Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici de la fiecare capăt al spectrului politic au speculat asupra unor incidente bine mediatizate, cum ar fi întâlnirea mea cu Castro, pentru a ataca familia Rockefeller, pentru influenţa exagerată pe care ei pretind că o exercită asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii chiar cred că noi suntem parte dintr-o cabală secretă care lucrează împotriva celor mai mari interese ale Statelor Unite, caracterizând familia mea şi pe mine ca „internaţionalişti” ce conspirăm cu alte persoane din întreaga lume pentru a construi o structură economică şi politică mondială mai integrată – o lume unică, dacă vreţi. În cazul în care acestea sunt acuzaţiile, mă declar vinovat şi sunt mândru de asta.
David Rockefeller Sr.
Puteţi remarca expresia feţei şi privirea plină de iubire pentru oameni a acestui personaj.
rahatu asta chiar nu isi da seama ca si el o sa moara?! familia rockefeller e implicata de la primele razboaie mondiale pana la actuala criza economica si viitorul guvern mondial.
ChavaLito^´s last blog post ..Vadim Tudor in Parlamentul European: ROMANIA a ajuns o COLONIE a SUA
credeam ca e reclama la Visine(TM) – Pfizer, dom’le, hahahahahhaha
Da, l-ai aranjat bine cu Adobe, l-ai facut vampir, he-he, mai baiete, ti-ar placea sa te amesteci si tu in economia mondiala, sa faci razboaie, etc. ti-ar placea, nu? Hai, nu te supara ca te-am ghicit, recunoaste ca viata acestui David e visul tau intim, ce n-ai da sa fii ca el, macar putzin asa cam cum a fost Cacarau presedinte, sau macar ca prostovanu’ o noapte, macar una.