Mădălina Manole a fost găsită moartă de soţul ei, în această dimineaţă, în locuinţa lor din localitatea Otopeni. Cântăreaţa zăcea într-o baltă de sânge, având capul spart. Lângă corpul neînsufleţit au fost găsite un recipient cu insecticid şi un pahar.
Este mai mult ca sigur vorba de o sinucidere, având în vedere faptul că Mădălina Manole am mai avut o tentativă de sinucidere, acum trei săptămâni, cu ibuprofen şi paracetamol.
Astăzi, artista ar fi împlinit 43 de ani.
Personal cred şi eu că este vorba de sinucidere, privind evenimentul prin prisma ştiinţelor ezoterice. Mădălina Manole era în zodia Racului, zodie profund încercată de destin în aceste luni. În zodia sa natală se află Nodul Lunar Sud, sau „Coada Dragonului”, un element astral care simbolizează datoriile karmice acumulate din alte vieţi, sau din viaţa actuală. Acesta a fost tranzitat de Soare, care simbolizează psihicul conştient. Acest tranzit produce depresii puternice şi crize existenţale nativilor.
Tot recent, Soarele din Rac s-a aflat în opoziţie cu Pluto, planeta morţii şi a schimbărilor dramatice, aflată Capricorn. De asemeni, Pluto împreună cu Soarele, Nodurile Lunare şi planetele Uranus (planeta schimbărilor bruşte, neprevăzute) şi Jupiter (planeta norocului, faimei, dar şi a exceselor), aflate în Berbec, fac o serie de aspecte negative atât cu Marte (energia vitală) aflat în conjuncţie cu Saturn (planeta care produce inhibiţie şi frustrare) – din ultimile grade ale zodie Fecioara – cât şi între ele. La toate aceste aspecte negative se mai adaugă şi opoziţia formată de Lună (planeta dominantă a zodiei Racului care guvernează emoţiile) şi Venus (sentimentele) cu planeta Neptun (care ţine de psihismul profund, inconştient, paranormal). Acest fapt a dus la o profundă tulburare în plan emoţional, la confuzie şi împrăştiere mentală.
Această analiză astrologică, pe care am făcut în grabă, este sumară şi limitată în ceea ce priveşte detaliile. Dacă mai adăugăm şi elemente ce ţin de tema natală, personală a cântăreţei, cred că tabloul psiho-afectiv, pe fondul căruia s-a produs această dramă va fi şi mai edificator. Deci concluzia este, clar, sinucidere pe un fond depresiv acut.