Este serios faptul că structura de putere ascunsă a finanţelor internaţionale a exercitat o influenţă extraordinară asupra opiniei publice în această ţară (SUA, n.t.), prin controlul virtual al învăţământului superior şi al unor segmente importante ale comunicării în masă.

Mintea umană este ca un computer. Indiferent cât de eficientă ar fi, acurateţea sa este la fel de mare ca şi cea a informaţiilor introduse în ea. Dacă este posibil să controlezi datele de intrare ale minţii umane, atunci nu contează cât de inteligentă poate fi o persoană, este pe deplin posibil să programezi ceea ce aceasta va crede. Şi, da, este posibil chiar să programezi oamenii să râdă la simpla menţionare a cuvântului conspiraţie.

G. Edward Griffin

La acest citat aş mai adăuga aceea că, dacă vrei să nu fii manipulat, spălat pe creier şi înşelat cu idei false, trebuie să apelezi la acele calităţi, specific umane, care nu se bazează doar pe funcţionarea minţii ca un computer. Aceste calităţi sunt înţelepciunea şi intuiţia.

După decembrie 1989, economia moştenită de la fostul regim a fost supusă unui proces deliberat şi sistematic de distrugere. La fel şi sistemul bancar românesc, care a fost cedat străinilor, după ce capitalul autohton a fost spoliat şi transferat în diverse buzunare private printr-o serie de hoţii şi fraude derulate sub ochii BNR.

Pe lângă distrugerea independenţei economice, România a fost aservită şi în plan politic puterilor străine, prin aşa-numita aderare la Uniunea Europeană. Mulţi se uită azi în gura lui Băsescu, când vorbeşte despre „cedări de suveranitate” şi „pactul de guvernanţă fiscală”, dar câţi ştiu oare că ţara noastră a renunţat la suveranitate în 2003, când, odată cu revizuirea Constituţiei, a fost introdus articolul 148, care spune clar că ficare act normativ venit de la UE are prioritate în faţa oricăror prevederi legislative interne contrare?

Pierderea independenţei economice şi politice a ţării noastre a fost necesară pentru ca aceasta să poată fi controlată cu uşurinţă din exterior şi pentru a fi transformată într-o colonie a Occidentului, aflat în declin.

Tot timpul am fost făcuţi să credem că este un mare avantaj şi interesul nostru de maximă importanţă să intrăm în UE, când de fapt Europa era cea care avea nevoie de noi şi de alte ţări foste comuniste, pentru a-şi reface economia aflată în criză.

Astăzi, pentru a fi tot timpul la ordinele şi pe placul puterilor străine, România este supusă în permanenţă unui şantaj economic şi politic, pe de-o parte prin organismele financiare internaţionale şi sistemul bancar controlat de străini cu girul BNR, iar pe de altă parte prin obligaţiile pe care ni le-am asumat în calitate de membri ai Uniunii Europene.

Este exact ceea ce observăm în momentul de faţă, când, imediat după căderea guvernului Ungureanu şi anunţarea noului guvern Ponta, moneda euro a început să crească brusc în raport cu leul. Cine nu este naiv îşi poate da seama că acest curs de schimb nu este rezultatul unui fenomen natural, aşa cum se întâmplă în cazul cotelor apelor râurilor, care cresc şi scad după voia lui Dumnezeu. Cursul de schimb leu-euro se stabileşte în urma unor şedinţe de negocieri la care participă băncile comerciale şi BNR, deci procesul nu este chiar aşa de natural şi bazat pe „mecanismele de piaţă”, cum ar vrea unii să pară.

Acum poate vă întrebaţi de ce nu a crescut euro şi pe timpul guvernelor anterioare. Atunci „investitorii străini” erau mulţumiţi de promisiunile făcute de Băsescu, de a privatiza anumite obiective economice de importanţă strategică pentru România, convenite în urma „consultărilor” cu FMI. Dar acum, pentru că noua guvernare a spus că va bloca şi va renegocia aceste privatizări, cursul euro este folosit ca metodă de presiune şi şantaj, pentru a aduce lucrurile „pe făgaşul normal”.

Şantajul economic a fost folosit şi asupra guvernelor portocalii, mai ales atunci când România a fost obligată să facă împrumutul de 20 de miliarde de euro la FMI, dar pentru că regimul condus de Traian Băsescu a cedat foarte uşor, puterile străine fiind mulţumite, au sprijinit menţinerea la putere a acestuia şi au acceptat şi o relativă stabilitate economică a ţării, pe seama sacrificiilor populaţiei nevoiaşe.

Mă tem că, în continuare, dacă guvernul Ponta, sau oricare alt guvern viitor, care ar încerca să facă, sau măcar să promită ceva, pentru ameliorarea situaţiei sociale şi în favoarea interesului naţional, va fi ameninţat tot mai mult cu inflaţia, cu sancţiuni economice, cu „retragerea investitorilor străini”, toate acestea cu scopul de a aduce România din nou pe drumul planificat şi trasat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Producătorul de film şi scriitorul american G. Edward Griffin spunea că cine nu crede în conspiraţii, înseamnă că nu a deschis în viaţa lui o carte de istorie. Griffin explică cel mai bine acest lucru în documentarul pe care l-a realizat în anul 1969, intitulat „The Capitalist Conspiracy” (Conspiraţia capitalistă).

Istoria este de-a lungul ei plină de evenimente ce pot fi încadrate în categoria conspiraţiilor şi chiar conceptul de conspiraţie este unul cât se poate de obişnuit, fără a avea o încărcătură ocultă sau mistică.

Într-un discurs pe care l-am vizionat recent, G. Edward Griffin spunea că trebuie să fie îndeplinite trei condiţii pentru existenţa unei conspiraţii:

1. Să fie implicate două sau mai multe persoane.

2. Aceste persoane să folosească înşelăciunea sau forţa pentru atingerea obiectivului lor.

3. Obiectivul urmărit să fie ilegal sau imoral.

Oare nu vorbim aici de lucruri foarte familiare?!

Documentarul „The Capitalist Conspiracy” demască conspiraţia prin care Oculta Financiară Mondială, folosindu-se de înşelăciune, manipulare, propagandă şi coruperea factorilor politici a reuşit să preia controlul finanţelor, economiei şi implicit guvernelor naţiunilor planetei.

Ca să nu credeţi că aici vorbeam din propria imaginaţie, redau concluziile unui studiu realizat în cadrul unui proiect Global Development Network South East Europe (GDN-SEE), obţinut de GEA din partea Institutului de Studii Economice Internaţionale din Viena, avându-i ca autori pe economiştii Liviu Voinea şi Flaviu Mihăescu.

Cercetarea este bazată pe Ancheta Bugetelor de Familie (ABF) realizată de Institutul Naţional de Statistică în anii 2004, 2005 şi 2006. ABF are un eşantion de peste 33.000 de gospodării în fiecare an. Fiecare membru al gospodăriei de peste 15 ani este intervievat şi datele privind caracteristicile personale şi venitul sunt înregistrate. În 2005, au fost intervievaţi 99.414 indivizi (din care 20.777 câştigau un salariu), faţă de 101.692 indivizi în 2004 (din care 20.759 câştigau un salariu).

Iată şi concluziile acestui studiu:

• Câştigurile au fost distribuite foarte inegal: 10% din angajaţi au obţinut 40% din câştigurile din cota unică.
• Indicatorii de inegalitate pe care i-am calculat arată cu toţii o creştere a inegalităţii determinată de cota unică.
•  Familiile care au câştigat cel mai mult au şi cheltuit cel mai mult din acest câştig (cele mai bogate familii au consumat 84% din câştigurile din cota unică, cele mai sărace familii au consumat 74%).
• Cota unică a sporit inegalitatea distribuţiei veniturilor.
• Cota unică a stimulat economia pe partea de cerere, nu de ofertă, stimulând consumul (82% din câştigurile din cota unică s-au dus în consum).
• Cota unică a crescut stimulentul pentru a munci, dar în special pentru cei cu salarii deja mari.

Prezentarea integrală a acestei lucrări o puteţi descărca de aici.

Am găsit această prelegere ţinută de Daniel Dennett, profesor de filozofie şi director al Centrului de Studii Cognitive de la Tufts University. Domnia sa prezintă aspecte legate de conştiinţa umană şi de obstacolele filosofice ce apar în calea înţelegerii acesteia.

Materialul, foarte interesant pentru cei pasionaţi de domeniul filosofiei, misterele minţii umane şi spiritualităţii, este bazat pe ideile expuse de profesor în cărţile sale “Consciousness Explained” (Conştiinţa explicată) şi “Sweet Dreams: Philosophical Obstacles to a Science of Consciousness” (Vise plăcute: Obstacole filosofice în calea unei ştiinţe a conştiinţei).

Vă mai amintiţi care era piesa de rezistenţă cu care alianţa DA, proclamată de centru-dreapta, a câştigat încrederea electoratului în 2004? Este vorba de introducerea cotei unice de impozitare. Atunci s-a născut şi celebra lozincă „Să trăiţi, bine!” pe care Traian Băsescu o lansa în toate adunările publice, cu rânjetul pe buze şi salutând milităreşte.

Alianţa auto-proclamată de dreapta, propunea o schimbare majoră, o reformă profundă a societăţii româneşti, care să permită o trecere autentică la sistemul capitalist, generator de prosperitate.

Ideea vehiculată atunci, ca de altfel şi acum, era că România este menţinută de „bolşevicii filoruşi” ai lui Iliescu într-un sistem bazat pe fostele structuri comuniste, care nu permit o dezvoltare a economiei şi societăţii româneşti pe baza principiilor capitaliste ale economiei de piaţă.

Cota unică de impozitare a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2004, începând cu 1 ianuarie 2005.

Ni se promitea atunci că prin acest sistem de impozitare va fi încurajată munca celor întreprinzători, inteligenţi şi harnici, că vor fi stimulate investiţiile străine şi că va fi redusă drastic evaziunea fiscală.

Acum, după mai bine de 7 ani, care sunt rezultatele? Au avut investiţiile străine vreun rezultat notabil asupra dezvoltării economiei? S-au îmbogăţit românii întreprinzători, inteligenţi şi harnici?! S-a redus evaziunea fiscală? Mă tem că nici unul din aceste obiective nu a fost atins, ba, dimpotrivă, situaţia s-a agravat.

Ce s-a întâmplat de fapt? Cota unică a favorizat consumul şi afacerile speculative, bazate pe bani împrumutaţi. Aşa se face că marile „investiţii străine” au dus la invadarea României cu bănci şi hypermarketuri, care au făcut profit pe baza consumului pe credit şi a speculaţiilor imobiliare sau financiare.

De această creştere economică nesănătoasă au beneficiat o mână de privilegiaţi ai regimului, în vreme ce marea masă a populaţiei nu a simţit nicio îmbunătăţire a nivelului de trai.

Când robinetul cu bani – proveniţi de la „căpşunari” şi din schimburile economice cu statele UE -  s-a închis, ţara noastră a fost obligată să facă un împrumut masiv la FMI. Fondul, care iniţial susţinuse cota unică, impunea acum „ajustări fiscale” sub forma celebrelor măsuri de austeritate.

Numai că, aceste „ajustări” au fost făcute pe seama celor mulţi şi săraci, care oricum nu beneficiaseră de pe urma perioadei de „creştere economică”, în vreme ce „băieţii deştepţi”, „regii asfaltului”, în ţara fără autostrăzi şi restul “afaceriştilor” sponsorizaţi de stat au prosperat în continuare.

În concluzie, înţeleptele măsuri “de dreapta” nu au făcut decât să accelereze redistribuirea bogăţiei existente, moştenită de la regimul comunist şi spoliată apoi de regimurile post-decembriste, luând cu nesaţ de la cei mulţi şi săraci şi băgând în buzunarele adânci ale celor puţini şi privilegiaţi de sistem.

Rezultatul este cel actual, România ajungând o ţară „bananizată” şi pauperizată după modelul statelor africane sau latino-americane, o colonie care exportă mână de lucru ieftină şi resurse naturale la preţ de nimic, iar populaţia este tot mai îndobitocită şi manelizată. Nici vorbă de profit prin muncă şi inteligenţă, nici vorbă de IMM-uri, afaceri de familie prospere şi creare de plus-valoare şi capital autohton, nici măcar investiţii străine profitabile, ca să nu mai vorbim de reducerea corupţiei şi a evaziunii fiscale.

Ce ziceţi, se mai face bine băiatul ăsta?!

Mai precis este vorba despre toţi miniştrii care au fost propuşi să preia portofoliul Învăţământului în noul guvern. Mi s-a părut de la început suspect modul în care fosta putere a încercat cu disperare să blocheze numirea miniştrilor la Ministerul Educaţiei, mai întâi atacând-o pe Corina Dumitrescu, apoi şi pe Ioan Mang.

Cum am mai spus, pe mine nu mă interesează, în cazul unui ministru, cât de somitate în lumea academică este el, sau dacă a plagiat sau nu, în acest caz fiind mult mai importante calităţile manageriale şi administrative. În ceea ce priveşte plagiatul aceasta este cel mult o problemă de etică şi deontologie.

Se pare însă că la Ministerul Educaţiei este ceva putred, pe care fosta guvernare doreşte să-l ascundă, sau măcar să întârzie dezvăluirea sa.

Că aşa stau lucrurile reiese şi din spusele ministrului Ioan Mang invitat aseară la emisiunea “Vorbe grele” realizată de Victor Ciutacu.

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang a declarat, vineri seara, la emisiunea “Vorbe grele” a lui Victor Ciutacu de la Antena 3, că din bugetul alocat Ministerului Educaţiei au dispărut circa 219 milioane de lei.

Banii, potrivit ministrului Educaţiei, ar fi fost transferaţi în fondul de garantare al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, care ulterior au fost transferaţi primarilor PDL printr-o Hotărâre de Guvern.

Sursa: DCNews

Istoricii susţin că au rezolvat unul dintre misterele istoriei sovietice – moartea fiului cel mare al lui Iosif Stalin, Iakov.

Arhivele declasificate spun că a fost ucis la sfârşitul anului 1943, de către un gardian nazist, în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen, după ce a refuzat să se supună ordinelor.

Documentele arată că Iakov a fost capturat în iulie 1941 în timp ce comanda o baterie de tancuri. În perioada aprilie-iunie 1942, el a fost deţinut într-un lagăr de concentrare în Hommelsburg, iar în martie 1943 a fost trimis la Sachsenhausen.

“El a fost foarte independent şi rezervat acolo, demonstrând în mod deschis dispreţul său pentru administraţia taberei,” a declarat pentru RIA Novosti istoricul Mihail Zuev.

Iakov a fost ucis în timp ce se plimba în jurul taberei.Gardianul la rugat să se întoarcă în baracă, însă bărbatul s-a apropiat şi mai mult de gard şi a strigat către pază, “Trage!” Gardianul l-a împuşcat în cap.

Până în prezent, au existat numeroase teorii contradictorii legate de modul în care Iakov a murit – inclusiv faptul că el s-ar fi sinucis. Într-adevăr, a încercat odată să se sinucidă, înainte de război, atunci când căsătoria sa cu o fată de 16 ani nu a fost aprobată de către tatăl său.

“Yasha s-a comportat ca un huligan şi un şantajist,” scria Stalin. “Nu vreau să mai am nicio legătură cu el.”

O altă versiune a evenimentelor este că Yakov Djugaşvili (numele de familie real al lui Stalin) a fost de fapt ucis în luptă pe 16 iulie 1945. Susţinătorii acestei teorii argumentează prin faptul că Germania nu a reuşit să facă un documentar despre fiul lui Stalin în captivitate, nici nu a realizat vreo înregistrare audio a interogatoriului său, oferind publicului doar două fotografii. Acest lucru, spun ei, este deosebit de practica tradiţională a maşinii de propagandă germane şi este foarte posibil ca fotografiile să fi fost falsificate de experţi.

Unii susţin, însă, faptul că oficialii armatei germane i-au sugerat lui Iosif Stalin că şi-ar putea primi fiul înapoi în schimbul mareşalului Friedrich Paulus, capturat după bătălia de la Stalingrad.

“Nu voi da la schimb un soldat pentru un mareşal,” se pare că a răspuns Stalin.

Sursa: RT

Aflată la Palatul Copiilor, unde a participat la lansarea candidaturii Sulfinei Barbu pentru Primăria Sectorului 4, Elena Udrea a propus simpatizanţilor PDL ca stadionul “Naţional Arena” să poarte numele de “Adriean Videanu”.

Justificarea propunerii este că această „realizare extraordinară”, cum o numeşte Udrea, este un proiect început pe mandatul fostului primar PDL al Capitalei.

Mergând pe această logică, metroul uşor din zona Crângaşi ar trebui să se numească „Traian Băsescu”, deoarece acest proiect nu numai că a fost început de actualul preşedinte al României, ba chiar a fost inaugurat de domnia sa în calitate de vatman!

Sursa foto: Gândul

Se şi vede, de altfel, acest lucru deoarece ctitorul ei şi-a lăsat amprenta caracteristică asupra liniei 41, supranumită şi „linia neagră” sau „linia morţii”, deoarece de la inaugurare şi până acum a avut loc un lung lanţ de accidente şi incidente neplăcute, cel mai recent fiind cel de ieri, din Pasajul Lujerului.

Superstiţioşii ar putea spune că linia lui 41 a debutat cu stângul, în acea zi de 21 octombrie 2002. La doar câteva ore de la inaugurarea oficială, o garnitură 41 a accidentat un copil pe Podul Grant, după ce acesta traversase prin loc nepermis linia, de mână cu mama sa.

Patru zile mai târziu, pe 25 octombrie, două accidente au avut loc în aceeaşi zi. Doi şoferi au fost grav răniţi, după ce au făcut aceeaşi greşeală la câteva ore distanţă: au virat brusc la stânga peste linia de tramvai, fără să se asigure, iar garniturile 41 i-au acroşat.

Citiţi mai departe pe Gândul

Ce să-i faci, ceasul rău, pisica neagră! Mă întreb, cum ar fi fost oare dacă Naţional Arena s-ar fi numit Stadionul Naţional “Traian Băsescu”?!