Ieri a fost doliu naţional în memoria victimelor accidentului din Muntenegru, o coincidenţă nefericită făcând ca aceasta să se suprapună peste Ziua Drapelului Naţional.
Cu această ocazie Traian Băsescu a transmis un comunicat, în care, fără să ţină cont că e zi de doliu, a urat tuturor românilor “la mulţi ani”.
Ziua de 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, reprezintă pentru toţi românii un moment de sărbătoare.
Drapelul Naţional aminteşte fiecărui român trecutul de luptă pentru unitate şi independenţă şi ne face să trăim un sentiment de mândrie şi de apartenenţă la ţară şi la valorile naţionale.
Zbuciumata istorie a României a dovedit că Drapelul Naţional reprezintă principalul simbol al unităţii românilor de pretutindeni, amintind fiecăruia dintre noi datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, independenţa şi suveranitatea României.
În această zi îi îndemn pe toţi românii, oriunde s-ar afla, să cinstească aşa cum se cuvine acest simbol naţional.
La mulţi ani, români!
La mulţi ani, România!
La mulţi ani, Tricolor!
Traian Băsescu
Preşedintele României
Sursa: DCNews
De fapt Băsescu a fost sincer aici! De când e el preşedinte, românii au avut parte numai de doliu şi suferinţă.