Erorile de logică în gândire, sau distorsiunile cognitive, sunt sunt acele mecanisme de gândire de factură iraţională, care apar prin interferenţa dintre gândirea analitică şi elementele emoţionale şi afective.

Cea mai cunoscută şi răspândită dintre ele este generalizarea. Prin generalizare atribuim o valoare universală unor situaţii, caracteristici ale unor persoane, obiecte etc. bazându-ne pe o experienţă personală limitată.

Este arhicunoscut exemplul cu femeia care în urma unei relaţii nefericite cu un bărbat, afirmă că toţi bărbaţii sunt ticăloşi, porci, beţivi sau posedă un alt defect pe care fostul partener îl avea.

Mai sunt cei care pe baza observaţiilor din mediul apropiat trag concluzii la scară naţională sau chiar globală. De exemplu, cei care dacă văd că în oraşul lor sunt mulţi oameni care fură, consideră că toţi locuitorii ţării sunt hoţi, sau, dacă în oraşul lor a fost o vară foarte călduroasă, trag concluzia că cei care susţin încălzirea globală au dreptate, deşi în multe alte zone ale ţării a nins până în luna mai şi vara a fost mai mult ploioasă.

Apoi sunt bătrânii, care consideră că toţi cei din generaţia tânără sunt rataţi, inculţi, drogaţi sau alcoolici, doar pe baza exemplelor din cartierul în care locuiesc, sau, văzând fete tinere care se îmbracă provocator sau fumează pe stradă, trag de aici concluzia că toate tinerele sunt „curve”.

Mai este o categorie aparte de oameni care, în urma unei experienţe neplăcute cu un câine comunitar, în care au fost speriaţi sau muşcaţi, consideră că toţi câinii trebuie omorâţi pentru că sunt nişte animale ucigaşe.

Politicienii de la noi speculează foarte mult această tendinţă naturală a maselor de a generaliza şi lansează lozinci mincinoase conform cărora toţi românii ar fi puturoşi, înapoiaţi, inculţi, manelişti, pensionarii ar avea toţi pensii „nesimţite” şi nemeritate, toţi funcţionarii publici ar fi corupţi ş.a.m.d. Succesul lor se bazează pe faptul că apelează mai mult la logica afectivă, decât la gândirea analitică, raţională.

Aspectul groaznic al televiziunii este că informaţia este percepută, dar noi nu reacţionăm la ea. Informaţia intră în depozitul de date al memoriei şi probabil vom reacţiona la ea mai târziu, dar nu vom fi conştienţi la ce reacţionăm. Când te uiţi la televizor, te antrenezi să nu reacţionezi şi aşa, mai târziu, vei face lucruri fără să ştii de ce le faci şi de unde ţi-a venit impulsul.

Jerry Mander – “Patru argumente pentru eliminarea televiziunii”

Aseară nu m-am uitat la emisiunea „În gura presei” pentru că am avut altceva mai important de făcut. Aşa că azi dimineaţă am vizionat înregistrarea pe Internet. M-am amuzat foarte tare văzându-l pe Mircea Badea povestind cum s-a luptat el cu trei câini, la unu noaptea, într-o parcare din Drumul Taberei.

Dacă ar fi scos din discurs cuvântul „câini”, aş fi crezut că vorbeşte despre o luptă cu tigri, urşi sau o ceată de bandiţi înarmaţi. Mircică, foarte speriat de faptul că doi dintre câini erau foarte aproape de el, iar al treilea încerca să vină pe ocolite pe la spate, în disperare, a făcut un salt înapoi, a ajuns într-o poziţie joasă gen Kiba-Dachi, a încercat să lovească pe unul dintre ei cu piciorul, dar doar l-a şters, pentru că acesta s-a ferit, apoi într-un acces de furie disperată a încercat să lovească câinii cu pumnii, din toate direcţiile în timp ce urla isteric. Câinii, normal că s-au speriat şi au fugit, dar Mircea Badea se laudă să s-a luat după ei, cu gând să-i termine cu figuri de kick boxing.

Pentru vedeta de la Antena 3 această întâmplare este o mare bravură şi un succes care merită povestit tuturor. Dacă ar fi avut ceva cunoştinţe despre câini şi nu ar fi reacţionat pur emoţional, situaţia ar fi fost rezolvată mai simplu şi cu mai mult calm. Acei câini nu sunt nişte fiare sălbatice, ci nişte biete dobitoace de ogradă, domesticite de mii de ani. Bieţii câini nu voiau decât să-şi apere teritoriul, pentru că ăsta instinctul caracteristic speciei lor. Câinele din spate era într-adevăr ceva mai periculos, pentru că avea chiar  intenţia să-l muşte (probabil era şeful de haită), dar cât de gravă putea fi situaţia, pentru un specialist în autoapărare aşa cum este şpagatistul nostru?

Eu personal am fost atacat noaptea într-un parc de o haită de vreo 15 – 20 de câini şi nu am păţit nimic. Aceştia m-au înconjurat şi au început să mă latre cu colţii la vedere, de la o distanţă foarte mică. M-am oprit câteva clipe locului, apoi încet, am început să mă depărtez, cu spatele, de locul respectiv. În momentul în care am ieşit de pe teritoriul lor, câinii m-au lăsat în pace şi s-au împrăştiat.

Mirciulică nu se lasă însă. El mai trece o dată prin zonă, de data aceasta înarmat cu pistolul său cu bile, hotărât să facă măcel printre maidanezii din zonă. Un telespectator auzind această poveste, în pauza publicitară, i-a transmis oarece ameninţări la adresa familiei, pe motiv că este iubitor de animale. Vedeta TV a început imediat să-l insulte în direct pe respectivul şi să-l ameninţe că vine la el în oraş, îl bate, îl calcă în picioare etc.

Întotdeauna l-am suspectat pe Mircea Badea că, sub masca sa de şmecher, de dur, specialist în arte marţiale, se ascunde de fapt o persoană speriată şi nesigură pe ea. Din acest motiv cred că se şi antrenează cu instructor personal, „trage de fiare”, are pistol cu bile şi mereu are tendinţa să braveze, să facă demonstraţii nesolicitate, să fie arogant cu cei din jur… pentru că se teme. Se teme să nu fie agresat fizic, bătut pe stradă, în trafic sau în orice altă împrejurare. Şi acest lucru îl împinge mereu să braveze, să arate celorlalţi ce poate, ce este în stare, pentru a compensa această lipsă de siguranţă interioară.

Vedeţi voi, puterea vine din interior. O persoană sigură pe ea nu are nevoie de muşchi supradimensionaţi, tehnici sofisticate de auto apărare şi alte accesorii, pentru că sentimentul de siguranţă interioară îi dă posibilitatea să facă faţă oricărei situaţii cu resurse minime. De asemenea, un expert în autoapărare nu arată ce ştie şi nu vorbeşte despre abilităţile lui, deoarece acest lucru îi conferă un avantaj în cazul unei eventuale confruntări. Asta este de fapt ceea ce trebuie să înveţe un maestru de arte marţiale: să-şi controleze creierul emoţional, reacţiile instinctive (starea de „roşu”, aşa cum spune Badea) prin intermediul sinelui superior, educat şi antrenat cu perseverenţă să rămână mereu calm, lucid şi concentrat.

Trăim cu impresia că stă în puterea noastră să ne croim drumul în viaţă, că doar de noi depinde succesul sau eşecul, în funcţie de alegerile pe care le facem “în mod conştient”.

Dar iată că un experiment realizat cu un scaner tomograf arată faptul că decizia unei acţiuni apare în subconştient cu 6 secunde înainte de a-o gândi în mod conştient. Ceea ce demonstrează că acţiunile şi libertatea noastră de a alege depind mai puţin de voinţa noastră şi sunt dictate mai mult de informaţia primită din mediul exterior sau interior.

De aceea renunţarea la unele obiceiuri nesănătoase este atât de dificilă, iar publicitatea, propaganda şi manipularea sunt atât de eficiente, deoarece ele acţionează asupra subconştientului, care se află în afara controlului şi voinţei noastre conştiente.

Este o temă de meditaţie foarte serioasă…

În fiecare seară mă uit la serialul “Fringe” de la Pro TV. Îmi place şi mi se pare interesant, deşi de multe ori văd acolo tot felul de “bălării” şi aberaţii, care nu au legătură cu ştiinţa şi nici măcar cu SF-ul.

Aseară, din cauza meciului, serialul a fost difuzat mai devreme şi pentru că nu am ştiut acest lucru, am pierdut partea de început a episodului. Aşa că a trebuit să îl vad azi din nou, online, pe Internet.

Cu ocazia asta mi-am dat seama de un lucru interesant: văzând filmul a doua oară, în partea pe care o văzusem şi aseară am remarcat anumite amănunte care îmi scăpaseră la prima vizionare! Datorită faptului că informaţia din astfel de seriale este tot mai bogată şi ritmul acţiunii tot mai alert, de multe ori nu reuşeşti să reţii toate detaliile care te-ar face să înţelegi mai complet întreaga poveste.

Prin urmare trebuie să revezi fiecare film cel puţin o dată pentru a putea asimila întreaga informaţie pe care o conţine, mai ales că trebuie să separi elementele valoroase de cele care conţin greşeli şi aberaţii ştiinţifice!

Dacă stau bine să mă gândesc serialul se numeşte “Fringe”, a adică “pseudo-ştiinţă”.

Dintr-un articol din Adevărul aflu că un job nesatisfăcător îţi poate afecta psihicul la fel ca şi absenţa unui loc de muncă.

Un job prost plătit şi nesigur poate dăuna sănătăţii mintale a unei persoane la fel de mult ca stresul de a nu avea un loc de muncă.

Interesant este faptul că domnul Dinu Patriciu, un mare libertarian, afacerist şi miliardar de carton, care printre altele este şi patronul ziarului Adevărul, este un înfocat iniţiator şi promotor a noului Cod al Muncii.

În continuare în articol mai putem citi:

Cercetătorii australieni, cei care au efectuat studiul, susţin însă că a trece de la statutul de şomer la un loc de muncă de calitate slabă provoacă un declin al sănătăţii mintale similar cu cel provocat de nemulţumirea de a nu găsi un post. „Locurile de muncă de o calitate psihosocială mai proastă, caracterizate prin responsabilităţi ridicate şi nemulţumiri legate de salariu, nu aduc aceleaşi beneficii sănătăţii ca un job satisfăcător”.

Acum, dacă ţinem cont de modificările aduse vechiului Cod al Muncii – contractul pe perioadă determinată, perioada de probă de 3 luni, criteriile de performanţă stabilite doar de angajator, posibilitatea concedierii în caz că te îmbolnăveşti şi multe altele – cred că actuala putere şi domnul Patriciu doresc să îi înnebunească de tot pe români!

Am analizat o serie de persoane cu influenţă, din blogosferă, mass-media, lumea mondenă şi diverse medii sociale, pentru a vedea care sunt acele trăsături care le fac populare şi cu autoritate pentru anumite categorii de public.

Am sintetizat aceste calităţi de la fiecare categorie şi a rezultat o listă de abilităţi minim necesare:

1. Sociabilitate şi superficialitate în relaţii. Uşurinţa de a lega prietenii supeficiale cu foarte multe persoane. Îţi oferă avantajul de a beneficia de mici servicii şi ajutoare, permiţându-ţi totodată să te detaşezi de relaţiile care nu îţi mai convin sau nu îţi mai aduc avantaje.
2. Umor. Capacitatea de a-i distra pe ceilalţi şi de a crea „entertainment” este esenţială
3. Inteligenţă cel mult medie. Trebuie să fii inteligent până la nivelul la care nu-i deranjezi pe ceilalţi, pentru ca oamenii să te considere „de-a lor”.
4. Să fii vulgar. Dacă nu filosofezi despre lucruri scârboase, nevoi fiziologice, sex, grosolănii şi mitocănii, şansele de a fi popular scad semnificativ.
5. Să ştii să spui poveşti. Trebuie să ai talentul de a fabula pe orice temă şi de a înflori relatarea celor mai banale lucruri.
6. Să fii extravagant. Trebuie să şochezi mereu cu ceva, fie prin vestimentaţie, fie prin comportamnent, declaraţii sau diverse cancan-uri legate de viaţa personală.
7. Să ai sex-appeal. Nu este neapărat obligatoriu, dar îţi sporeşte mult popularitatea.

Dacă oamenii pot fi educaţi pentru a vedea partea inferioară a naturii lor proprii, se poate spera că ei vor învăţa, de asemenea, să-şi înţeleagă şi să-şi iubească mai mult semenii. Un pic mai puţină ipocrizie şi o toleranţă puţin mai mare faţă de sine, poate avea numai rezultate bune în ceea ce priveşte respectul pentru de aproapele nostru; pentru că noi suntem prea predispuşi să transferăm asupra semenilor noştri nedreptatea şi violenţa pe care le impunem propriei noastre firi.

Carl Gustav Jung

Am revăzut, duminică noaptea la Pro TV, filmul „3:10 to Yuma”, după câte îmi amintesc pentru a treia oară. Acest film, pentru necunoscători, este doar un western modern, cu o distribuţie aleasă pentru a garanta succesul de box-office.

Dar cine are cât de cât cunoştinţe în domeniul psihologiei moderne, al tehnicilor de manipulare şi al controlului mental, nu se poate să nu fi remarcat, un lucru deosebit în acest film, din care se pot învăţa multe lucruri interesante.

Este vorba despre eroul negativ al filmului, Ben Wade, interpretat de Russell Crowe. Personajul este un ucigaş nemilos şi deosebit de viclean, care este căutat pentru numeroasele crime şi jafuri comise. Dar, ceea ce îl face cu totul special este un talent aparte, care i-ar face invidioşi şi pe cei mai buni comunicatori profesionişti şi instructori de dezvoltare personală de azi.

Ben Wade foloseşte, desigur fără să conştientizeze acest lucru, o serie de tehnici folosite azi în mod curent în programarea neuro-lingvistică (NLP), cum ar fi: limbajul hipnotic, modalităţile şi raportul, tehnici pe care le voi detalia pe parcurs.

Atunci când vrea să seducă o femeie sau să îşi păcălească un adversar, temutul pistolar are o reţetă care se dovedeşte de fiecare dată infailibilă.

Mai întâi îşi urmăreşte viitoarea victimă cu o privire fixă, ca un animal care îşi pândeşte prada. În acest timp o studiază şi îi află toate caracteristicile personale, preferinţele sau slăbiciunile, apoi îşi adaptează limbajul şi comportamentul pentru a se conforma acestora. De exemplu, dacă persoana în cauză este evlavioasă, atunci va sparge gheaţa cu un citat din Biblie. Dacă este vorba despre un fost soldat, atunci deschide o discuţie despre front, ca între doi vechi camarazi de arme. Această tehnică se numeşte în NLP, raport.

Mai departe, la momentul optim, lansează formula magică, menită să inducă transa hipnotică, care este ceva de forma: „Ai fost vreodată în oraşul X?” În acest moment, persoana vizată, indiferent că a fost sau nu în oraşul respectiv, va încerca să îşi imagineze cum arată acel oraş, intrând astfel într-o stare de visare cu ochii deschişi, numită în limbajul tehnicilor mentale vizualizare.

Odată ce victima a intrat în această stare, Ben Wade începe să povestească despre oraşul respectiv, sau să relateze o întâmplare legată de acel loc, folosind o mare bogăţie de cuvinte ce descriu culori, forme, sunete etc. Aceste caracteristici ce aparţin reprezentărilor realităţii, ce corespund unui anumit organ de simţ se numesc în NLP, modalităţi.

Totul este rostit pe un ton grav şi tărăgănat, aproape psalmodic, exact în maniera în care procedează un hipnotizator profesionist. În final persoana supusă acestor tehnici perfide de hipnoză, se află sub controlul total al banditului pistolar, care, în cazul în care victima este o femeie cade la aşternut, iar dacă este un bărbat, respectivul este dezarmat, ucis, sau în cel mai bun caz, rămâne fascinat de agresorul său pentrru o perioadă bună de timp.

Acum nu ştiu dacă autorul scenariului acestui film cunoaşte tehnici de hipnoză şi programare neuro-lingvistică şi a intenţionat să le introducă într-o poveste cu cowboy din Vestul Sălbatic, dar scenele în care Russell Crowe face adevărate demonstraţii de tehnici NLP şi hipnoză ericksoniană sunt absolut senzaţionale şi demne de studiat, pentru a trage învăţăminte şi a câştiga experienţă. Cel puţin aşa mi se par mie…

Intenţionam de mai multă vreme să fac o listă cu principalele tehnici de manipulare folosite în presă şi în politică. Spre norocul meu am găsit un clip video, care, pe lângă faptul că mă scuteşte în mare parte de formularea enunţurilor, mai vine şi cu exemplificări consistente.

Iată 10 din tehnicile de manipulare folosite în strategia de comunicare a actualei puteri, dar care, să fim sinceri, sunt folosite din plin şi de alte partide sau grupări politice:

1. Aserţiunea. Un anunţ făcut în mod entuziast şi energic, prezentat ca fapt, chiar dacă nu este adevărat sau nu va deveni realitate.

2. Urmează trend-ul. Subiectului i se implementează ideea de a adopta o opinie sau de a lua o decizie, doar pentru că şi alţii fac acest lucru. Omul obişnuit doreşte mereu să facă parte din tabăra câştigătoare şi evită să fie lăsat deoparte.

3. “Palmarea cărţilor”. Se face referire doar la părţile pozitive, omiţându-se în mod intenţionat informaţiile negative.

4. Generalităţi strălucitoare. Folosirea de termeni aflaţi în strânsă legătură cu anumite principii sau concepte morale. Astfel de termeni presupun acceptarea unei idei fără a sta pe gânduri.

5. Răul cel mai mic. Sau răul cel mai puţin rău, presupune punerea în balanţă a variantei oferite, cu altă variantă ce se consideră a fi dezastruoasă.

6. Insulta. Deseori când este folosită se adoptă o atitudine de superioritate, se foloseşte şi sarcasmul şi se încearcă ridiculizarea.

7. Pasează vina. Este de preferat ca cel/cea care apelează la această tactică să ofere cât mai multe informaţii, astfel fiind mai puţin suspect/ă de dezinformare şi propagandă.

8. Omul simplu. Se încearcă apropierea de oamenii obişnuiţi şi implementarea ideii că se fac eforturi doar în beneficiul lor.

9. Simplificarea, stereotipizarea. De cele mai multe ori se foloseşte împreună cu acuzarea inamicilor şi se adresează în general maselor cu o educaţie limitată.

10. Transferul sau asocierea. Se face legătura între subiecte, încercându-se inducerea unei anumite păreri, deja existente, despre un anumit subiect şi către cel de-al doilea subiect.