Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.
Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.
Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
O pilda… pilduitoare.
Ar mai ramane doar ca cei care au urechi de auzit (si sunt in respectivele posturi) sa auda (si sa traga necesarele concluzii pertinente).
Il auzisem (cu urechile mele proprii din dotare) mai deunazi pe Moise Guran cum in emisiunea sa isi exprimase nedumerirea referitoare la contradictia reprezentata de faptul ca economiile populatiei au crescut si ca totodata, concomitent, au crescut si restantele la restituirea creditelor.
Se pare ca dansul e putin prea puternic cantonat in analiza macroeconomica, si ca nu intelege tot mai puternica si tot mai generalizata segregare socio-erconomica a impartirii bogatiei sociale intre indivizi, care devine tot mai inechitabila: in ciuda faptului ca este tot mai putin de impartit, cota-parte aferenta „sarantocilor” scade mai abrupt, mai repede decat ar fi cazul, ingaduind astfel putinilor „alesi” sa isi mareasca cota repartizata, si in consecinta la capatul de jos tot mai multi nu mai reusesc sa-si achite obligatiile asumate, pe cand la capatul de sus se reuseste sa se mai si „puna deoparte” in vederea unor eventuale zile mai grele care ar putea sa vina (de fapt – care se cam anunta). (Si aici e vorba doar de cei mai… „limitati” (si/sau cei mai modesti) dintre cei care profita de pe urma sistemului – celorlalti le creste averea, dar acest lucru nu e (si nu va fi) constatabil pana cand „pocneste biciul”, cand brusc vom constata cum cei mai… „capabili” sa „economiseasca” au disparut din peisaj deindata ce lucrurile au luat o intorsatura cu adevarat rea, chiar daca pt asta au fost nevoiti sa lase in urma o mare parte din averea „oficiala”, cea cunoscuta public.)