Trăim într-o lume care are la bază acumularea de bani şi bunuri materiale. O lume care consideră că spiritul de competiţie este motorul progresului. Trăim într-o lume în care nu au loc cei slabi, bătrâni sau bolnavi. Trăim într-o lume în care companiile nu creează produse şi servicii pentru satisfacerea nevoilor oamenilor, ci creează nevoi artificiale consumatorilor pentru sporirea profitului patronilor. Trăim într-o lume în care companiile farmaceutice şi medicii creează isterii colective şi pandemii închipuite, pentru a sparge recordurile la vânzări de vaccinuri şi medicamente.
Trăim într-o lume în care individului îi este inoculat de la naştere un egoism feroce şi dorinţa de a-şi satisface cu orice preţ şi imediat orice poftă. O lume în care dacă pronunţi cuvinte ca social, socialism, comunism, comunitate, naţional, naţiune, stârneşti imediat valuri de ură şi injurii.
Şi totuşi, în această lume dominată de egoism, lăcomie şi competiţie, abundă campaniile umanitare, actele de caritate sprijinite de mass-media, colectele şi donaţiile pentru ajutorarea tuturor canceroşilor, paraliticilor, autiştilor, bătuţilor de soartă, a sinistraţilor în urma catastrofelor naturale de pe glob, sau a ţigănuşilor cu voci de manelişti. Nu pare acest lucru un paradox?
Nu este un paradox deloc! Şi ştiţi de ce? Pentru că acţiunile umanitare fac parte din mix-ul de marketing. Acţiunile şi campaniile caritabile înseamnă PR (relaţii publice), înseamnă pentru cei care le organizează, promovarea imaginii, profit, creşterea vânzărilor etc. Pentru bănci înseamnă umflarea capitalului. Deci ajungem de unde am plecat: la profit, la competiţie şi implicit la… egoism.
Înţelegeţi ce vreau să spun? Mila, compasiunea, caritatea, vând la fel de bine ca şi sexul, groaza sau violenţa!
Corect articol, dar as aduce niste observatii/completari. 1) Egoismul feroce nu este un produs al societatii, ci tine de firea omului; transpare din acest articol mitul „primitivului pasnic”: si anume ca omul ar fi bun de la natura, dar e corupt de societate. Antropologii au aratat insa ca aceasta conceptie este total gresita. De exemplu, in secolul 20 cu cele 2 razboaie mondiale, ar fi murit de 4 ori mai multi oameni ucisi de alti oameni, daca am fi trait in comuna primitiva. 2) Exista destule actiuni caritabile care nu se desfasoara sub „lumina reflectoarelor” de televiziune; poate de asta sunt ignorate. In concluzie, omul e o fiinta egoista, dar e si capabil, uneori, sa isi ajute semenii… Atat egoismul cat si altruismul ne-au ajutat sa supravietuim – ca specie – pe acest pamant.
Acei antropologi încearcă să justifice sistemul capitalist cu astfel de teorii. Egoismul natural există, dar se opreşte acolo unde nevoile individului sunt satisfăcute. În societate, mai importante decât instinctele sunt imitaţia şi învăţarea, acestea sunt cele care fac ca un individ să fie un înger sau o bestie, în funcţie de ce a asimilat din mediul în care trăieşte. Egoismul indus de societatea de consum este artificial şi depăşeşte în permanenţă pe cel natural, firesc pentru lumea vie.
În ceea ce privesc cele două războiaie mondiale, acolo avem de a face cu alte treburi. Acolo e vorba de psihologie socială, de răul colectiv, de aportul tehnologiei în tehnica de luptă (una e să omori cu bâta sau cu sabia şi alta e să arunci bombe din avion de la sute de kilometri).
da, pare un paradox ca organizam atat de multe actiuni caritabile si totusi ramanem atat de egoisti. Acestea au menirea de a ne satisface mai mult pripriul orgoliu si nu-si au fundamentul intr-un sentiment constientizat de a ne ajuta aproapele.
Foarte bun articolul…
.-= Tatiana´s last blog ..Despre curaj =-.
Orgoliul şi dorinţa de câştig. Mulţumesc pentru aprecieri! 🙂