Un maestru înţelept şi discipolul său. Discipolul locuieşte departe şi scrie scrisori lunare privind progresele sale pe calea iluminării.
Prima scrisoare: “Am vedenii ale Raiului, sunt ridicat de îngeri, mă simt aşa de uşor încât pot zbura, pot vedea întreaga lume.”
Maestrul bombăne şi rupe scrisoarea.
Scrisoarea următoare, o lună mai târziu: “Am văzut toate universurile, am creat lumi… Am văzut interiorul sinelui meu.”
Maestrul bombăne şi rupe scrisoarea în bucăţi şi mai mici.
Scrisoarea următoare de la discipol: “Am stat în meditaţie timp de o lună, drept, fără a mânca. Mintea mea este o mare secată. Pot vedea aura tuturor. Văd tot trecutul şi tot viitorul într-o clipită…”
Maestrul spune ca pentru sine: “astea sunt rahaturi.” Şi pune scrisoarea în tocătorul de hârtie. Maestrul oricum, primea o mulţime de scrisori de la discipoli.
Trec şase luni şi nici o scrisoare de la discipol. În cele din urmă Maestrul, curios să afle noi veşti, îi scrie acestuia şi îl întreabă ce se întâmplă.
Discipolul îi trimite răspunsul: “Cui îi pasă?”
În sfârşit, Maestrul zâmbeşte.
Aceasta este Iluminarea.
As fi pus altfel: „Aceasta este Obnubilarea”. „Who cares?” apare frecvent in filmele hollywoodiene, ca filosofie de viata, in gurile unor tineri recalcitranti, aparent anti-sistem, dar care sunt doar critici de profesie.
Nu e vorba aici de filosofia promovată de Hollywood şi de vestici, că poţi face orice fără să îţi pese de consecinţe, ci de filosofia budhistă, care are ca ideal detaşarea de orice emoţie, gând şi activitate lumească şi trăirea într-o continuă pace interioară. 🙂
Adica un soi de „pace” goala de continut, usor autist-schizofrenica, numai buna de compatibilizat cu societatile in care traim? Filosofiile astea se muleaza bine pe un nivel de trai. Asa cum in crestinism li se spune saracilor sa faca post, sa nu consume, sa se abtina, conservand natura printre altele, cam la fel e si in yoga, prin controlul metabolismului. O perpetuare a ordinii sociale. Cred ca se aplica principiul presiunii in vasele comunicante: daca un grup are tendinte expansioniste, trebuie creat un gol, o presiune negativa in jur, altfel ar exploda peretii vasului/societatea.
Ma intereseaza mai degraba efectele decat intentia initiala 🙂
Asta înţelege lumea de obicei, dar nu e aşa. Eliberarea este numai la nivel psihologic, interior, nu şi la nivelul acţiunii sociale. Este vorba de a nu fi dependent de emoţii, gânduri şi lucruri exterioare. Este acea stare în care te poţi bucura de orice, dar nu eşti ataşat de nimic. Poţi să faci sex, poţi să mănânci o îngheţată, poţi să vezi un film, dar dacă ai fi lipsit de aceste lucruri o perioadă mai lungă nu ai suferi deloc şi starea ta interioară nu s-ar schimba.
De acord, dar vorbeam de efecte, mai bine zis de efectele efectelor efectelor… Solutiile individuale nu schimba lumea, doar o accepta. In plus, tot la individualisme duc-adica unul din telurile New Age. Insa orice curent, doctrina, ideologie sunt manipulabile de elita aflata la putere.
Nu a spus nimeni că trebuie să ne transformăm toţi în sfinţi iluminaţi peste noapte! 😉
Pai de ce nu? E greu? Costa bani? E prea devreme sau e prea tarziu? (una din doua) Cred ca marea majoritate nu se teme de riscurile evolutiilor prea rapide. Viata e sinusoidala, evolutia nu; cum sa pretindem ca am evoluat cumva, pe un palier-doua, si apoi am recazut?
Ia de exemplu userii care frecventeaza blogul: unii observa precum hienele, altii isi fac notite simandicos, altii comenteaza de curtoazie, ca sa intri si tu pe blogul lor. Apoi apar activistii ca scut basist, securistic. Mai ai si niste oameni de buna credinta, usor disperati si care vor sa creada in ceva.
viata e spirala,evolutia e vector.