Petrecerea lansării la Vodafone a noului iPhone 4S. Să lăsăm imaginile să vorbească!

Şi un fanatic religios Apple!

Se pare că pictorialul „incendiar” al Elenei Udrea din revista „Tabu” nu a făcut mare vâlvă doar în România, ci a atras atenţia şi presei internaţionale. Printre cei care au abordat subiectul, referitor la ministrul turismului din România, a fost şi vedeta TV şi bloggerul american, cunoscut  sub pseudonimul Perez Hilton.

Acesta, într-un articol intitulat „Cum să câştigi alegerile în România!” (How To Win An Election In Romania!) prezintă coperta revistei „Tabu” cu Elena Udrea, o citează pe aceasta, când vorbeşte despre politică şi femeile puternice din politică şi spre final îşi exprimă admiraţia spunând că arată fabulos. Dar totuşi, la sfârşitul articolului îi întreabă pe cititori, dacă sunt de păerere că acest mod de a se promova îi conferă Elenei Udrea mai multă putere, sau doar îşi slăbeşte imaginea de politician profesionist.

Pe mine m-au amuzat cel mai mult comentariile cititorilor la adresa Elenei Udrea. Astfel, unul dintre ei remarcă faptul că apariţia Elenei Udrea pe coperta „Tabu” este inspirată de o ediţie mai veche a revistei „Vanity Fair” având-o pe prima pagină pe Madonna.

Un altul este de părere că este vorba de un trucaj în Photoshop, deoarece capul divei din Pleşcoi este disproporţionat faţă de corpul din fotografie, care de fapt nu ar fi al ei.

Un comentariu mai lung apreciază faptul că Elena Udrea încearcă să schimbe regulile, promovând o femeie puternică ce nu foloseşte mijloacele unui bărbat, dar totuşi este de păerere că poate avea o imagine de femeie sexy fără să adopte varianta de „femeie uşoară”.

Un comentator care spune că este din România şi cunoaşte cum stă treaba cu doamna Udrea, spune că meritele sale politice sunt discutabile, deoarece a urcat pe scara puterii folosind orice mijloace, ba mai mult, se zvoneşte că ar fi amanta preşedintelui. Cât despre comparaţia cu femei puternice din politică, precum Hillary Clinton sau Angela Merkel este de părere că e doar o glumă tristă.

Mai multe detalii aici.

De când a dat chix cu televiziunea 10 TV şi a fost aruncat de telespectatori la lada de gunoi a lingăilor puterii, Radu Moraru (pe care în trecut îl apreciam şi îl respectam foarte mult) a trecut în tabăra bloggerilor, intenţionând să se manifeste de acum încolo cu precădere în mediul online.

Naşul şi-a deschis blog, pe care bănuiesc că vrea să îl transforme într-un soi de televiziune online, de unde să-şi lanseze omagiile pentru conducătorul iubit Traian Băsescu. Şi ca un om cu experienţă îndelungată în mass-media ce este, a început deja să-şi promoveze noua platformă blogosferică. Aşa că s-a înfrăţit cu un alt băsist şi beneficiar al graţiilor actualei puteri, bloggerul zoso (Vali Petcu).

Legătura strânsă şi apropierea dintre cei doi este pusă în evidenţă de Radu Moraru într-un articol de pe blogul său:

Dragă Zoso, ştiu că eşti un blogger redutabil şi îţi mulţumesc pentru reclama pe care o faci platformei noastre. Sîntem la început, încerc să mă acomodez cu această lume total diferită de industria televiziunii şi recunosc că e mult mai greu să supravieţuieşti în blogosfera decît în sclipiciul facil pe care ţi-l oferă televiziunea.

Nu ştiu câtă reclamă îi face zoso “naşului”, pentru că nu-i citesc celui dintâi aberaţiile, dar dacă fostul jurnalist de televiziune spune asta eu îl cred!

Intenţia de colaborare între cei doi pare să fie de lungă durată. Asta reiese cel puţin din ceea ce spune Radu Moraru, despre care aflăm că trei sferturi din cititorii lui zoso sunt împotriva sa (oare?!).

Dacă ai ponturi, te rog nu ezita să ni le spui. Mă interesează părerea ta şi crede-mă că vreau să schimb părerea cititorilor tăi, 75% împotriva mea, şi nu-i pun la număr pe grobieni!

Dacă ai timp, astăzi între 12.30-14.30 sînt alive şi live pe blog. E prima experienţă ever şi lucrez deja la răspunsuri!

Să fii iubit! Să fiţi iubiţi! Forum frate! Shoot!

Eu le urez băieţilor succes şi mult noroc la anul, pentru că va fi foarte greu să mai convingi pe cineva că trebuie să fii de partea lui Băsescu şi PDL şi că ceea ce faci aceştia e bine şi în interesul poporului român!

Mai întâi să stabilim cine sunt proptagoniştii. Cărtărescu este acel scriitor/poet puţin efeminat care face parte din cohorta de fripturişti de la curtea lui Băsescu şi care în mod inexact sunt numiţi „elită intelectuală”. Ioşka este Iosif Buble, reporter la Antena 1, care a devenit celebru în urma scandalului cu filmuleţul indecent în care se presupune că apare Ana Birchall. Acum are o emisiune la Antena 3. Iar Chinezu (Cristian China Birta) este un blogger destul de cunoscut.

Întâmplarea face că aseară l-am văzut la TVR, invitat la emisiunea Eugeniei Vodă, pe Mircea Cărtărescu. Gornistul băsist tocmai scotea de la naftalină mult prea răsuflata şmecherie prezidenţială, cea cu „Băsescu luptă cu mogulii”. Mai precis Băsescu-Vodă luptă cu televiziunile mogulilor.

Cărtărescu a nominalizat Antena 1, Antena 3 şi Realitatea TV ca televiziuni „maligne” care manipulează, dezinformează şi dezbină populaţia. (Sincer, eu credeam că însuşi Băsescu şi famiglia PDL fac toate acestea).

În această dimineaţă la emisiunea lui Iosif Buble a fost invitat Chinezu. Iar una din temele abordate a fost legată, în replică, chiar  de aceste afirmaţii ale fostului menestrel de la Cotroceni.

Cu ocazia asta am putut remarca o dudă de zile mari lansată în eter de Chinezu. Acesta a spus că este adeptul „sindromului Michael Jackson”,  adică, conform spuselor sale, deşi îi place foarte mult cum cântă megastarul, nu îl interesează ce făcea acesta în particular. În mod similar bloggerul consideră că Mircea Cărtărescu este un scriitor extraordinar, dar nu are importanţă ce face acesta în viaţa sa privată.

Păi bine măi Chinezule, când apari pe postul naţional de televiziune şi vorbeşti despre astfel de lucruri, nu eşti în viaţa particulară, eşti persoană publică şi tot ceea ce spui influenţează opiniile telespectatorilor! Lucru valabil, de altfel, în multe cazuri şi pentru Traian Băsescu. Lumea îl vede la televizor pe Cărtărescu scriitorul nu pe un meltean oarecare, consumator de bere şi mici cu muştar! Viaţa particulară e aia pe care o trăieşti departe de ochiul public, în intimitatea căminului, la o bere cu prietenii sau într-o vacanţă la munte, de exemplu.

Notă: Nu vreau să se înţeleagă de aici, că îl suspectez pe Chinezu de băsism sau cărătrescianism.

Dacă ar fi să vorbesc despre Zibo.ro la modul cel mai serios, aş spune că este un proiect online original şi ambiţios. În principiu, ideea pe care o are la bază este aceea a unei reţele de socializare online, dar, la o analiză mai atentă, platforma zibo.ro este mult mai complexă şi pune la îndemâna utilizatorilor multe alte instrumente valoroase.

Pe lângă comunicare şi divertisment pentru copii, proiectul online poate fi privit şi ca un mediu pentru dezvoltarea afacerilor pe această nişă, un magazin virtual online şi un mijloc de promovare pentru proiecte asemănătoare.

Ideea creării unei reţele de socializare, similară Facebook sau altora de acest gen, care să fie destinată doar copiilor, a fost pusă în practică de doi tineri antreprenori români, Aurel Răcăuţanu si Radu Christian. Ambii au circa 40 de ani şi sunt absolvenţi de Universităţi cu profil tehnic.

Investiţia iniţială, de 50.000 de euro, a fost făcută exclusiv din resurse proprii, la aceasta mai urmând să se adauge încă 10.000 de euro pentru dezvoltarea ulterioară.

Până la sfârşitul lunii trecute site-ul avea deja 11.400 de utilizatori, iar traficul pe care îl are în prezent este de circa 23.000 de vizitatori unici pe lună.

Deşi este abia la început echipa zibo.ro s-a pus pe treabă şi a organizat deja câteva concursuri cu premii substanţiale. Cel mai nou concurs pe care vi-l recomand vă oferă ocazia de a câştiga 25.000 de euro buget de promovare pe zibo.ro şi instrumente de lucru găzduite de platforma Zibo.

Concursul se adresează în special celor care deţin, sau vor să înceapă o afacere pentru copii. Intraţi pe acest link, sau daţi click pe bannerul de mai jos şi veţi putea afla toate detaliile legate de ceea ce vă oferă concursul şi ce trebuie să faceţi pentru a intra în competiţie! Multă baftă!

Campanie derulată cu sprijinul Blogal Initiative.

Avertisment: Acest material poate fi citit de persoanele cu vârsta mai mare de 30 de ani, numai cu acordul copiilor. Vă avertizez că poate dăuna grav morocănoşilor, blazaţilor şi celor lipsiţi de fantezie!

Am aflat de curând o povestioară cu extratereştri pe care vreau să v-o spun şi vouă. De fapt este doar în parte o poveste şi am să vă explic de ce, dar mai încolo.

Cică într-o galaxie foarte îndepărtată, atât de îndepărtată încât nici un savant de pe Pământ nu a descoperit-o, se află o planetă micuţă şi frumos colorată numită Zibo. Planeta este locuită, dar ceea ce este cel mai interesant e că pe ea nu trăiesc decât copii! Şi nu pentru că părinţii lor i-au trimis acolo, pe planetă, să se joace ca într-o grădiniţă uriaşă, ci pentru că aşa s-au născut ei, copii şi au rămas copii cu trecerea timpului.

Nimeni nu ştie exact cum se nasc copii pe acea planetă, dar cine a stat să observe asta, când ei nu fac altceva toată ziua decât să se joace! Ceea ce mai trebuie să ştiţi este că ziborienii sunt nemuritori! Singura lor problemă este că, fiind toţi copii, nimeni nu are părinţi. Lucru care îi cam întristează puţin, dar asta le dă posibilitatea să se joace toată ziua şi să inventeze lucruri pe care adulţii din lumea noastră nu le-ar putea imagina în veci!

Pe planeta Zibo totul este joacă şi jucării. Casele sunt jucării, maşinile sunt de jucărie, fabricile sunt de jucărie, chiar şi jucăriile sunt jucării! Desenele animate nu stau doar în televizor, ci umblă pur şi simplu pe stradă, vorbesc şi se joacă cu copii, aşa cum pe Pământ se întâmplă doar la Disneyland.

De curând savanţii de pe planeta Zibo au reuşit, cu aparatura lor ultra avansată, să descopere planeta noastră şi chiar au stabilit legătura cu doi pământeni, care, n-o să vă vină să credeţi, sunt din România!

Aflând despre copii de pe Terra, ziborienii s-au gândit să le facă un dar şi le-au dezvăluit celor doi secretul unei tehnologii avansate prin care copiii pământeni pot să comunice între ei pe Internet, aşa cum fac adulţii pe Facebook, Google+ sau alte chestii de acest gen. Aşa s-a născut Zibo.ro – prima reţea de socializare online dedicată în exclusivitate copiilor.

De fapt Zibo.ro este mult mai complex de atât, oferind copiilor multe surprize şi posibilităţi de a se distra şi de a comunica între ei pe Internet. Ca dovadă, echipa Zibo s-a pus deja pe treabă şi a lansat mai multe concursuri. Concursul pe care vi-l prezint eu aici oferă ca premiu nu mai puţin de 25.000 de euro, buget de promovare pe Zibo.ro

Toate detaliile, cum puteţi participa, ce trebuie să facţi şi ce vi se oferă le puteţi afla aici: http://www.zibo.ro/planeta-concurs/sponsor/Castiga-25-000-de-euro-buget-de-promovare-pe-zibo-ro-527

Concursul, ce-i drept, se adresează mai mult tăticilor şi mămicilor, care vor să facă viaţa tuturor copiilor mai frumoasă şi mai amuzantă! Nu mai pierdeţi vremea şi intraţi în minunata lume Zibo!

Campanie derulată cu sprijinul Blogal Initiative.

Nu sunt un blogger A-list şi nu mă consider ca atare, dar nici blogger începător nu pot spune că sunt. În trei ani de zile, de când mă ocup cu treaba asta, am acumulat destulă experienţă, ca să-mi pot da cu părerea pe marginea subiectului, în cunoştinţă de cauză.

Am participat la ceva campanii, am fost invitat şi pe la evenimente, am participat la concursuri, iar în ultimul timp, tot mai multe din articolele mele sunt citate sau preluate (uneori ciordite) pe alte site-uri/bloguri. Am şi ceva trafic şi până acum am scris peste 2000 de articole pe câteva bloguri.

Observ în ultimul timp tot mai multe persoane care îşi fac blog, sau intenţionează să-şi facă unul. Spre deosebire de perioada „romantică” a blogging-ului acum toţi noii veniţi sunt porniţi, până la disperare, să facă bani. Nu mai contează ce scriu, de ce scriu, sau pentru cine scriu, ci ideea din start este „cum să fac mai repede şi mai uşor bani cu blogul”.

În primul rând, în orice domeniu, nu numai în blogging, obsesia asta a rezultatului activităţii, concretizat prin câştiguri financiare este contra-productivă. În primul rând, pentru a avea succes în orice faci, trebuie să înveţi să trăieşti zen. Trebuie să te bucuri de activitatea în sine, asta să fie principala recompensă şi pe urmă să te gândeşti la avantajele financiare. Dacă nu aboredezi astfel problema rişti să clachezi în scurt timp şi să-ţi pierzi interesul pentru activitatea respectivă, iar în final să abandonezi totul.

Pentru că am văzut în ultimele zile multe persoane interesate de subiectul „făcutului de bani” din blog, mi-am putut forma o imagine a novicelui tipic în materie de blogging. Acesta îşi deschide în grabă un blog, de obicei pe o platformă gratuită, trânteşte câteva articole la repezeală şi deja se gândeşte la făcut bani! Încearcă să vândă publicitate, îşi pune Google AdSense, se bagă în programe de afiliere, cere ajutorul bloggerior mari să-l introducă pe piaţa de publicitate etc.

În faza de început, prima preocupare ca blogger este aceea să dezvolţi conţinut şi să te auto-promovezi. Nu poţi să vinzi publicitate, dacă ai mai puţin de 20 de unici pe zi şi nu a auzit nimeni de tine. Nu mai vorbesc de Google AdSense şi de programele de afiliere, unde rata de click este sub 1% şi dacă ai mai puţin de 1000 de vizitatori unci pe zi nici nu merită să te bagi la aşa ceva.

Părerea mea este că abia după ce ai depăşit 1000 de articole postate pe blog şi au trecut cel puţin 6 luni de când te-ai apucat de “meserie”, poţi spune că „exişti” în blogosferă. Pe urmă, nu este suficient doar să fii vechi în domeniu şi să ai tone de articole postate. Mai trebuie să ştii să comunici cu publicul tău, să te faci simpatizat şi să ai abilitatea de a crea o comunitate în jurul blogului tău. Pentru asta trebuie să ştii foarte precis cărei categorii de cititori te adresezi şi ce aşteaptă ei de la tine.

Ca să te faci cunoscut, e nevoie de multă muncă de promovare a propriului brand în online şi offline. Trebuie să comunici cu alţi bloggeri, să comentezi pe bloguri, pe forumuri, în reţelele social media, să mergi la evenimente în offline, să participi la concursuri, campanii, să stabileşti legături cu departamentele de PR şi publicitate ale diferitelor companii, instituţii mass-media etc. În rezumat asta înseamnă să îţi creezi şi să întreţii permanent o prezenţă şi o imagine personală în mediul online şi în lumea reală.

În concluzie, este cea mai mare prostie să deschizi un blog numai cu ideea fixă în cap de a face repede bani! Dacă nu ai pasiune pentru blogging, dacă nu ai talent la scris, abilităţi de comunicare şi nu ai suficientă răbdare şi tenacitate, pentru a persevera în ciuda lipsei rezultatelor, în final iniţiativa ta este sortită eşecului sigur.

Am aflat de chestia asta ieri, de pe blogul lui Sorin Tudor şi mi se pare o cauză pentru care merită să te implici. Este vorba despre un “microsite care permite fanilor să-şi sprijine echipele naţionale prin intermediul Twitter, postând mesaje, fotografii sau filme. Fiecare tweet trebuie să includă hashtag-ul #1YearToGo şi numele ţării” (ROU pentru România).

Azi am văzut că şi Chinezu a preluat ideea. Ar fi un lucru frumos să arătăm lumii şi sportivilor noştri că ne pasă de ţara noastră şi de valorile ei. Aşa că nu mai staţi pe gânduri, intraţi pe acest site şi postaţi un scurt mesaj de încurajare, o fotografie sau chiar un filmuleţ, dacă vă ţine cureaua, pentru echipa României care va participa în 2012 la Jocurile Olimpice care se vor desfăşura la Londra!

La început, nici eu nu prea ştiam ce să scriu şi cum să procedez, dar am realizat că este foarte simplu şi uşor! Ajutaţi România să urce în top!

Discuţie pe Twitter între mine şi Arhi pe tema cailor sălbatici din pădurea Letea, care urmează să fie sacrificaţi. El zice că au anemie d-aia cabalină, că aşa a citit el pe Mediafax. Eu susţin că e o făcătură ca să-i vândă la italieni pe bani frumoşi.

Arhi spune mai întâi că nu a citit subiectul pentru că nu îl interesează (dar îşi dă cu părerea la fel ca Mircea Badea la “În gura presei”). După ce îi spun că seamănă cu Mircea Badea îmi răspunde că s-a informat, dar eu îi refuz informaţia pentru că “nu e de bun simţ”.

Am eu impresia sau începe să semene puţin cu Băsescu?!

Atunci când citeşti un blog, presupui că în spatele său se află o persoană, nu o firmă, o instituţie sau organizaţie. De aceea, un astfel de site are prevăzută o pagină specială numită “About” sau “Despre mine” pe româneşte.

De multe ori constat că unii posesori, dar în special unele posesoare de blog o dau în bară tocmai la acest capitol, atunci când vine vorba să se prezinte cititorilor. Aberaţiile scrise pe acestă pagină aparţin în special piţipoancelor, multe dintre ele, culmea, cu aere de piariste şi activiste online.

O primă categorie este aceea a indeciselor, care scriu că “aici ar trebui să spun câteva lucruri despre mine”, dar “nu-mi place să vorbesc despre mine”, sau “nu ştiu ce aş putea spune despre mine” deci “vă las pe voi să descoperiţi”. Nu ar fi mai simplu să ne spui tu dragă cine eşti, că din aberaţiile pe care le scrii pe blog nu se înţelege nimic!

A doua categorie este cea a piţipoancelor sau efeminaţilor adepţi ai vedetismelor de liceu. Ei scriu despre cum sunt ei şi ce preferinţe de star hollywoodian au: “sunt rebel/ă, încăpăţânat/ă, nonconformist/ă”, “urăsc fiţele şi prostia”, “îmi plac cartofii prăjiţi şi îngheţata cu vanilie”, “ascult formaţia X” şi multe altele. Pentru mine n-are nicio importanţă ce preferinţe şi mofturi ai tu, dacă nu spui cine eşti! Atât timp cât nu ştiu cine este persoana care se află în spatele acelor rânduri, pentru mine este totuna dacă mănânci sarmale sau cartofi prăjiţi, dacă faci sex în grup, ori eşti frigid/ă.

De fiecare dată când citesc astfel de descrieri personale, am un sentiment de insatisfacţie. Dacă am intrat pe pagina “About”, am făcut-o în primul rând ca să aflu cine eşti, eventual cum te cheamă, în ce localitate trăieşti, ce ocupaţie ai, ce vârstă ai etc. Am nevoie de toate acestea ca să ştiu cum să mă raportez la tine şi cum să apreciez ceea ce scrii.

Pagina “About” este cumva similară cu un CV, sau o carte de vizită. Trebuie să-ţi informezi cititorii şi eventualii colaboratori în legătură identitatea ta, bineînţeles în anumite limite de confidenţialitate. Imaginează-ţi că cineva de la o firmă ar vrea să te angajeze, pentru că îi place cum scrii şi ce aptitudini ai. Dacă te-ai prezenta la un interviu şi ai spune despre tine că eşti rebelă, capricioasă, zăpăcită şi îţi plac cartofii prăjiţi şi îngheţata, ce impresie crezi că vei face?