Avertisment: Acest material poate fi citit de persoanele cu vârsta mai mare de 30 de ani, numai cu acordul copiilor. Vă avertizez că poate dăuna grav morocănoşilor, blazaţilor şi celor lipsiţi de fantezie!

Am aflat de curând o povestioară cu extratereştri pe care vreau să v-o spun şi vouă. De fapt este doar în parte o poveste şi am să vă explic de ce, dar mai încolo.

Cică într-o galaxie foarte îndepărtată, atât de îndepărtată încât nici un savant de pe Pământ nu a descoperit-o, se află o planetă micuţă şi frumos colorată numită Zibo. Planeta este locuită, dar ceea ce este cel mai interesant e că pe ea nu trăiesc decât copii! Şi nu pentru că părinţii lor i-au trimis acolo, pe planetă, să se joace ca într-o grădiniţă uriaşă, ci pentru că aşa s-au născut ei, copii şi au rămas copii cu trecerea timpului.

Nimeni nu ştie exact cum se nasc copii pe acea planetă, dar cine a stat să observe asta, când ei nu fac altceva toată ziua decât să se joace! Ceea ce mai trebuie să ştiţi este că ziborienii sunt nemuritori! Singura lor problemă este că, fiind toţi copii, nimeni nu are părinţi. Lucru care îi cam întristează puţin, dar asta le dă posibilitatea să se joace toată ziua şi să inventeze lucruri pe care adulţii din lumea noastră nu le-ar putea imagina în veci!

Pe planeta Zibo totul este joacă şi jucării. Casele sunt jucării, maşinile sunt de jucărie, fabricile sunt de jucărie, chiar şi jucăriile sunt jucării! Desenele animate nu stau doar în televizor, ci umblă pur şi simplu pe stradă, vorbesc şi se joacă cu copii, aşa cum pe Pământ se întâmplă doar la Disneyland.

De curând savanţii de pe planeta Zibo au reuşit, cu aparatura lor ultra avansată, să descopere planeta noastră şi chiar au stabilit legătura cu doi pământeni, care, n-o să vă vină să credeţi, sunt din România!

Aflând despre copii de pe Terra, ziborienii s-au gândit să le facă un dar şi le-au dezvăluit celor doi secretul unei tehnologii avansate prin care copiii pământeni pot să comunice între ei pe Internet, aşa cum fac adulţii pe Facebook, Google+ sau alte chestii de acest gen. Aşa s-a născut Zibo.ro – prima reţea de socializare online dedicată în exclusivitate copiilor.

De fapt Zibo.ro este mult mai complex de atât, oferind copiilor multe surprize şi posibilităţi de a se distra şi de a comunica între ei pe Internet. Ca dovadă, echipa Zibo s-a pus deja pe treabă şi a lansat mai multe concursuri. Concursul pe care vi-l prezint eu aici oferă ca premiu nu mai puţin de 25.000 de euro, buget de promovare pe Zibo.ro

Toate detaliile, cum puteţi participa, ce trebuie să facţi şi ce vi se oferă le puteţi afla aici: http://www.zibo.ro/planeta-concurs/sponsor/Castiga-25-000-de-euro-buget-de-promovare-pe-zibo-ro-527

Concursul, ce-i drept, se adresează mai mult tăticilor şi mămicilor, care vor să facă viaţa tuturor copiilor mai frumoasă şi mai amuzantă! Nu mai pierdeţi vremea şi intraţi în minunata lume Zibo!

Campanie derulată cu sprijinul Blogal Initiative.

Nu sunt un blogger A-list şi nu mă consider ca atare, dar nici blogger începător nu pot spune că sunt. În trei ani de zile, de când mă ocup cu treaba asta, am acumulat destulă experienţă, ca să-mi pot da cu părerea pe marginea subiectului, în cunoştinţă de cauză.

Am participat la ceva campanii, am fost invitat şi pe la evenimente, am participat la concursuri, iar în ultimul timp, tot mai multe din articolele mele sunt citate sau preluate (uneori ciordite) pe alte site-uri/bloguri. Am şi ceva trafic şi până acum am scris peste 2000 de articole pe câteva bloguri.

Observ în ultimul timp tot mai multe persoane care îşi fac blog, sau intenţionează să-şi facă unul. Spre deosebire de perioada „romantică” a blogging-ului acum toţi noii veniţi sunt porniţi, până la disperare, să facă bani. Nu mai contează ce scriu, de ce scriu, sau pentru cine scriu, ci ideea din start este „cum să fac mai repede şi mai uşor bani cu blogul”.

În primul rând, în orice domeniu, nu numai în blogging, obsesia asta a rezultatului activităţii, concretizat prin câştiguri financiare este contra-productivă. În primul rând, pentru a avea succes în orice faci, trebuie să înveţi să trăieşti zen. Trebuie să te bucuri de activitatea în sine, asta să fie principala recompensă şi pe urmă să te gândeşti la avantajele financiare. Dacă nu aboredezi astfel problema rişti să clachezi în scurt timp şi să-ţi pierzi interesul pentru activitatea respectivă, iar în final să abandonezi totul.

Pentru că am văzut în ultimele zile multe persoane interesate de subiectul „făcutului de bani” din blog, mi-am putut forma o imagine a novicelui tipic în materie de blogging. Acesta îşi deschide în grabă un blog, de obicei pe o platformă gratuită, trânteşte câteva articole la repezeală şi deja se gândeşte la făcut bani! Încearcă să vândă publicitate, îşi pune Google AdSense, se bagă în programe de afiliere, cere ajutorul bloggerior mari să-l introducă pe piaţa de publicitate etc.

În faza de început, prima preocupare ca blogger este aceea să dezvolţi conţinut şi să te auto-promovezi. Nu poţi să vinzi publicitate, dacă ai mai puţin de 20 de unici pe zi şi nu a auzit nimeni de tine. Nu mai vorbesc de Google AdSense şi de programele de afiliere, unde rata de click este sub 1% şi dacă ai mai puţin de 1000 de vizitatori unci pe zi nici nu merită să te bagi la aşa ceva.

Părerea mea este că abia după ce ai depăşit 1000 de articole postate pe blog şi au trecut cel puţin 6 luni de când te-ai apucat de “meserie”, poţi spune că „exişti” în blogosferă. Pe urmă, nu este suficient doar să fii vechi în domeniu şi să ai tone de articole postate. Mai trebuie să ştii să comunici cu publicul tău, să te faci simpatizat şi să ai abilitatea de a crea o comunitate în jurul blogului tău. Pentru asta trebuie să ştii foarte precis cărei categorii de cititori te adresezi şi ce aşteaptă ei de la tine.

Ca să te faci cunoscut, e nevoie de multă muncă de promovare a propriului brand în online şi offline. Trebuie să comunici cu alţi bloggeri, să comentezi pe bloguri, pe forumuri, în reţelele social media, să mergi la evenimente în offline, să participi la concursuri, campanii, să stabileşti legături cu departamentele de PR şi publicitate ale diferitelor companii, instituţii mass-media etc. În rezumat asta înseamnă să îţi creezi şi să întreţii permanent o prezenţă şi o imagine personală în mediul online şi în lumea reală.

În concluzie, este cea mai mare prostie să deschizi un blog numai cu ideea fixă în cap de a face repede bani! Dacă nu ai pasiune pentru blogging, dacă nu ai talent la scris, abilităţi de comunicare şi nu ai suficientă răbdare şi tenacitate, pentru a persevera în ciuda lipsei rezultatelor, în final iniţiativa ta este sortită eşecului sigur.

Îmi amintesc de copilăria mea, când, deşi nu eram înclinat prea mult spre activităţi sportive, mă mai jucam şi eu, ca orice copil, ba la un fotbal, ba mă căţăram prin copaci, cu ceilalţi copii, în spatele blocului, sau mă plimbam cu trotineta.

Primisem de ziua mea o trotinetă mai specială. Era de import, lucru rar pe vremea aceea şi era din metal, cu aripi nichelate şi spre deosebire de celelalte trotinete ale copiilor, avea şi un sistem de frânare şmecher. Tocmai aici era problema, acel sistem de frânare, care era cam brusc de felul lui şi mă făcea să mă poticnesc adesea şi să mă trezesc zburând prin aer pe deasupra trotinetei.

Aşa se face că mai mereu aveam coatele şi genunchii pline de julituri, care se transformau în timp în nişte cruste maronii, care se rupeau şi sângerau, apoi, după cicatrizare, rămâneau mult timp nişte semne destul de urâte, până pielea revenea la normal.

Mama mă doftoricea de fiecare dată, cum se pricepea mai bine, cu rivanol şi tetraciclină, dar rănile se vindecau destul de greu, mai ales că nu puteam să iau pauză sau „concediu” de la programul de joacă.

Astăzi mă gândesc că adolescenţii şi copii au mult mai multe probleme cu căzăturile şi juliturile, având în vedere că au apărut o serie de sporturi extreme mult mai riscante decât „datul” cu trotineta. Acum tinerii se dau cu placa, fac extreme biking, mountain biking, sar cu parapanta, fac bungee-jumping, iar accidentările sunt la ordinea zilei.

Din fericire, acum Bionect a creat un produs revoluţionar, care ajută la vindecarea rapidă şi estetică a rănilor, favorizând cicatrizarea lor într-un mod natural. Atunci când este utilizat, produsul are un puternic efect de hidratare, susţine regenerarea completa şi formarea unui nou ţesut sănătos, limitează zona lezionată şi formează un film protector.

La baza cremei Bionect, pentru tratarea rănilor uşoare, zgârieturilor, tăieturilor şi arsurilor de gradul I şi II stă acidul hialuronic prezent în concentraţie de 0,2%. Sunt sigur că aţi mai auzit de acest acid hialuronic. Este o substanţă naturală aflată în mod fiziologic la nivelul pielii, cunoscută pentru  efectul său antioxidant şi hidratant. Atunci când se află în concentraţie mare, susţine refacerea rapidă şi estetică a pielii, accelerând vindecarea. În plus, datorită stratului protector pe care îl realizează pe suprafaţa cutanată, acidul hialuronic protejează terminaţiile nervoase, în acest mod atenuând durerea apărută în urma leziunilor suferite.

Crema Bionect poate fi achiziţionată din farmacii fără prescripţie medicală şi este disponibilă pe piaţă şi în formula Silverspray, cu acid hialuronic şi argint coloidal.

Acum, pentru că tot am amintit de acidul hialuronic şi pentru că acest compus este cunoscut mai mult pentru utilizarea sa în tratamentele cosmetice, datorită proprietăţilor sale de regenerare şi întinerire a pielii, precum şi pentru efectul său antioxidant şi hidratant, am o veste bună pentru doamne, domnişoare, dar şi pentru oricine este interesat de frumuseţea şi sănătatea pielii. Bionect a iniţiat o campanie ce are ca premii tratamente faciale şi produse Bionect Crema. Premiile vor fi acordate în funcţie de numărul de like-uri pe care le obţine fiecare dintre persoanele  participante la concurs.

Dacă tot v-am făcut curioşi(oase), acum trebuie să vă dau şi informaţii despre modul în care puteţi participa la această campanie, nu?! J Concursul se desfăşoară pe www.bionect.ro pe baza datelor dvs. din contul de Facebook (deci, dacă nu aveţi, să vă faceţi neapărat unul!) şi a testului „Cât de pasionată de estetică eşti?” (toate informaţiile despre participare le găsiţi pe site, la Campanie / Regulament.)

Pentru a intra efectiv în concurs, tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi adresa, http://www.bionect.ro/concurs-facebook/ şi să urmaţi indicaţiile. O aplicaţie asigură legătura cu contul vostru de Facebook şi contorizează numărul de like-uri pe care le veţi primi pe www.bionect.ro şi pe Facebook. În funcţie de numărul acestora se vor stabili şi câştigătorii.

Nu mai pierdeţi timpul! Grăbiţi-vă şi înscrieţi-vă cât mai repede la concurs! Mie nu-mi rămâne decât să vă urez multă baftă la această campanie şi să vă păstraţi pielea tânără, frumoasă şi sănătoasă!

PS: Totodată vreau să mulţumesc echipei Blogal Initiative pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie informaţii detaliate despre această campanie.

Treaba asta cu bloggingul este o activitate mare consumatoare de timp. Practic, de când am început acest blog, nu mai fac altceva în timpul liber. Am ajuns să trăiesc numai în două stări: online sau somn.

De ceva timp am început din nou să studiez cântatul la chitară, dar din cauza blogului nu prea am timp deloc. De aceea, având în vedere că am probleme adesea, ba cu calculatorul, ba cu Internetul, mă gândeam să întrerup o perioadă postatul pe blog ca să mă dedic altor activităţi.

Aşa că îi rog pe cei care mă citesc regulat, adică nu ajung pe blog doar via Google, să-mi spună ce părere au, adică dacă ar fi o pierdere pentru ei, sau pentru mine, faptul că nu mai scriu pe blog. În funcţie de asta voi stabili şi care este decizia cea mai bună.

PS: Părerile pot fi de genul, eşti tâmpit, nu ai talent, lasă-te de meserie, pierzi timpul degeaba, sau eşti bun, eşti tare, ţine-o tot aşa, ne place ce scrii şi cum scrii etc.

Astăzi este un moment jubiliar; tocmai am depăşit 1500 de articole postate pe acest blog. Făcând inventarul rapid, articolele sunt grupate în 25 de categorii şi totalizează un număr de 695 de tag-uri.

Dar şampania, aşa cum am mai spus, o voi deschide când ajung la 5000 de articole. Sper până atunci să prind şi eu mai multe campanii publicitare!

Azi dimineaţă am avut neplăcuta surpriză să constat că PC-ul meu nu mai porneşte. Mai precis, începe să boot-eze şi la câteva secunde se închide automat.  Mai avusesem parte de astfel de întreruperi, dimineaţa, dar le puneam pe seama căderilor de curent, care sunt foarte dese în cartierul în care locuiesc.

Azi însă PC-ul meu nu şi-a mai revenit. Am încercat să-l repornesc de vreo 5 – 6 ori şi de fiecare dată s-a oprit la scurt timp. Aşa că l-am deconectat de la vrejul de cabluri şi fire la care era conectat şi l-am desfăcut, ca să văd ce preobleme are. Ventilatoarele de la sursă şi procesor erau în regulă. Am mutat toate plăcile din sloturi, cât mai departe de placa video, ca să nu îi obtureze cumva aerisirea. L-am pornit din nou şi de data asta nu a mai vrut să boot-eze deloc. Am realizat că harddiscul este blocat şi din acest motiv nu mai este recunoscut de sistem.

Am încercat să pornesc calculatorul de pe CD, dar hardul fiind blocat, operaţiunea nu avea alt efect, decât încărcarea de drivere de pe CD, urmată de încercarea de a instala Windows, după care primeam mesajul că nu găseşte harddiscul, după care dădeam restart şi acest proces se repeta într-o buclă infinită.

Atunci, am avut ideea genială de a zgâlţâi puţin hard-ul în încercarea de a debloca discurile, înţepenite probabil. Tentativa a avut succes, calculatorul pornind mai întâi de pe CD şi pe urmă şi de pe harddisc. Aşa că am făcut un back-up urgent al datelor mai importante, am dat drumul la o defragmentare a partiţiei de sistem şi văd că lucrurile s-au rezolvat, cel puţin momentan. Dar situaţia rămâne în continuare nesigură, la fel şi activitatea mea online.

În consecinţă trebuie să fac rost urgent de un harddisc pe SATA 1 şi unul extern pentru back-up, căci altfel am încurcat-o!

Nu ştiu ce se întâmplă, dar în ultima vreme Internetul a mers foarte prost. Tot week-end-ul trecut, ba mergea, ba nu mergea, până nu a mai mers deloc. Nu am putut să postez pe blog mai nimic şi nici nu am putut să navighez.

De azi dimineaţă, am avut net, dar nu am putut intra pe blog, nici la panoul de administrare, nici efectiv pe blog, nici măcar nu am avut acces la FTP, cPanel, sau contul de e-mail. Acum şi-a revenit.

Ceea ce mă enervează cel mai tare e că nu ştiu care e cauza. O fi de la providerul de Internet?! De la hosting?! Cred că se impune tot mai mult o soluţie de rezervă, de internet mobil!

Azi noapte nu cred că am dormit mai mult de o jumătate de oră. Şi asta nu pentru că am avut vreo petrecere sau ceva mai special, ci pentru că vecinii “înaripaţi” de deasupra, care sunt nişte nesimţiţi, au făcut gălăgie toată noaptea: vorbit tare la telefon, vorbit tare între ei, bubuieli şi buşeli de tot felul, duş de o jumătate de oră cu apa la maxim pe la 4 dimineaţa…

Pe la 6 a trebut să mă “scol” pentru că am fost în vizită pe la sor’mea şi cumnatu’.

Am multe materiale interesante de pregătit dar nu mai am puterea să mă ocup de ele acum. Mă duc să mă culc puţin.

Atunci când citeşti un blog, presupui că în spatele său se află o persoană, nu o firmă, o instituţie sau organizaţie. De aceea, un astfel de site are prevăzută o pagină specială numită “About” sau “Despre mine” pe româneşte.

De multe ori constat că unii posesori, dar în special unele posesoare de blog o dau în bară tocmai la acest capitol, atunci când vine vorba să se prezinte cititorilor. Aberaţiile scrise pe acestă pagină aparţin în special piţipoancelor, multe dintre ele, culmea, cu aere de piariste şi activiste online.

O primă categorie este aceea a indeciselor, care scriu că “aici ar trebui să spun câteva lucruri despre mine”, dar “nu-mi place să vorbesc despre mine”, sau “nu ştiu ce aş putea spune despre mine” deci “vă las pe voi să descoperiţi”. Nu ar fi mai simplu să ne spui tu dragă cine eşti, că din aberaţiile pe care le scrii pe blog nu se înţelege nimic!

A doua categorie este cea a piţipoancelor sau efeminaţilor adepţi ai vedetismelor de liceu. Ei scriu despre cum sunt ei şi ce preferinţe de star hollywoodian au: “sunt rebel/ă, încăpăţânat/ă, nonconformist/ă”, “urăsc fiţele şi prostia”, “îmi plac cartofii prăjiţi şi îngheţata cu vanilie”, “ascult formaţia X” şi multe altele. Pentru mine n-are nicio importanţă ce preferinţe şi mofturi ai tu, dacă nu spui cine eşti! Atât timp cât nu ştiu cine este persoana care se află în spatele acelor rânduri, pentru mine este totuna dacă mănânci sarmale sau cartofi prăjiţi, dacă faci sex în grup, ori eşti frigid/ă.

De fiecare dată când citesc astfel de descrieri personale, am un sentiment de insatisfacţie. Dacă am intrat pe pagina “About”, am făcut-o în primul rând ca să aflu cine eşti, eventual cum te cheamă, în ce localitate trăieşti, ce ocupaţie ai, ce vârstă ai etc. Am nevoie de toate acestea ca să ştiu cum să mă raportez la tine şi cum să apreciez ceea ce scrii.

Pagina “About” este cumva similară cu un CV, sau o carte de vizită. Trebuie să-ţi informezi cititorii şi eventualii colaboratori în legătură identitatea ta, bineînţeles în anumite limite de confidenţialitate. Imaginează-ţi că cineva de la o firmă ar vrea să te angajeze, pentru că îi place cum scrii şi ce aptitudini ai. Dacă te-ai prezenta la un interviu şi ai spune despre tine că eşti rebelă, capricioasă, zăpăcită şi îţi plac cartofii prăjiţi şi îngheţata, ce impresie crezi că vei face?

Duminică la emisiunea “În premieră” de la Antena 3 a fost un reportaj despre bloggeri şi activitatea lor privită ca fenomen social. Au fost intervievaţi Bobby Voicu, Chinezu, Adi Hădean, Piticu, Petrişor Obae, Julius Constantinescu, dar, spre surprinderea mea au lipsit zoso, Arhi, Visurât, Tiberiu Lovin, Manafu şi mai ales blogheriţeleee!!! Oare de ce?!