Un articol interesant, care confirmă ce bănuiam şi eu mai demult.
Conflictul rezultant dintre membrul Consiliului de Administraţiei al BNR Nicolae Dănilă şi echipa lui Mugur Isărescu relevă câteva aspecte foarte interesante referitoare la rolul real al Băncii Naţionale în economia românească.
Este simptomatic faptul că majoritatea jurnaliştilor care s-au ocupat de acest conflict nu au făcut altceva decât să atace „vocea singuratică” a lui Nicolae Dănilă, crezând probabil că îi fac astfel un serviciu lui Mugur Isărescu. Nimeni, sau aproape nimeni, nu a dorit să analizeze ce a declarat Dănilă, preferând calea simplă a atacului la persoană. Fără doar şi poate, Nicolae Dănilă este un personaj controversat al sectorului financiar, însă câteodată inclusiv personajele controversate pot face declaraţii interesante, mai ales atunci când se ating subiecte tabu. Reproducem un fragment din declaraţia care a provocat întregul scandal:
„Consider că putem justifica, pentru o perioadă limitată, unele măsuri de control al mişcărilor de capital, cuplate cu o mai eficientă şi efectivă supraveghere a sectorului financiar, în special al celui bancar. Toate măsurile şi deciziile noastre bine prezentate şi argumentate în raport cu condiţiile actuale pot să ne scutească de o eventuală etichetare de protecţionism şi interes naţional.”
De unde a apărut o reacţie atât de virulentă la adresa lui Nicolae Dănilă care, în fond, a spus că băncile ar trebui supravegheate mai bine şi că, în anumite circumstanţe, un control aş mişcărilor de capitaluri care intră, dar mai ales părăsesc România este justificat în numele creşterii economice incluzive, adică a unei creşteri de care să beneficieze şi oamenii de rând, nu doar bancherii? Se creează impresia că cei care au sărit ca arşi auzind declaraţiile fostului director executiv al BCR sunt în principal interesaţi nu atât de disciplina internă din BNR, cât de protecţia intereselor băncilor. Controlul de capital este o măsură extremă şi, probabil, contraindicată în condiţiile actuale, dar însăşi dorinţa unui membru al consiliului de administraţie al BNR de a facilita o creştere economică incluzivă nu ar trebui să fie blamabilă.
Lăsând la o parte aspectul deontologic şi economic, declaraţia lui Dănilă demonstrează, probabil involuntar, că BNR nu este altceva decât un instrument de administrare colonială. Din textul declaraţiei se vede clar că principala preocupare este ca nu cumva BNR-ul să fie suspectat de „interes naţional”, iar orice măsură propusă trebuie „bine prezentată” şi „argumentată” astfel încât să nu apară această „etichetare”. Imediat se impun câteva întrebări:
1. Dacă pentru BNR este interzis sau contraindicat să fie „etichetată” drept o instituţie care acţionează în interes naţional, atunci în interesele cui acţionează această instituţie?
2. Nicolae Dănilă insistă asupra faptului că măsurile aplicate de BNR trebui să fie „bine prezentate” şi „argumentate”. În faţa cui trebuie să-şi justifice Banca Naţională propriile decizii în condiţiile în care, formal, BNR este o instituţie independentă? Cine de fapt decide politica BNR? FMI? Grupul de la Bilderberg?
O ţară incapabilă să-şi controleze propria politică monetară are un evident statut colonial. Este improbabil ca Nicolae Dănilă să-şi fi dorit sincer să-şi asume rolul ingrat de a spune adevărul despre statutul colonial al ţării în care trăieşte. În următoarele zile, funcţionarul din BNR va fi redus la tăcere, dar această tăcere nu va schimba cu nimic realităţile pe care el le-a descris involuntar în cadrul declaraţiilor făcute.
Sursa: Vocea Rusiei