Aseară am urmărit, în direct la Antena 3, ceremonia de investire a noului guvern condus de Victor Ponta. Ceea ce m-a ţinut în faţa ecranului pe toată durata evenimentului a fost o simplă curiozitate: să văd câţi dintre noii miniştrii îşi fac semnul crucii la încheierea rostirii jurământului.

Textul acestui jurământ se încheie cu rugăciunea „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Şi în mod normal, ca orice bun creştin, după ce rosteşti asta, urmează să te închini. Majoritatea miniştrilor şi-au făcut cruce, unii mai grăbit, alţii mai neglijent şi mai stilizat, cu excepţia a trei dintre ei: primul ministru Victor Ponta, ministrul Justiţiei Titus Corlăţean şi Lucian Isar, ministrul-delegat desemnat pentru Mediul de Afaceri.

Care ar putea fi posibilele explicaţii pentru evitarea acestui gest, făcut de o mare parte din miniştrii care au depus aseară jurământul? Putem presupune că domnul Ponta şi cei doi miniştri aparţin unei alte confesiuni religioase, unde semnul crucii nu este folosit. Sau că cei trei sunt atei… ori sunt ceva mai timizi şi nu îndrăznesc să îşi exprime trăirile interioare.

Mă rog, pentru mine personal, acesta a fost un test care arată cât de bine intenţionaţi sunt noii miniştri şi cât de buni români şi păstrători ai tradiţiilor şi spiritului naţional sunt ei. Ştiu că s-ar putea să fiu subiectiv, dar asta e ceea ce simt.

Un alt lucru interesant, pe care l-am observat aseară, a fost atunci când a depus jurământul şi Leonard Orban, numit în funcţia de ministru al Afacerilor Europene. După ce acesta şi-a încheiat jurământul şi urma să văd dacă îşi face semnul crucii sau nu, imaginea a fost comutată rapid pe Traian Băsescu, după care a revenit asupra ministrului Orban, atât cât să ratez momentul în care aş fi putut să văd dacă se închină sau nu.

Probabil, dacă acesta şi-ar fi făcut cruce, nu ar fi dat bine pe plan internaţional, ca un ministru pentru relaţia cu UE să fie religios şi poate chiar aparţinând ritului creştin-ortodox. Cine ştie?

Cu toate strategiile şi planurile secrete de compromitere a opoziţiei şi cu toate tergiversările şi manevrele de a calma nemulţumirile populare tot mai mari, Traian Băsescu observă că pierde tot mai mult teren şi influenţă pe plan politic, fapt ce începe să îl îngrijoreze şi chiar să îl aducă la disperare.

Aşa se explică, cel mai probabil, ultima scenetă mediatică organizată în acest week-end  după scenariul binecunoscut, cu care preşedintele ne obişnuise în trecut şi care avea rolul să îi readucă procente de simpatie în rândul populaţiei.

Este vorba de preşedintele “din popor”, care îşi face cumpărăturile singur şi încropeşte conferinţe de presă “spontate”, ţinute în parcări de hypermarket, în timp ce îşi îndeasă cumpărăturile în portbagajul “Loganului” proprietate personală, înconjurat de reporteri de televiziune aflaţi acolo “din întâmplare”.

De data asta cotele penibilului au întrecut orice măsură. Traian Băsescu împărţea portocale “cetăţencelor”, probabil selectate şi păzite cu grijă de SPP-işti şi era foarte glumeţ şi zâmbitor. Una dintre femei a spus că doreşte kiwi, nu portocale, la care Băsescu a făcut o glumă – care în urmă cu vreo 4 – 5 ani ar fi fost de mare succes în mass-media – replicând: “Kiwi n-am, dar banane am!” Şi pentru că tânăra l-a refuzat şi de data aceasta, preşedintele, care se îndrepta spre ea cu banana în mână a spus: “Nu ţi-o dau ţie. Crezi că totul ţi se cuvine?”

În afară de banane Băsescu a mai oferit unui cameraman o cutie cu bere, spunând că domnia sa nu consumă acest tip de băutură.

Oare e chiar aşa de greu să realizezi că nu poţi avea succes la nesfârşit cu astfel de scamatorii, că nu poţi păcăli tot timpul oamenii, cu aceleaşi trucuri, fără ca ei să îşi dea seama, în timp, de adevăratele tale intenţii şi de contradicţia evidentă între ceea ce vrei să creadă lumea că faci şi ceea ce faci în realitate?

În ceea ce priveşte bananele, Băsescu a fost totuşi cât de cât sincer, pentru că tot ce am primit până acum de la domnia sa a fost “banana în mână” şi multe gogoşi îndesate pe gât!

De fiecare dată când spun ceva critic la adresa lui Traian Băsescu, Elena Udrea, PDL în general, ori vreunei publicaţii sau post de televiziune aservite puterii, sau dacă îmi exprim vreo opinie care sugerează câtuşi de puţin că aş simpatiza cu USL, sau cu oricare alt adversar al puterii sau direct al lui Băsescu, există cineva care să mă acuze că nu sunt imparţial, aşa cum ar trebui să fie orice blogger/jurnalist.

Ca să plecăm de pe baze solide, să vedem mai întâi ce înseamnă „imparţial”:

IMPARŢIÁL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care nu este parţial; care procedează în conformitate cu adevărul şi dreptatea; nepărtinitor; just; drept. [Sil. -ţi-al] /<fr. Impartial

Deci, conform definiţiei din DEX, ar trebui să fiu de partea adevărului şi a dreptăţii şi să nu ţin partea cuiva, încălcând astfel această condiţie. OK, la asta pot să adaug că poţi fi de bună credinţă în ceea ce priveşte opiniile tale, dar să te înşeli în privinţa „adevărului şi a dreptăţii”, dar să admitem totuşi definiţia în condiţiile în care trebuie să ai o percepţie justă asupra dreptăţii şi adevărului.

Acum să vedem ce înseamnă opusul termenului „imparţial”, adică „părtinitor”:

PĂRTINITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în opoziţie cu nepărtinitor) Care părtineşte; care ţine parte cuiva; parţial. /a părtini + suf. ~tor

Acum, având în vedere că a fi părtinitor înseamnă a-i ţine partea cuiva, aş vrea să aflu şi eu răspunsul cititorilor mei la câteva întrebări:

• Dacă spun că Traian Băsescu, în 99% din declaraţiile sale publice a minţit, sunt părtinitor?
• Dacă spun că oricine în locul lui Băsescu şi PDL, ar fi mai puţin nociv pentru România, sunt părtinitor?
• Dacă îmi exprim convingerea că regimul Băsescu a distrus România şi a afundat-o în criză şi datorii, sunt părtinitor?
• Dacă spun că majoritatea ziarelor şi televiziunilor, fac propagandă în favoarea lui Băsescu şi puterii portocalii, sunt părtinitor?
• Dacă declar că îl susţin pe Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, sunt părtinitor?
• Dacă sunt de părere că actuala putere acţionează în profundă contradicţie cu interesul naţional, sunt părtinitor?
• Dacă spun că nu am încredere în Victor Ponta şi că ar putea fi omul lui Băsescu, înseamnă că sunt părtinitor?
• Dacă spun că Ponta a trădat USL şi poporul român, sunt părtinitor?

Şi dacă sunt cu adevărat părtinitor, atunci cui îi ţin partea?! Sau, să fii imparţial înseamnă cumva să-i ţii partea lui Traian Băsescu&Co?!

PS: Vedeţi şi cât de „imparţiali” sunt cei de la „Evenimentul zilei”, care îl cenzurează pe Cristian Tudor Popescu, chiar şi atunci când îl critică pe Crin Antonescu!!! Evident, doar în cazul în care asta îi aduce în vreun fel atingere tovarăşului Traian Băsescu!

Mie Victor Ponta, ca politician, nu mi-a inspirat niciodată încredere, mai ales după discursul elogios în Parlament la adresa guvernului Ungureanu. Dar am mers pe ideea că orice e mai bun la conducerea ţării decât PDL şi Traian Băsescu.

După desemnarea s-a ca premier, Ponta m-a dezamăgit, nu numai pe mine, cred, dar şi pe toţi cei care îşi puseseră speranţa într-o cât de mică îmbunătăţire a situaţiei din România.

Prima dezamăgire a fost propunerea lui Ioan Rus în funcţia de ministru la Interne, fapt pe care nu îl mai comentez, pentru că au făcut-o destui înaintea mea.

Pe urmă a urmat pactul ruşinos cu Gabriel Oprea şi UNPR, pe care Băsescu l-ar fi numit cu siguranţă “soluţie imorală”, dacă ar fi  fost în defavoarea sa.

Această alianţă cu UNPR este lucrul cel mai trist şi grav totodată, pentru că domnul Oprea a declarat că nu va susţine niciodată suspendarea lui Traian Băsescu.

Întrebat într-o emisiune la B1 TV ce va face UNPR dacă USL va declanşa procedurile pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Gabriel Oprea a răspuns: “Niciodată nu vom vota aşa ceva. Cum să votăm pentru instabilitatea României, când crezul nostru este stabilitatea României?”.

Sursa: DCNews

Prin urmare, dacă Victor Ponta respectă dorinţa UNPR, adică Băsescu nu va fi suspendat, lupta este ca şi pierdută, pentru că un guvern susţinut de foştii aliaţi ai PDL şi de un USL împănat cu traseişti şi dezertori din tabăra puterii, cu Băsescu la Cotroceni, nu poate decât să garanteze că lucrurile vor merge exact ca înainte. Totodată sunt trădate şi idealurile protestatarilor din Piaţa Universităţii care cereau doar atât: “jos Băsescu”, “jos Boc”, “alegeri anticipate”. Şi dacă Ponta va fi tot un fel de Boc…

De câte ori guvernele din România vin cu o serie de măsuri cu efecte în plan social-economic, propagandiştii de serviciu vin cu diverse teorii economice ca argument în favoarea acestor măsuri. Susţinătorii puterii aşa-zise de dreapta, care a condus ţara în ultimii ani, pe baza indicaţiilor preţioase de la FMI, UE şi Banca Mondială, au justificat, în diverse dezbateri publice, măsurile de austeriate şi modificările legislative ale guvernelor, citind frecvent autori ca Milton Friedman, John Maynard Keynes, Friedrich von Hayek, Joseph Stiglitz etc.

În istoria omenirii, teoria evoluţiei speciilor a lui Charles Darwin a generat două războaie mondiale, numeroase genociduri şi crime rasiale oribile, sclavie modernă, programe de eugenie, experimente pe oameni, desfăşurate chiar şi în state civilizate. Asta în condiţiile în care, pe lângă faptul că este vorba doar de o teorie, neverificată nici până azi, a şi fost interpretată greşit şi preluată ca atare de ideologii crimei şi ai sclaviei umane.

Ce vreau să spun cu toate aceste lucruri este că se iau decizii care afectează state, naţiuni şi chiar întreaga omenire, doar pe baza unor teorii. Teoriile sunt doar rodul gândirii unor oameni, care, nefiind Dumnezeu în persoană, se pot înşela.

Pentru a putea avea valoare ştiinţifică şi aplicabilitate practică, o teorie trebuie să devină lege. Iar acest lucru se realizează prin experimente. De exemplu, teoria relativităţii a lui Einstein, ar fi rămas doar o teorie, dacă nu ar fi fost confirmată prin experimente, care în final au dus la crearea bombei atomice.

Aşadar, atunci când FMI vine în România şi propune o serie de măsuri de austeritate, scornite prin cine ştie ce think-tankuri globaliste, trebuie să înţelegem că instituţia respectivă şi celelalte, care se află în legătură cu ea, efectuează un experiment pe poporul român, pentru a verifica anumite teorii economice sau inginerii sociale, nu că doreşte să ne ajute pe baza unor legi economice cu valoare ştiinţifică.

La fel s-a întâmplat şi în America, unde câteva decenii de experimente neoliberale, au dus la o mega criză economică, care a devenit acum globală. Cu toate astea, pentru mulţi propagandişti şi naivi, Milton Friedman are valoarea unui apostol din Biblie, ce este purtătorul direct al Cuvântului lui Dumnezeu.

După cum ştiţi, Traian Băsescu este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România în ultimii 50 de ani. Şi după cum a declarat chiar el şi cum, desigur, ne-am dat cu toţii seama, este cel mai autentic politician de dreapta, adorator al „Marelui Licurici”, cu care are chiar vise erotice. Aş putea spune că Traian Băsescu este chiar un libertarian convins, un politician aflat la dreapta dreptei, ce mai!

În finalul discursului, rostit cu ocazia desemnării lui Victor Ponta ca prim-ministru, domnul Băsescu a spus: “La revedere! Ne vedem la Neptun.” Ei, cum de ce la Neptun? Ca să petreacă 1 Mai muncitoresc, sărbătoarea comunistă a proletarilor din lumea întreagă, păi ce credeaţi? Şi ce loc mai bun, pentru un preşedinte de dreapta – un neoliberal convins – poate fi, pentru sărbătoarea muncii, decât vila fostului dictator comunist Nicolae Ceauşescu!

Şi dacă vă întrebaţi cui s-a adresat preşedintele nostru când a spus „ne vedem la Neptun”, ei bine mai mult ca sigur că invitaţia i-a fost adresată defunctului premier Mihai Răzvan Ungureanu, acest eminent şi erudit tânăr politician, o reală speranţă a dreptei româneşti autentice, căruia i se poate citi şi în priviri înclinaţia fermă către dreapta.

Ei vor discuta, evident, probleme de dreapta, la o bere proletară şi nişte mititei muncitoreşti la grătar. Hai să fie cu noroc!

PS: Gurile rele spun că la întâlnire va participa şi Elena Udrea. E clar deci, că acolo se va desfăşura un adevărat simpozion al dreptei româneşti!

Am ieşit mai devreme prin zonă cu nişte treburi şi cu această ocazie am luat cu mine şi bătrânul Smena 8M să-l mai „ţăcăn” puţin. Aveam un film mai vechi, expirat şi am zis că e timpul să îi împlinesc destinul. Când zic „film expirat” vreau să spun că aşa l-am cumpărat, deja expirat, deci era chiar urgent să-l folosesc, având în vedere că îl am cam de un an.

Afară, cald ca în luna iulie! De aceea nici nu am rezistat prea mult. În aer plutea un miros de diluant din acela care se foloseşte în serigrafie, iar trotuarele şi carosabilul erau udate din plin, cu apă din cisterne, de angajaţi de la salubritate.

Ce mi s-a părut bătător la ochi era faptul că, deşi suntem pe 30 aprilie, nu 1 Mai muncitoresc,  lângă mai toate chioşcurile, buticurile, băncuţele şi părculeţele întâlnite în cale, erau unul sau mai mulţi români, mai mult sau mai puţin bronzaţi, care degustau la greu berică la pet, sticlă sau la cutie. Am văzut chiar un pet de 2 litri golit pe jumătate şi abandonat pe stradă lângă o bancă. Asta deşi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public se sancţionează cu amendă.

Trag de aici concluzia că suntem un popor care iubeşte foarte mult sărbătorirea muncii prin alcoolizare intensivă. Micii la grătar probabil mâine!

Poate nu ştiaţi, dar interpreta mea preferată de muzică uşoară românească este Lucia Dumitrescu. Am cunoscut-o acum 4 – 5 ani, când am auzit-o pentru prima oară cântând live într-o emisiune TV şi după aceea am făcut nişte poze împreună.

Pe atunci  avea doar 17 ani şi mi-a atras atenţia cu vocea ei caldă şi sonoră, aplombul şi degajarea cu care interpreta fiecare piesă.

Ieri a fost ziua sa de naştere şi cu această ocazie am felicitat-o. Şi astăzi mi-a mulţumit, “făcându-mi cinste” cu noua ei piesă “Nu am ştiut”, compusă de Robert Anghelescu pe versurile Mirelei Fugaru.

În ultimii anii a apărut o nouă specie de extremişti, care se manifestă cel mai frecvent pe Internet, indivizi pe care i-aş numi fundamentalişti neoliberali. În limbaj popular, ei sunt numiţi „băsişti” deşi, în mod logic, neoliberal şi băsist reprezintă o contradicţie în termeni.

Teoria neoliberalilor fanatici este simplă şi poate fi întâlnită, replicată în sute sau mii de exemplare, în comentarii şi articole pe mai toate blogurile, forumurile, site-urile de ziare şi televiziuni, unde apar dezbateri pe teme politice. Ei spun cam aşa: „În România totul merge prost, pentru că e socialism. Şi în socialism, statul ticălos ia de la cei bogaţi şi muncitori şi dă la cei săraci şi puturoşi.”

Problema fundamentalistului neoliberal este că el însuşi e sărac. De aceea este şi aşa de furios şi agresiv, pentru că nu poate fi bogat, evident din cauza socialismului. În mod paradoxal însă, el urăşte săracii, cu alte cuvinte, se urăşte pe sine. Aşa cum spune şi Biblia „să îţi iubeşti aproapele, ca pe tine însuţi”, fundamentalistul neoliberal se urăşte pe sine pentru că e sărac şi de aceea îi urăşte cu patimă şi pe toţi cei care sunt mai mult sau mai puţin săraci.

Acum să analizăm puţin situaţia şi să vedem unde apare dilema.

Traian Băsescu, fostul lider al unui partid înscris în Internaţionala Socialistă, se auto-declară reprezentantul dreptei autentice din România şi promotorul celor mai neoliberale politici din instoria post-decembristă a ţării. Dacă e să ne luăm după domnia sa, în fiecare noapte doarme cu poza lui Milton Friedman sub pernă şi când era la grădiniţă citea pe nerăsuflate numai von Hyek şi von Mises.

La fel şi PDL, dacă e să ne luăm după aparenţe, este plin de „lupi tineri” cu spirit antreprenorial, adevăraţi capitalişti, muncitori, harnici şi experţi în afaceri, care sunt adepţi înfocaţi ai darwinismului social şi economic.

Cum se face atunci că, după aproape 8 ani de când Băsescu e preşedinte, ţara se afundă tot mai mult în sărăcie, economia agonizează şi datoria naţională au crescut în ultimii 2 – 3 ani de vreo trei ori faţă de datoria României din toată perioada de după decembrie 1989? Să înţelegem de aici că guvernele din regimul Băsescu au fost toate socialiste?! Statul a luat de la cei bogaţi şi harnici şi a dat la cei săraci şi puturoşi?  Ceva nu se potriveşte la teoria asta!

Acum să considerăm că în România a fost tot timpul socialism şi nu am avut parte, în toţi aceşti 22 de ani, de un capitalism autentic. Cum se face atunci că, atât pe vremea ”comuniştilor rusofili” ai lui Iliescu, cât şi pe vremea super capitaliştilor lui Băsescu, o serie de indivizi controversaţi au făcut averi uriaşe? Dacă statul a fost unul socialist şi a luat de la cei bogaţi, inteligenţi şi muncitori şi a dat la săracii cei leneşi şi proşti, atunci de ce aceşti multi-milionari sau miliardari în euro şi dolari, au reuşit să strângă astfel de averi? Nu i-a taxat statul socialist şi pe ei? Sau poate nu au fost muncitori şi inteligenţi… Atunci, dacă nu au fost muncitori şi inteligenţi cum au reuşit să se îmbogăţească???

Vedeţi, fundamentaliştii neoliberali băsişti, m-au băgat într-o mare dilemă: e socialism în România, sau nu e socialism?

De mulţi ani tot studiez şi mă ocup cu subiecte ce ţin de puterea minţii, meditaţie, vizualizare creatoare, gândire pozitivă etc. Am citit o sumedenie de cărţi, articole şi am văzut multe documentare care abordează astfel de teme.

Aşa că, zilele astea, într-un moment de relaxare, m-am gândit şi am conceput şi eu, într-un moment de inspiraţie, un exerciţiu de vizualizare, menit să îmbunătăţească relaţiile cu cei din jur şi să aducă mai mult optimism şi bună dispoziţie în viaţa celui care îl practică.

Deci, ca la orice meditaţie şi exerciţiu mental, trebuie să vă retrageţi într-un loc în care puteţi petrece câteva minute relaxaţi şi liniştiţi fără ca cineva să vă deranjeze.

După cîteva minute de relaxare, calmare a minţii şi detaşare de grijile şi problemele cotidiene (dacă vă pricepeţi la tehnici de relaxare şi meditaţie este foarte bine, dacă nu puteţi asculta nişte muzică ambientală) imaginaţi-vă că vă întâlniţi, pe rând, cu cât mai multe persoane pe care le cunoaşteţi şi atunci când vă văd aceste persoane încep să zâmbească şi să îşi manifeste bucuria faptului că vă întâlnesc.

Practicaţi acest lucru câteva minute, atât timp cât vi se pare comod şi încercaţi să creaţi cât mai multe detalii, atât vizuale, cât şi auditive, tactile, olfactive, sau de altă natură. Acest lucru este necesar pentru a crea impresia că ceea ce vedeţi cu ochii minţii chiar se întâmplă în realitate. Cu cât veţi reuşi asta mai bine, cu atât rezultatele vor fi mai evidente.

După ce practicaţi câteva zile, săptămâni sau luni, aşteptaţi-vă la schimbări surprinzătoare în viaţa voastră. Sunt curios să văd şi eu cum funcţionează!