Cultivarea fobiei de microbi a început mai demult

By | 13 septembrie, 2020

Când l-am văzut pe Iohannis, în timpul vizitelor sale pe la Bruxelles, că, în loc să dea mâna cu ceilalți oficiali, se ciocnea cu ei cot în cot, am avut sentimentul că am mai întâlnit asta undeva, dar nu am conștientizat acest lucru pe moment.

Mi-am amintit apoi că în urmă cu câțiva ani am dat întâmplător peste un site canadian al unei mișcări care promova renunțarea la tradiționalul strâns al mâinii și înlocuirea lui cu ciocnirea pumnului. În engleză asta se numește ”bump don’t shake”, adică ”ciocnește nu scutura” (mâna). Evident scopul invocat este acela de a reduce riscul contaminării cu microbi, mai exact cei care provoacă răceala și gripa.

Asta se întâmpla cu câțiva ani în urmă, pe vremea când nimeni nu visa de Covid și coronavirus, de pandemie și de măsuri de distanțare socială. Conform acelui site, pe care îl puteți vedea aici, dacă renunțăm la strângerea mâinii, riscul de infectare cu germeni microbieni se reduce cu 90%.

Astfel, mi-am dat seama că toate aceste măsuri impuse în numele protecței și siguranței noastre nu au nimic în comun cu grija față de sănătatea noastră, ci fac parte dintr-un plan mai vechi și bine pus la punct de desființare a tot ce este omenesc în noi și tot ceea ce ne leagă unii de alții, pentru ca generațiile viitoare să fie complet rupte de umanitate, de lucrurile naturale și astfel oamenii să devină treptat roboți. Psihopații care vor să domine planeta vor să înlocuiască strânsul mâinii, gest care se practică de mii de ani, cu acea ciocnire golănescă a coatelor sau a pumnilor, la care se pot preta numai personaje penibile precum Klaus Iohannis și politrucii de la Bruxelles.

Iohannis ciocnește coatele la Bruxelles conform stilului de pandemie

6 păreri la “Cultivarea fobiei de microbi a început mai demult

  1. Pingback: Cultivarea fobiei de microbi a început mai demult |

  2. Stela

    Da. Surparea vechii tradiții pentru a cultiva omul nou, dezrădăcinat de firescul lucrurilor. Eu cred că, toate astea, într-o formă sau alta, au început cel puțin din perioada Renașterii.

  3. Dan Tănăsescu Post author

    @Stela: Din perioada Renașterii a început distrugerea creștinismului. Distrugerea familiei și crearea omului nou au început mai recent de prin sec. XIX-XX.

  4. Stela

    Mulțumesc pentru lămuriri.

    Cel puțin acum, cel mai tragic este ceea ce se întâmplă în școli.Profesorii au devenit un fel de gardieni care îndrumă copiii spre a se dezinfecta pe mâini, a purta masca și a păstra distanța. Cum se desfășoară o zi „normală” de școală a unui elev (relatate de fiul meu, elev în clasa a VIII a):
    – la ora 8 încep cursurile, la 8.20 , întrerup ora și au pauză 10 minute, apoi o reiau până la fix. Începe altă oră, care iar se întrerupe cu pauză de 10 minute. În aceste minute de pauză sunt doar clasa lor afară, celelelte clase au ore. Afară stau cu masca și păstrează distanța, sunt supravegheați și amenințați cu poliția,
    – la baie se merge cu programare,
    – nu au voie la tabla, nici să joace jocuri cu mingea la ora de sport,
    – nu au voie să atingă obiectele care nu sunt ale lor, iar dacă le ating trebuie să se dezinfecteze,
    – peste tot e plin de marcaje de distanțare și afișe cum și cât să ne spălăm pe mâini,iar în clasa miroase de parcă ai fi în spital,
    La tot acest circ, copiii sunt supuși să i-a parte și câte 8-9 ore/zi.
    În drum spre casă, în mijloacele de transport aud zvonuri că ar fi purtători și pot infecta bunicii și persoanele vulnerabile.
    Fără supărare, mi se par cele mai demente măsuri aplicate până acum. Eu cred că urmăresc a-i condiționa cumva psihic, mental, a le cultiva frică și sentimentul de vină. Ce părere aveți?
    P.S. Scuzați-mă că m-am lungit cam mult.

  5. Dan Tănăsescu Post author

    @Stela: Este un program de educare și condiționare a copiilor pentru ca atunci când vor deveni adulți să fie sclavii robotizați pe care și-i doresc Elitele Globaliste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge