Sunt cinci legi naturale ale puterii care pot fi distinse. Ele sunt aplicabile oriunde și la orice nivel unde apare puterea, fie că este vorba de mama care îşi creşte copilul sau cea a șefului executiv al unei afaceri, primarul unui oraș sau dictatorul unui imperiu.
Aceste legi sunt următoarele, conform clasificării lui Adolf Augustus Berle din cartea „Puterea” (Power), publicată în 1969:
Legea 1: Puterea umple invariabil orice vid în organizarea umană. Deoarece între haos și putere, aceasta din urmă prevalează întotdeauna.
Legea 2: Puterea este invariabil personală. Nu există nici un lucru de genul „putere de clasă”, „puterea elitelor,” sau „putere de grup”, deși clasele, elitele și grupurile pot sprijini procesele de organizare prin care puterea este conferită indivizilor.
Legea 3: Puterea se bazează în mod invariabil pe un sistem de idei sau filozofie. În absenţa unui astfel de sistem de idei sau filozofie, instituțiile esențiale ale puterii încetează să mai fie de încredere, puterea încetează să mai fie eficientă, iar deținătorul puterii este în cele din urmă înlăturat.
Legea 4: Puterea este exercitată prin intermediul și depinde de instituții. Prin existența lor, ele limitează, controlează și în cele din urmă conferă sau retrag puterea.
Legea 5: Puterea se confruntă invariabil cu, și acționează în prezența, unui domeniu de responsabilitate. Cele două interacționează constant, în ostilitate sau prin cooperare, în conflict sau prin intermediul unor forme de dialog, organizat sau neorganizat, fac parte integrantă din, sau poate intervin în, instituțiile de care puterea depinde.