Astăzi, 11 iulie, este Ziua Internaţională a Populaţiei. Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană şi alte structuri mondiale profilate pe demografie fac previziuni sumbre. Una dintre acestea se referă la faptul că trei sferturi din europeni vor dispărea în nici o sută de ani.

Situaţia României este mai alarmantă decât oriunde în lume. Se spune că una dintre cauzele pentru care numărul oamenilor se împuţinează este lipsa hranei. O explicaţie cel puţin ciudată, în condiţiile în care resursele naturale ale ţării noastre, dacă ar fi bine gestionate, ar putea asigura mâncare pentru peste 100 de milioane de oameni, adică de 5 ori mai mulţi decât populaţia actuală a României. Zimbabwe, condusă de mult-hulitul Robert Mugabe, altfel un erou al Continentului Negru, dispune de asemenea condiţii, inclusiv câte două recolte pe an la unele culturi, încât ar putea hrăni întreaga Africă.

Specialiştii înşişi recunosc faptul că Planeta noastră ar putea asigura cele necesare traiului pentru 35 de miliarde de oameni. În ceea ce priveşte România, estimările existente arată că una dintre cauzele principale ale scăderii populaţiei o constituie îmbătrânirea acesteia, în paralel cu diminuarea alarmantă a numărului de nou-născuţi. Sunt bine cunoscute măsurile care au condus spre o asemenea situaţie. Mamele sunt nevoite să opteze între un concediu de 2 ani pentru creşterea copilului, dar cu o indemnizaţie plafonată la 1.200 de lei, şi un concediu de un an, cu o indemnizaţie mai mare.

O altă cauză a scăderii populaţiei pe teritoriul naţional o constituie plecarea masivă a românilor în străinătate – se vorbeşte de cca. 4 milioane de oameni -, în căutarea unui mijloc de supravieţuire. Ca număr de locuitori, România ocupă astăzi locul 7 în cadrul Uniunii Europene, după Germania, Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania şi Polonia. În perioada următoare, această statistică se va modifica semnificativ în defavoarea României.

Deosebit de îngrijorător este şi declinul demografic al Europei, specialiştii vorbind chiar de o adevărată „iarnă“ demografică. În următoarea sută de ani, majoritatea covârşitoare a europenilor de la începutul Secolului XXII vor avea peste 60 de ani. Îmbătrânirea Europei până în 2050 va fi mai accelerată în Austria, Bulgaria, Cehia, Grecia, Italia, România şi Spania, unde vârsta medie va fi de peste 55 de ani. „Când o societate îşi pierde voinţa de a se reproduce, îşi pierde vitalitatea“, declara un cunoscut specialist în domeniu, preşedintele Institutului pentru Cercetarea Populaţiei din SUA, Stephen W. Mosher. Acelaşi Mosher confirma: „La cinci secole după ce ciuma neagră a devastat Europa, populaţia aceluiaşi continent este decimată de o plagă albă… Multe naţiuni se află deja pe o spirală descendentă, a morţii, înregistrând pierderi semnificative din populaţie în fiecare an. Ascultaţi cu atenţie şi veţi auzi geamătul înăbuşit al popoarelor ce se sting“.

Sunt multe alte lucruri care vorbesc despre o criză a depopulării, despre o scădere drastică a nivelului de viaţă în ultimul secol, despre exploatarea sălbatică a resurselor naturale şi distrugerea criminală a echilibrului ecologic, despre viziunea materialistă şi hedonistă a generaţiilor de după cel de-al II-lea război mondial, care nu mai pun nici un preţ pe întemeierea familiei, pe dorinţa de a avea copii, care devin, în mod paradoxal, duşmanul nr. 1 al societăţii – în fuga nebună după bani şi profit. La nivel planetar, populaţia va ajunge, de la 7 miliarde în 2010, la 5 miliarde, la începutul Secolului al XXII-lea. Să nu uităm faptul că ţările care conduc lumea au cheltuit aproximativ 100 de miliarde de dolari pentru reducerea fertilităţii în statele subdezvoltate, iar acest proces continuă în mod criminal şi în pofida celui mai elementar drept al omului, indiferent de culoare sau zonă geografică. E greu de crezut că, de Ziua Internaţională a Populaţiei, vom afla măcar câteva soluţii pentru salvarea omenirii de la distrugere şi autodistrugere. Singura certitudine este continuarea războaielor pentru cucerirea supremaţiei mondiale şi acapararea a noi pieţe de desfacere…

Dumitru Avram

Sursa: Tricolorul

După ce anul trecut angajatul TVR Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Camerei Deputaţilor, guvernanţii au luat măsuri drastice pentru ca acest lucru să nu se mai repete. Aşa că, în loc să găsească soluţii pentru problemele cetăţenilor, aleşii noştri au pus paznici pentru sinucigaşi şi au blocat accesul vizitatorilor la primul rând de scaune din balcoane.

Odată cu ordinul, planul a fost pus în aplicare. Investiţia a fost şi ea minimă. În loc de geamuri securizante, s-au montat la primul rând de scaune din balcon nişte uşiţe de lemn prevăzute cu cheiţă, peste care vizitatorii sau presa nu pot sări.

Băieţii de la pază au acum posturi fixe: în fiecare balcon unde există cel puţin o persoană care nu este parlamentar stă proţăpit în picioare câte un paznic, în „zona de securitate” marcată de uşiţa cu cheie. Dacă e nevoie şi şedinţa este lungă, paza stă în picioare şi 10 ore, doar-doar nu îi trece şi altcuiva prin cap să se arunce în gol.

Sursa: Adevărul

Măcar Emil Boc s-a ţinut de cuvânt şi a mai creat locuri de muncă… Poate şi din acest motiv am ieşit din recesiune!

Am ascultat aseară la „Sinteza zilei” de la Antena 3, câteva „failuri” din laptop-ul domnului Valentin Stan, cu fragmente dintr-un discurs pe care Traian Băsescu l-a ţinut “London School Of Economics” în cursul vizitei sale în Marea Britanie.

Este ştiut că preşedinţii României şi mulţi politicieni nu prea se descurcă cu limba engleză, deşi majoritatea sunt filo-americani, dar Traian Băsescu, admiratorul şi omul de încredere numărul unu al „licuriciului cel mare”, este de departe cel mai dezastruos la capitolul limba engleză.

M-am prăpădit de râs când l-am auzit pe Băsescu aseară spunând că „Am pus România înapoi în camion”, adică „We put Romenia bec in trac” (We put Romania back in truck), „am pierdut masiv în piscine” (We lost huge on the pools), sau când inventează cuvinte ca „oxident” (occident), „discasăn” (discussion) „the eşec” sau „condamnd” (condemned).

Probabil că ia meditaţii de la consilierul său pe probleme de securitate, domnul Iulian Fota.

De când este ministru interimar al Muncii, Emil Boc se laudă că, după intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, numărul contractelor de muncă a crescut cu aproape 200.000, semn clar că am ieşit din recesiune.

Dar oare de unde avem noi atâtea locuri de muncă, din moment de au fost închise peste 300.000 de IMM-uri în ultimii doi ani? Răspunsul l-am aflat azi de la televizor, unde Moise Guran  spunea în emisiunea sa de la TVR, că inspectorii de la Ministerul Muncii împreună cu jandarmii au luat cu asalt stânele de oi, pentru a amenda ciobanii care angajează oameni fără carte de muncă.

Amenzile au fost foarte mari, dar avem o problemă aici. Ciobanii sunt plătiţi în general în natură, adică în oi, lapte şi brânză. Aşa că este cam dificil de trecut în acte salariul de cioban.

Ruşine Emil Boc că vrei să scoţi bani pe seama ultimilor oameni care mai produc ceva în ţara asta şi se pot bucura de rodul muncii lor!

Aşa arată un bloc dintr-un cartier rău famat din Hunedoara. Rău a ajuns biata Românie!

Sursa foto

Am citit pe Realitatea un articol cam deprimant pentru cei trecuţi de 40 de ani, sau chiar şi pentru cei mai tineri. Din ce am citit acolo am înţeles că, odată cei ai împlinit 40 de ani, sau chiar şi după ce ai trecut de 35 de ani, eşti cam expirat pe piaţa muncii. Adică nimeni nu te mai angajează oricât de competent ai fi şi oricât de multă experienţă ai avea în domeniul în care vrei să lucrezi.

Din relatările unor persoane, în comentarii pe site-ul Realitatea, sau pe forumul BestJobs, reiese că acest lucru nu este un mit sau o prejudecată a celor de vârsta a doua care îşi caută un loc de muncă, ci este o realitate cruntă care a devenit tot mai evidentă după instaurarea crizei economice în România.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe amănunte citiţi articolul aici. Eu am să folosesc pentru exemplificare două comentarii la acest articol, ale unor persoane de 28 de ani, (deci mult mai tineri) care îşi expun părerea în legătură cu acest subiect:

Vă răspunde tot tânărul de 28 de ani. Se pare că, cu mai multa experienţă de viaţă decât dumneavoastră, culmea! Nu vreau să fiu arogant, dar despre ce vorbiţi dumneavoastră sunt vremuri de mult apuse. Vorbim de lumea ante septembrie 2008 şi post septembrie 2008. Că dumneavoastră aţi fost angajată înainte de criză. Chiar nu mai contează! Acum e altă lume despre care nu vă puteţi pronunţa în momentul de faţă.

Treburile s-au schimbat radical între timp. Puteţi arăta şi de 30 de ani în ziua de azi. Dacă, ca femeie nu aveţi un fizic atrăgător, nu sunteţi dispusă să munciţi pe cel mult 300 de Euro, să munciţi şi Sâmbăta şi Duminica şi 12 ore pe zi când vi se cere, pe banii aceştia, nu vă bagă nimeni în seamă. Credeţi-mă pe cuvânt ! Celor trecuţi de 50 de ani, nu au decât o singură soluţie: ori să caute să se pensioneze pe caz de boală, ori dacă le merge mintea şi mai au şi ceva cap şi experienţă cum se laudă, să încerce pe cont propriu. Este singura variantă.

Răspuns pentru Gabriela Mocanu

Am 28 de ani. Ce pot spune despre persoanele trecute de 45 de ani: În cazul femeilor tinere de multe ori în multinaţionale locul de muncă se păstrează prestând în pat la manager. Ca tânar în multinaţională tre’ să fii sclav pe plantaţie. Titlul de “educabil” spune foarte multe. Adică ori lingi cu limba dosul şi pantofii şefilor şi înghiţi treburi inimaginabile, ori ai zburat! E o chestie de care patronii sunt foarte conştienţi. Un om la 40 – 45 de ani e destul de matur să nu acepte aşa ceva. E trecut prin viaţă. Unui tânar (majoritatea niste picaţi din Lună) nu ai ce să-i explici: crede că aşa trebuie să fie lucrurile şi de multe ori mulţi acceptă, tocmai că nu au de ales.

Îmi pare rău să o spun, dar în ziua de azi treburile merg aşa: până la 30 – 35 de ani tragi la patron, după începi să fii pe cont propriu. Reuşeşti pe cont propriu, sau ajungi să trăieşti o viaţă în mizerie după 35 – 40 de ani. Asta e realitatea de azi.
Eu deja încep să mă orientez să fiu pe cont propiu, că altfel nu se poate. N-am de gând să fiu sclavul nimanui.

Andrei

Atunci când spui “boschetari” toată lumea se gândeşte la acei indivizi murdari, zdrenţăroşi şi urât mirositori, care stau toată ziua cu nasul în punga cu aurolac, beau, cerşesc sau scormonesc prin gunoaie. Dar iată că de ceva timp observ prin zona blocului meu o serie de persoane care, în ceea ce priveşte aspectul exterior,arată ca toţi ceilaţi: îmbrăcaţi decent, curaţi şi chiar bărbieriţi proaspăt.

Cea ce mi se pare şocant este faptul că aceşti oameni cotrobăie prin pubelele de gunoi în căutare de haine vechi, diverse obiecte de uz casnic sau chiar resturi de mâncare. De curând am văzut de la geam o scenă care m-a şocat pur şi simplu: un tânăr îmbrăcat cu blugi şi un hanorac închis la culoare, cu gluga trasă pe cap şi cu un rucsac în spate, mânca grăbit nişte resturi dintr-o pungă aşezată pe capacul pubelei de gunoi. Dacă l-a fi văzut prin centru, pe la Romană, aş fi zis că este un student, dar nu mi-am putut imagina că un astfel de individ ar putea mânca din gunoaie!

Toate acestea mă fac să cred că s-a născut o nouă categorie socială: boschetarii 2.0 ai Epocii Băsescu.

În scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI pentru noul acord, se anunţă o nouă lege care va permite scumpirea tarifelor la RATB şi Metrou cu mai mult de rata inflaţiei.

Iată ce spune documentul:

Vom promova o legislaţie care să stabilească o nouă autoritate metropolitană de tranzit care va supraveghea Metrorex împreună cu sistemul de transport public de suprafaţă din Bucureşti-RATB. Legea va permite de asemenea ajustări mai mari de tarife, dincolo de indexarea cu rata inflaţiei, în acord cu planul strategic de acoperire a cheltuielilor curente prin venituri şi a cheltuielilor de capital prin subvenţii.

Sursa: ZiuaVeche.ro

Deci, dragi concetăţeni, băgaţi mâna adânc în buzunar, ca să faceţi faţă noilor scumpiri pe care vi le pregăteşte dragul nostru Guvern, sub atenta îndrumare a FMI!

Vreau să nu luaţi ceea ce voi scrie în continuare, drept teorie economică sau cine ştie ce tratat academic în acest domeniu, despre situaţia României. Este doar opinia bazată pe bunul simţ al unui om prost. Pentru că, pe lângă domnul Mugur Isărescu, o mare somitate în domeniul finanţelor, eu sunt doar un prost.

Eu nu am fost guvernatorul Băncii Naţionale a României, timp de mai bine de două decenii, nu sunt membru al Comisiei Trilaterale, nici măcar al Clubului de la Roma. Nu port costume elegante şi ochelari cu ramă metalică şi nu vorbesc pe nas şi cu glas scăzut şi aşezat, ca să dau impresia că sunt un mare expert în finanţe. Aşa că nu trebuie să fiţi neapărat e acord cu tot ce voi scrie în continuare.

Domnul Isărescu a afirmat de curând într-o emisiune de televiziune că nu are de gând să „dea drumul la tiparniţă” pentru că România nu mai poate apela la acest gen de soluţii. Ideea pe care a marşat domnia sa în ultimii ani a fost menţinerea unui curs ridicat al monedei naţionale, sub pretextul menţinerii stabilităţii sistemului monetar. Inflaţia cu care ne-a îngrozit în anii ’90, atunci când fabricile şi băncile româneşti trebuiau vândute cât mai ieftin, este folosită acum ca justificare pentru menţinerea unui curs ridicat al leului. Menţinerea unui leu tare se face de către BNR prin cumpărarea masivă de lei de pe piaţă şi plasarea în schimbul lor a unor sume echivalente în euro.

Dar să privim lucrurile din cu totul alt unghi şi anume acela al băncilor şi companiilor străine care activează în România.

Băncile oferă împrumuturi populaţiei şi firmelor româneşti, în majoritate în lei, la care percepe dobânzi şi o serie de comisioane. Aceşti bani sunt bani virtuali, conform modului de funcţionare al sistemului bancar actual. Adică nu se află fizic în posesia băncii, în momentul încheierii contractului de credit, ci se vor materializa în bani reali pe măsură ce persoana împrumutată va achita ratele plus dobânda aferentă.

În urma achitării creditelor, băncile străine se vor trezi cu o mare cantitate de lei, cu care nu prea au ce face, deoarece profitul lor, pentru a fi repatriat la banca-mamă, trebuie transformat în euro. Aşa că banca va trebui să schimbe leii în euro. Şi de la cine va lua euro? Desigur, de la BNR! De unde are BNR euro? Păi din rezervele personale şi din împrumuturile la FMI, Banca Mondială etc. pe care statul în frunte cu Traian Băsescu le face pe motiv că ţara este în criză şi trebuie luate măsuri de stabilizare a economiei.

Acesta poate fi unul din motivele pentru care Mugur Isărescu şi gaşca sa de gulere albe sunt atât de interesaţi de menţinerea unei monede naţionale puternice. Motiv care poate fi aplicat şi în cazul companiilor străine care fac profit în România.

În cazul companiilor, indiferent de domeniul de activitate, menţinerea unui leu puternic mai oferă încă un avantaj: acest lucru le menţine profitul exprimat în euro la cote ridicate. Ca să înţelegeţi mai bine, am să vă dau un exemplu simplificat.

Să presupunem că un mare lanţ de hypermarket-uri care activează în ţara noastră, să zicem Carrefour, are un profit pe o perioadă oarecare de 4 milioane de RON. La un curs de aproximativ 4 RON pentru un euro, asta înseamnă 1 milion de euro. Acum să presupunem că leul se depreciază cu o unitate, adică un euro va fi 5 RON. Asta însemnă că profitul în euro realizat de Carrefour va fi de 800.000 de euro, deci o pierdere de 200.000 de euro, dintr-un foc! Cred că este clar acum cât de important este pentru aceşti jefuitori investitori străini ca leul să fie cât mai puternic, iar domnul Isărescu este perfect în asentimentul lor.

Acum poate vă veţi întreba, care e faza cu blocarea economiei româneşti menţionată în titlu?! Păi faza e că, BNR tot cumpărând lei de pe piaţă fără să tipărească nimic în plus, lasă economia internă a ţării fără lichidităţi. În această aşa-zisă criză financiară problema nu este că nu există mărfuri şi bunuri materiale, că oamenii nu vor sau nu pot să muncească, că firmele nu pot să producă, ci pur şi simplu că nu există suficiente unităţi monetare în circulaţie care să faciliteze schimburile comerciale şi finanţarea afacerilor care ar putea pune economia în mişcare şi ar permite dezvoltarea ei, măcar pentru satisfacerea nevoilor interne.

La aceasta se mai adaugă şi politica Băncii Naţionale de a menţine dobânda de referinţă la 9% sau cât mai este acum, mult mai mare faţă de cea din UE (care este undeva pe la 1%), făcând astfel ca în România să avem cele mai scumpe credite din toată Europa. Acest lucru nu afectează băncile, pentru că ţara noastră este total dependentă de capitalul străin, în urma falimentării şi vânzării băncilor româneşti, iar cei care au nevoie de împrumuturi nu au altă opţiune (poate şi din cauza lipsei unei educaţii financiare) decât acceptarea acestor credite foarte scumpe.

Ca să nu spuneţi că arunc toată vina pe BNR, vreau să scot în evidenţă şi alte aspecte. Un alt motiv pentru care economia românească a înregistrat o scădere accentuată în ultimii doi ani a fost faptul că, datorită crizei globale, „căpşunarii” care muncesc prin Europa nu au mai trimis în ţară miliardele de euro care susţinuseră până atunci economia prin stimularea consumului.

Apoi având în vedere faptul că în economia privată de la noi afacerile româneşti sunt în mare majoritate reprezentate de IMM-uri, iar cele mari comparabile cu cele străine sunt doar  “tunuri” date pe banii statului, prin măsurile idioate ale guvernului Boc au fost lichidate câteva sute de mii de afaceri mici şi mijlocii care făceau economia să supravieţuiască.

Marii investitori străini nu au adus o mare contribuţie la dezvoltarea României, deoarece profiturile şi le declară în „paradisuri fiscale”, capitalul produs aici este exportat masiv în ţările de origine, iar salariile oferite românilor sunt de 4 – 5 ori mai mici decât cele pe care aceleaşi companii le oferă în ţările dezvoltate în care au filiale.

Dacă BNR ar dori să servească interesele naţionale ar putea proceda la o depreciere controlată a leului, combinată cu o reducere a fiscalităţii şi o mărire uşoară a salariilor şi pensiilor din partea statului, pentru a contracara creşterea preţurilor de către agenţii economici. Acest lucru, care ar impulsiona economia şi consumul intern, nu se poate realiza, din păcate, deoarece FMI, care face echipă bună cu BNR, a cerut guvernului măsuri contrare, de tăieri, reduceri şi mărirea taxelor şi impozitelor.

Ca să vă daţi seama că acestea sunt măsurile corecte, amintiţi-vă că şi SUA a procedat la fel, depreciind moneda naţională pentru a subvenţiona economia. La fel procedează şi China, menţinând un curs scăzut al yuanului faţă de dolar, lucru care l-a cam supărat pe Obama. Acesta chiar i-a cerut lui Hu Jintao, la recenta vizită în SUA a liderului chinez, să-şi întărească moneda naţională, pentru a nu afecta în mod negativ economia americană. Noi, desigur, procedăm invers!

Puteţi să credeţi tot ce am spus aici, sau puteţi să ascultaţi minciunile frumos împachetate pe care domnii experţi finanţişti, cu costum elegant şi cravată, vi le înşiră la televizor. Decizia vă aparţine!

Aşa se prezenta frigiderul meu aseară:

După 21 de ani nu pot să spun decât atât: MULŢUMIM DIN INIMĂ PARTIDULUI!