La țară violul este o metodă de seducție

By | 30 august, 2019

În mediul urban există o ”cultură a violului”, influențată azi foarte mult de corectitudinea politică. Violul este considerat o crimă foarte gravă la adresa femeii, o faptă care trebuie reclamată, combătută și pedepsită foarte sever. În America, demența neomarxistă s-a agravat atât de mult încât o simplă atingere sau un sărut pot fi considerate abuz sexual sau chiar viol, dacă femeia în cauză se simte ”inconfortabil” și/sau nu este sigură dacă este sau nu de acord cu gestul bărbatului.

Intimitatea la americani a atins cele mai mari cote ale ridicolului, după radicalizarea liberalismului în neomarxism și înmulțirea campaniilor feministe de tip #MeToo. Conform uzanțelor actuale, începând cu o simplă atingere sau ținere de mână și până la introducerea penisului în vagin, femeia trebuie întrebată la fiecare pas dacă este de acord și dacă spune ”NU”, bărbatul trebuie să se oprească și să o ia de la capăt, pentru că altfel poate fi acuzat de abuz sexual sau chiar viol.

De exemplu, bărbatul întreabă: ”It’s OK to touch your hand?” Dacă femeia spune ”DA”, o atinge, apoi merge mai departe: ”It’s OK to touch your breasts?” Dacă femeia spune ”DA”, o atinge, apoi merge mai departe: ”It’s OK to kiss you?” Dacă femeia spune ”DA”, o sărută ș.a.m.d. Dacă se ajunge la jumătatea actului sexual și femeia se răzgândește, bărbatul trebuie să se oprească imediat și să și-o zguduie la toaletă, pentru a nu fi acuzat de viol. În aceste condiții relațiile sexuale devin un chin pentru bărbat: adio relaxare, adio spontaneitate, adio intimitate!

Uneori, după ce actul sexual s-a consumat în totalitate, femeia își poate da seama, chiar după un timp și uneori la îndemnul unei feministe, că ea de fapt nu a fost sigură că a fost de acord cu împreunarea și că se simte ”inconfortabil”. Prin urmare îl reclamă pe bărbat pentru viol, cere daune materiale și morale etc.

Cu totul altfel stau lucrurile în mediul rural românesc, unde, în mod tradițional, violul nu este considerat infracțiune, cu atât mai puțin crimă, ci mai degrabă o parte a jocului seducției. Prin viol, bărbatul dovedește că este viril, puternic, hotărât și că merită încrederea și respectul femeii.

Dacă femeia se opune, o face doar pentru a testa hotărârea și perseverența bărbatului, deci practic masculinitatea sa.

Ion o înghesuie pe Maria în căpița de fân sau în lanul de porumb și își satisface nevoia fiziologică și orgoliul masculin, iar Maria, opunând rezistență, își apără imaginea de femeie cinstită și cu frică de Dumnezeu. Cred că sunt puțini cei care nu cunosc zicătoarea populară: ”Dacă stau, crede că sunt curvă, dacă fug crede că sunt proastă, atunci mai bine mă fac că mă împiedic!”

Mamele de la țară nu își învață niciodată fetele să nu meargă neînsoțite în locuri pustii și izolate, să nu se urce ”la ocazie” în mașinile bărbaților necunoscuți, nici să reclame la Poliție atunci când sunt violate. Asta deoarece în mediul rural violul este privit mai degrabă ca ”sex cu năbădăi”, decât ca infracțiune cu violență.

În concluzie, Gheorghe Dincă, supranumit și ”monstrul de la Caracal”, în viziunea populară, poate fi considerat cel mult un curvar și un cassanova, dar în niciun caz un criminal psihopat! Bineînțeles, cu excepția cazului când trebuie efectuată o operațiune psihologică în scopul obținerii acordului populației pentru adoptarea unor legi speciale, pe care le putem numi, absolut întâmplător, ”Legile Big Brother”.

7 păreri la “La țară violul este o metodă de seducție

  1. Alexandru

    Felicitari pentru articol!!! Ce parere aveti despre prietenul meu care sa sinucis pentru o simpla femeie intrand intr-un tir cu masina? Din cauza despresiei? Toate astea pentru ca femeia sa dus la altul care are bani multi.

  2. dpg

    Din pacate lucrurile mereu tind sa mearga in extreme ! Ori violul este ceva „bun” cum este la tara sau in zone nu prea civilizate moral, educational … ori in cealalta a feminismului acesta dus la extreme !

  3. Maria

    Asa e! La tara, crima e considerata ceva „normal”, ca doar nu conteaza ca cele mai multe sunt umplute de sange, rupturi interne, traume nu numai fizice, dar si pshice,unele se sinucid sau sunt legume pe viata, ca doar indiferent de orice, femeilor le place si spun NU, cand de fapt, vor DA.Asta e mentalitatea primitiva, barbara, de satisfacere a nevoilor proprii, calcand peste cadavre, justificand orice crima pt atingerea scopurilor.Si da, cel mult, „eroul” e vazut de celelalte femei ca un curvar, invidiat de barbati, care il iau ca model, ca doar ei nu s mai prosti! Desigur si cele mai multe mame sunt cretine de a dreptul, neinvatandu-si fiicele chestiuni de logica elementara, pt ca, evident, ele insasi nu au logica elementara.La extrema e situatia din SUA,desigur.

  4. Argoth

    Feminismul e una din cele mai mari plăgi abătute asupra societăţii moderne. Femeile în general vor bărbaţi dominanţi care să fie în stare să ia decizii nu să întrebe la tot pasul ce să facă cum ar vrea feministele. Unele feministe de pe la noi vor să interzică povestirile şi basmele populare pe motiv că Făt Frumos sau alt personaj masculin trebuie să ceară permisiunea femeii înainte sa facă cutare lucru, să o săture etc. Am mai citit aberaţii feministe dar asta parcă le întrece pe toate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge