Multe doctrine spirituale şi religii, dar în special cea budhistă oferă ca soluţie pentru eliberare şi iluminare spirituală renunţarea totală la dorinţe. Călugării îşi petrec ani de zile în meditaţie, rugăciune şi asceză, pentru ca în final să îşi elimine toate dorinţele şi pornirile instinctuale.
Oamenii obişnuiţi şi neiniţiaţi, pe lângă faptul că nu înţeleg rostul acestui lucru, mai au şi o puternică reacţie de respingere a ideii de a renunţa la orice dorinţă. Pentru ei, renunţarea la dorinţe este ceva monstruos şi catastrofal, echivalând cu renunţarea la fericire şi bucuriile vieţii.
Acest lucru se întâmplă deoarece oamenii confundă grav dorinţa cu obiectul dorinţei, ceea este ceva cu totul diferit. Dorinţa în sine este un sentiment de suferinţă şi frustrare, pe care îl avem atunci când ne lipseşte ceva. Pentru a ne obţine cele necesare, natura ne-a înzestrat cu dorinţe, pentru a ne împinge automat spre satisfacerea nevoilor noastre vitale.
Numai că, în lumea modernă, majoritatea dorinţelor nu au nicio legătură cu nevoile vitale, ci sunt, de cele mai multe ori, rezultatul condiţionărilor psihologice impuse de societatea consumeristă şi reclamele din mass-media şi al ataşamentelor pe care noi înşine ni le-am creat în timp, faţă de lucrurile şi fiinţele care ne produc plăcere.
Renunţarea la dorinţe nu impune şi renunţarea la obiectul dorinţei noastre. Dacă nu ne mai dorim un lucru asta nu înseamnă că, atunci când îl obţinem, nu ne vom mai putea bucura de el şi nu vom mai simţi plăcere şi satisfacţie.
De exemplu, să presupunem că am eliminat dorinţa de a face sex. Aceasta va avea ca rezultat faptul că, atunci când nu vom avea parte de sex, nu vom mai suferi din cauza dorinţei de a face sex. Iar atunci când vom avea parte de el, ne vom putea bucura şi vom putea fi fericiţi exact ca şi orice altă persoană obişnuită.
În concluzie, prin renunţarea la dorinţe vom avea parte de o viaţă mult mai fericită, deoarece nu vom mai trăi ca acum, când trei sferturi din viaţă ne-o petrecem tânjind după plăcerile de care nu avem parte şi în sfertul de viaţă care ne mai rămâne suntem atât de deprimaţi şi de obosiţi încât nu mai suntem în stare să ne bucurăm de ceea ce am obţinut prin multă trudă.