Azi a fost postat pe Youtube un filmuleţ din care, chipurile, ar reieşi că cei din USL ar fi plătit persoane pentru a participa la miting. Nu zic că nu ar fi posibil aşa ceva, politcienii fiind în stare de orice.
Dar se vede de la o poştă că e o făcătură, care face parte din campania de propagandă a puterii îmotriva protestelor din ultimele zile, încercând aruncarea pisicii moarte în curtea opoziţiei.
Dacă aţi fi un organizator de miting, aţi acosta oameni de pe stradă şi le-aţi oferi bani în văzul lumii şi acceptând să fiţi filmat?! Nu ar fi mai firesc să adunaţi câteva sute de oameni la sediu, să le oferiţi banii şi apoi să îi încolonaţi şi să-i trimiteţi la manifestaţie?
Plus că la un miting politic vin membrii de partid în primul rînd, care pot aduce rude, prieteni, cunoştinţe, fiind mult mai rentabil, decât să agăţi câţiva străini pe stradă şi să le oferi bani.
Plus de asta, la fel de bine, în filmuleţ pot fi nişte agitatori de la PDL, care plătesc instigatori care să se infiltreze printre manifestanţi, nu?!
PS: Tot azi, la o televiziune de ştiri, a fost difuzat un reportaj în care un student povestea cum în căminul în care locuieşte, administratorii ar oferi studenţilor bani pentru a striga la proteste. Deci este vorba de o campanie.
Nu-i de mirare, dar de ce-as comenta mai lung, e doar defulare:-j Ajunge un cuvant scurt, care dupa cum zicea Badea odata, incepe cu p, se termina cu a, contine si litera l…uuuu…ce sa fie? 🙂
Pendulând şi pedalând în interiorul unor sisteme concentrice, ne credem liberi. Chiar şi cei care identifică sclaviile şi teoretic se pot detaşa de/din ele, trăiesc într-o altă sclavie, mai mare. Nu cred că-i cazul să dau exemple, tot ce există pe lumea asta constituie exemple.
Zeii sunt înlocuiţi cu alţi zei, religiile cu alte religii. Relativismul seduce ca şi tehnologia-2 zei care promiteau multe, dar şi-au dat arama pe faţă în câteva decenii.
Creştinismul a fost deconstruit, disecat pentru a fi înlocuit de relativisme, New Age. Dar şi relativismul este relativ, nu?
Pendulăm între mituri şi demitizări care fie nu aduc nimic (nou) în loc, fie schimbă un mit cu un alt mit. Deseori cu pretenţia unor cercetări ştiinţifice de necontestat. Astfel, unei dogme-religioase, în cazul de faţă, i se uzurpă tronul de către alte dogme. Educaţia le-a făcut atractive.
Mitul tehnologiei, atât de vehiculat în filmele hollywoodiene din anii 80-90 ai secolului trecut nu punea deloc accent, ba chiar ignora cruda realitate-marea masă a populaţiilor globului îşi face credite pentru telefon, laptop, maşină de spălat. Cum însă campania “pro” e permanentă, acestui zeu impostor nu i-a căzut nici măcar o pernă de sub şezut.
Pendulăm între conspiraţii şi deconspirări controlate. Auzim de nume, date, documente care poate nici nu există, şi astfel, căzând exemplele, cad şi ideile susţinute. Deconspiratorii de profesie susţin (fără s-o spună) că cele mai secrete activităţi au mereu scăpări în sistemul de securizare, sau că în lumea comunicării electronice, uneltitorii trimit hârtii scrise şi semnate, parcă lăsând intenţionat dovezi. Deci o altă pendulare, între există şi nu există ceva.
Schema “poliţistului bun şi a poliţistului rău” o avem şi în relaţia dintre putere şi mass-media. Puterea e asociată cu opresiunea, iar mediile de informare cu democraţia, libertatea de expresie. E ca şi cum am ieşi dintr-un vârtej oceanic, fericiţi şi mândri de izbândă, fără a constata că ne înecăm în continuare.
Jocul de ping-pong între stânga şi dreapta a dus, invariabil, la lumea pe care o avem acum. Creiere spălate susţineau că UE e necesară pentru stabilitate şi pentru “a fi în rând cu lumea”, NATO pentru eventualitatea unui război, globalizarea pentru evoluţie. De ce să fii membru NATO într-un sistem în care războaiele sunt economice, religios-spirituale, culturale, politice, mediatice?
Pendulând între amintiri şi vise, poporul uită. Uită cine au fost jurnaliştii care scriau în favoarea integrării UE, uită că s-au reprofilat, uită că un caracter uman care-şi schimbă trăsăturile la fiecare mandat nu mai e caracter ci poate personalitate multiplă. Nu pot crede în “opozantul de serviciu” sau în “câinele de pază al democraţiei”. Uită că pentru a distruge o idee, e suficient uneori s-o exagerezi. Aşa au ajuns la eşafod religii orientale, dar şi creştinismul. Yoga, nefiind religie teistă, ci doar cale, metodă, tehnici, oferind o integrare sterilă, indiferentă şi nesimţită în “absolut”, n-a deranjat pe nimeni; indiferenţa trebuia cultivată.
Între conservatorism şi inventivitate, popoarele-şi pierd nu doar individualitatea, identitatea naţională, ci şi creativitatea manifestărilor. O creativitate duşmană proiectelor globale. Învăţăm mecanic până şi cum să protestăm, semn că orice protest e deja confiscat, având deja o finalitate pecetluită. Dau un mic şi biet exemplu: lumea vrea să cadă Băsescu. E ca şi cum am avea un telefon mobil prost, defect, şi-i schimbăm carcasa portocalie cu una roşie. Sau galbenă cu dungi albastre. Cum ideile de mai sus parcă îmbie la ceva anume, ajungem şi la:
Pendularea între totalitarism şi anarhie. În infernurile concentrice prin care ne plimbăm, totalitarismul a fost confiscat de teoreticieni, asociat fascismelor, comunismelor, dar mai puţin capitalismelor. Exagerând o idee, o distrugem: discursurile anti-sistem au fost asociate anarhismelor, adică haosului organizat. Pentru orice boală socială există terapie, pentru orice set de convingeri, metode de anulare sau chiar anihilare-cazul închisorilor comuniste. Suntem într-un mare sanatoriu în care doctorii, felcerii, gealaţii par mai întregi la minte decât bolnavii încarceraţi doar pentru că poartă uniforme.
Între viaţă şi moarte, unii pendulează fără acces la injecţia letală. De ce să-ţi iei viaţa la 60 ani, dacă mai poţi trăi încă 10, educat să faci foame doar ca să fii la zi cu taxe, facturi…ş.a.m.d.? Sunt prea mulţi pensionari, şomeri, daţi-le pilula, poate unii au curaj, deşi suicidul e atât de blamat moral, religios, încât nici eu n-am curajul.
Între pesimism şi speranţă, pendulăm lipsiţi de realism? Speranţa, mult mai nocivă decât gândirea negativă (construct care până la inventarea lui, lipsea cu desăvârşire), a menţinut lumea în sclavie milenii. Imperii, împărăţii, regate, voievodate şi cnezate, republici populare şi socialiste, guverne…toate au exploatat visele, speranţele, toate au promis (când a fost cazul), şi raportul dintre săraci şi bogaţi a fost cam acelaşi. Dacă în prezent avem să zicem 1/100 cler, elită, putere, acest raport a existat şi în trecut. Poate 1/50, poate chiar 1/10, din asta rezultând că între 90 şi 99% din populaţie au fost mereu sclavi, damnaţi să muncească pe mai nimic. “Nu spera şi nu ai teama,/Tu rămâi la toate rece.” Viitoarele guverne vor promite la fel, ne vor extermina la fel, ca la o vânătoare în care dispare o căprioară, mai dispare una, mai dispare una…şi toate alergând, constată că n-a mai rămas niciuna. Glumeam, cine să mai constate?
Dacă prinzi 15 peşti eşti zeul bălţii, dacă prinzi 15 mandate, eşti veteran, meriţi o medalie.
Darwin vorbea de selecţie naturală şi nu artificială. În prezent “selecţie” înseamnă că se ţine cu ursul, adică ursul este înarmat împotriva iepuraşului. Astea sunt arhaic-trâmbiţatele şanse egale.
scuze de exprimare, dar l-am scris in 5 minute, butonez repede…
Dar cu referire la bulane, agitatori platiti, politizarea unei reactii sociale, e bine ca se intampla, si asta dintr-un singur mare motiv: in fata ispitei aratam cine suntem cu adevarat. Fara proteste, poate baselu zbura altfel, si n-am fi aflat niciodata cine salasuieste printre noi. Despre bulangii (adica strict purtatorii de bulane) se stie ce hram poarta, insa nu ne edificasem in privinta tinerilor, acel viitor iarasi trambitat, al tarii. Deja am memorat niste chipuri de agitatori, sper sa nu-i uit si sa nu interactionez vreodata cu ei;)