai) există capital românesc?! Pentru că nu mai există BĂNCI ROMÂNEȘTI! Și nu mai există bănci românești pentru că LE-A VÂNDUT BĂSESCU! Și când spun că le-a vândut Băsescu, asta nu este o metaforă, o figură de stil, este un fapt. La ora actuală, afaceriștii români sunt la mâna capitalului străin și a ”investitorilor străini”, pentru că Traian Băsescu a lichidat practic sistemul bancar românesc.

În anii ’90, când era ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a fost coordonatorul și negociatorul șef cu Banca Mondială în cadrul programelor PSAL I și II. Aceste programe constau într-o serie de tranșe de împrumut de la Banca Mondială, în schimbul cărora România era obligată să privatizeze și să ”restructureze” principalele active din economia națională. Pe lângă mari întreprinderi și companii de stat, precum Sidex Galați sau Petrom, pe lista privatizărilor figurau și băncile românești.

Iată ce spunea Băsescu în februarie 2000:

„CEC nu va fi scutit de includerea în procesul de privatizare”, a afirmat, miercuri, Traian Băsescu, ministrul Transporturilor, la Clubul Presei Economice. Programul PSAL II va include condiția de finalizare a procesului de privatizare de la Banca Agricolă și BCR și începerea procesului de privatizare la CEC.

„În nici un caz CEC nu va fi privatizat de azi în opt luni, dar BCR și Banca Agricolă da!”, a spus Băsescu, care este coordonatorul României pentru PSAL . El a afirmat că privatizarea tuturor băncilor de stat este singura soluție de a scoate sistemul bancar din criză și de a evita implicarea în continuare a politicului în activitatea bancilor.

„A ne agăța de un fals patriotism că pierdem băncile este complet greșit”, a apreciat ministrul Transporturilor.

Sursa

Nu numai că Băsescu voia să lichideze sistemul bancar românesc, dar făcea acest lucru cu mult zel și era nerăbdător să termine treaba cât mai repede.

Mai 2000:

„Constat că lecția Bancorex i-a speriat pe mafioți și, nemaifiind Radu Vasile, și-au scos colții. Ca urmare, obiective din programul PSAL II, precum privatizarea Sidex, a Băncii Agricole, a BCR nu se mai desfășoară sub coordonarea mea și a UMP, ci rămân sub cei care ascund și protejează sistemul mafiot. Constat că Radu Sîrbu a pus sub propriul control deciziile lui Mugur Isărescu și nu menține transparența asupra acestui proces. Nu vreau ca sub coordonarea mea să existe vreo privatizare stil Sîrbu sau FPS”, afirmă ministrul (Traian Băsescu n.r.).

Sursa

Cel mai trist este faptul că în toate acele bănci care au fost privatizate se aflau banii României, banii câștigați prin truda de ani de zile poporului român, bani care au fost înstrăinați odată cu privatizarea. Nu v-ați întrebat ce s-a întîmplat cu cele câteva miliarde de dolari care existau în țară la momentul decembrie 1989? De ce a trebuit să facem din nou împrumuturi la străini și de ce am avut o inflație uriașă în anii ’90, dacă în 1989 achitasem intregral datoria externă și aveam și o rezervă importantă de valută și aur, plus miliarde de dolari creanțe de recuperat de la diverse țări cu care România avea afaceri la acea dată?

Nu poți avea economie națională fără capital românesc. Și fără capital românesc și cu 80% din economie aflată sub controlul multinaționalelor și al băncilor străine nici Statul, nici companiile românești nu au vreo putere să țină piept capitalului străin, care în loc să aducă dezvoltare și prosperitate, extrage bogăție din România și sărăcește populația. De aceea, speranțele de a beneficia de salarii mai mari în România sunt extrem de reduse, mai ales să multinaționalele, pentru a păstra în continuare un nivel de salarizare foarte redus, au început să aducă muncitori din Pakistan, India, Vietnam sau China. Să-i mulțumim lui Traian Băsescu și ciumei portocalii pentru această binefacere pe care au adus-o poporului român!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge