Am mai spus-o: eu am intrat în partidul Comunist Român, în 30 august 1968, în semn de omagiu şi de adeziune, pentru singurul partid din Europa care se opusese cu o istorică îndrăzneală invadării Cehoslovaciei de către sovietici, est-germani, polonezi, bulgari şi unguri. L-am iubit pe Nicolae Ceauşescu când a riscat pentru România şi ne-a redat mare parte din demnitatea naţională pierdută. Nu mi-am pierdut gândurile bune pentru el, în mulţi din anii cât a condus România, iar când am simţit că s-a înstrăinat, s-a înrăit, s-a îndepărtat de popor, am scris, m-am exprimat şi în faţa lui, m-am situat de partea binelui.
Iconic One Theme | Powered by Wordpress
Pingback: Adrian Păunescu l-a iubit sincer pe Ceauşescu - Ziarul toateBlogurile.ro
Pe cine ai iubit, sau nu, nu mai conteaza. Ramane cea ce ne-a daruit…
Din punct de vedere politic l-am blamat… dar in rest l-am respectat.
.-= Lucian´s last blog ..Un pios omagiu =-.
Nu am spus că e un lucru rău faptul că l-a iubit pe Ceauşescu. Dimpotrivă, cred că e o dovadă de integritate morală.
Adrian Paunescu, cica mare dizident anti-Ceaus-ist si poet genial:
Versuri de Slava la Cuvântarea „Mariei Voastre”, Tovarasului Nicolae Ceausescu din 6 februarie 1986
„Întreg, al dumneavoastra, asa ma simt din nou
Ca de minciuni si falsuri fiinta mi-e satula,
Va multumesc de toate, Cinstit si Bun Erou,
Renaste-n mine însumi si ultima celula.
Parca traiam exilul himeric în pustiu
Si fapta dumneavoastra avu deodata-n mine
Efectul formidabil al unui traznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest sa faca bine.
Sunteti atât de tînar si-atât de curajos,
Ati desteptat întreaga speranta româneasca,
V-au dat stralimpezime durerile de jos
Si-ati doborât minciuna ca pe-o cumplita masca.
Va vad apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce stie sa aplece urechea spre Ion Roata,
Si se-adreseaza tarii în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, tin minte: «Acum ori niciodata!»
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevarul, de-a-l transforma în torta,
Ce, de va fi nevoie, din morti sa ma trezesc,
De m-ati chema vreodata, mai am în mine forta.
În vremurile grele pe care le traim
Când o planeta-ntreaga se plânge ca o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteti Barbatul Tarii si Unica Salvare.
Sa vina primavara constiintei românesti,
Renasterea naturii, sperantei si a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucuresti:
Un neam care-si iubeste si pe batrâni, si pruncii.
Îndoliat de rele, acum ma nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinta, dupa putere, tara,
Va multumesc de toate, Cinstit si Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastra, ca un fertil ecou,
Sa vina Adevarul, sa vina Primavara.
Acum si originalul, in proza:
Iata mesajul pe care Ceausescu l-a primit de la poet, fara însa a-i raspunde:
„Stimate tovarase Nicolae Ceausescu,
Trist si singur si umilit, cum sunt, dat la o parte de forte obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceausescu“ în viata publica româneasca, pierzându-mi aproape orice speranta ca acolo, sus, unde sunteti, glasul meu se va auzi, datorita norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învaluit, uitând probabil în tristetea mea sinucigasa chiar si stiinta de-a ma mai eventual bucura, am avut, totusi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastra de la Sedinta Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem sa cred ca adevarul va ajunge greu la dumneavoastra si boceam cu capu-n perna, câteodata, pierderea acestei sanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist si viciat, de dezinformare criminala, care e aproape fatal sa apara într-o lume care nu-si mai conserva dialectica si opozitia.
Vreau sa va spun, tovarase Nicolae Ceausescu, clar si din tot sufletul meu, ca, si daca în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastra as face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar daca as sti ca alte partide m-ar plati, iar partidul acesta mi-ar mai da o data vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevarat care nu poate sa nu observe ca în problemele fundamentale ale României aveti o scânteie divina si va calauzeste un geniu launtric.
Vineri, 7 februarie, am cautat un ziar cu cuvântarea dumneavoastra în toata Capitala, îmi spusese tata de cu noapte ca v-a auzit la televizor si ca ati vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani si ma roaga sa va transmit ca, daca e nevoie de dânsul pentru apararea României si a fiintei dumneavoastra, la care tine ca la adevaratul eliberator al tarii, va sta la dispozitie cu viata lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puscariile, nedreptatile, dar în care nu si-a permis niciodata sa-si tradeze credinta în ceea ce a iubit si iubeste.
Si-ntr-un târziu am gasit un ziar, si parca nu-mi venea sa-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodata de marea dumneavoastra iubire pentru adevar, dar am stiut ca multi si-au construit carierele mintindu-va. Dar când am vazut ca sunteti înca atât de tânar, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist si de necrutator cu adevaratii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le traieste minunatul popor, zbuciumatul popor, din al carui geniu sunteti nutrit, am înteles nici pentru mine, nici pentru ceilalti oameni, care au fost îndepartati sistematic si programatic de dumneavoastra, nimic esential nu e pierdut.
Ca am pierdut functii, ca am fost terfelit, ca mi s-au oprit cartile si mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, ca nu mi se mai îngaduie sa public si ca sunt practic interzis în tara mea nu înseamna nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire ca Tovarasul nostru, ca Omul nostru, în care ne-am investit sperantele si tineretea, stie adevarul despre tara si nu-i lasa pe mincinosi, pe duri, pe incompetenti sa triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei si unele, din pacate, s-au si comis, dar exista o compensatie istorica, exista o revansa a adevarului si sunteti autorul unui gest pe care ma vad obligat sa-l numesc istoric, desi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multa întrebuintare, si când trebuie, si când nu trebuie.
Iubite tovarase Nicolae Ceausescu, profetice cuvinte ati rostit si bine ati facut ca le-ati lasat sa apara, sa fie cunoscute de acest popor care va iubeste, în ciuda faptului ca îl fugaresc si-l chinuie diversi oameni cu putere, care au nerusinarea sa se prevaleze de numele dumneavoastra în actiunea lor de subminare a economiei nationale, a agriculturii românesti, a spiritualitatii românesti, pentru ca, dupa toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România sa fie usor remorcata de falsele idei înnoitoare de la rasarit.
Si ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastra ati restituit-o tarii, sa iesim în piata mare si sa jucam, în frunte cu incompetentii, pe care i-ati demascat, la începutul acestui februarie 1986, si care nu va vor iubi niciodata, sa iesim si sa jucam o Gorbaciovskaia pe furate, pâna într-un punct, si-un ceardas, o Kadareasca de la acel punct încolo.
Eu, tovarase Secretar General, fie ca ma vor omorî azi, fie ca ma vor ierta pâna mâine, înjurat si de Europa Libera si de Moscova, si de Budapesta si vai, si de Bucuresti, cred în ceea ce am apucat sa cred în August 1968, când mi-ati facut onoarea sa ma primiti în singurul partid comunist care s-a opus deschis violentei, invaziei, coalitiei împotriva libertatii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut parea, si-mi dau seama ca am gresit, ca adevarul nu va mai ajunge niciodata întreg la dumneavoastra. Dar sufletul dumneavoastra întreg, mintea dumneavoastra patrunzatoare, caracterul dumneavoastra neînfricat v-au condus spre o analiza de o unica acuitate si care trebuie sa ramâna în istoria economica si sociala a României moderne un document definitiv.
Vedeti dumneavoastra, cuvintele sunt iarasi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, lingusitorii de toata mâna si detractorii de toate felurile. Dar cu ce sa va comunic emotia mea? Acesta este Adevaratul Nicolae Ceausescu al Istoriei Românilor, marele patriot revolutionar, necoplesit de rutina si capabil de gesturi epocale, pe care noi toti ceilalti s-ar cuveni sa-l transformam în realitate. În valori, competente, beneficiu social.
Acum, poporul român asteapta masurile organizatorice pe care le anunta cuvântarea si care sa aseze lânga dumneavoastra oameni competenti si credinciosi. Dar acelasi popor care va iubeste asteapta si acele acte revolutionare prin care sistemul osificat si nefertil pentru înnoiri sa fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninista, ci amprenta lui Nicolae Ceausescu, cel mai de seama gânditor politic al situatiei României sale.
Stiti, desigur, mai bine decât noi toti, dar va reamintesc si eu, ca oricâte schimbari de persoane ati face, daca nu va functiona corespunzator sistemul, cu o reala competitie a valorilor si cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corecta lupta de idei (cum ati cerut cândva într-o analiza a dezvoltarii stiintelor sociale), situatia nu se va putea modifica esential.
Va trebui ca democratia pe care ati promovat-o principal si neabatut sa functioneze ca o noua pârghie a progresului economic: si în industrie, si în agricultura, si în stiinta, si în cultura. Dar, vai, Tovarase Nicolae Ceausescu, ca sa va dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de carti si întreaga productie editoriala sta, iar fierberea în cultura nu e buna si nu face bine renumelui culturii române.
Ma-nchin dumneavoastra pentru fantastica, surprinzatoarea capacitate de a redescoperi adevarul, îmi pare rau ca ranile pe care le port nu-mi îngaduie sa sustin o campanie publica de analiza si subliniere a ideilor pe care le-ati esentializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar sa va multumesc si sa sper ca ma va gasi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Va vrea tara, asa va iubim noi, asa ne faceti sa ne ridicam si din morti, pentru a dovedi ca, într-adevar, cum spuneti, o tara nu se face cu justificari, ci cu fapte.
Sa traiti, Maria Voastra! Si sa nu lasati pe cei ce se ascund sub justificari demagogice sa compromita în vreun fel aceasta Adresare Catre Natiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevarat Raport de Epoca. Sa fiti sanatos, omule bun si drept, pentru a putea scoate de guler din scena politica fariseii si pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastra izbavitor.
Iata de ce am considerat ca nu e deplasat sa va trimit aceste rânduri. Ar fi, dupa opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastra si aratate natiunii sa fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-ati oferit sa nu ramâna izolata, vremelnica si sa nu para o terapie momentana, când e vorba de fapt de niste vicii de fond, care tin în loc mersul înainte al acestei patrii care va e atât de scumpa. As vrea sa cred ca noi toti vom întelege în spirit critic si autocritic marele dumneavoastra exemplu de întelepciune si curaj.
Sa traiti, Maria Voastra!”
Era de asteptat ca orice discutie post-mortem despre Adrian Paunescu, figura cu fatete luminoase, intunecate si negre, sa fie rapid strangulata si redusa la tipicul social-nationalist-rasist. Ceea ce a unit si mai uneste pe toti neaosii din Romania, indiferent de pozitie politica (inclus este tot curcubeul de la neo-fascisti, post-legionari,comunisti,post-comunisti, socialisti, „democrati”, liberali, taranisti, s.a.m.d.), de stare sociala, de tara de rezidenta, de nivel de educatie, de interese si de inteligenta (IQ 70 pina la IQ 135, deci 99,9% din populatia daco-romana) este antisemitismul.
Si asa se face ca aparent defectul cel mai mare si total de neiertat al lui Vladimir Tismaneanu este ca a avut parinti evrei, ceea ce pentru neaosii romani, este carpa rosie care-i transforma pe loc in tauri, respectiv – pentr majoritatea anonima fara „cojones” – in boi.
Eu l-am „trait” din apropiere pe Adrian Paunescu incepind din primavara Dubcek-ista pina la reinoita represiune Ceaus-ista dien 1971. Amindoi am facut parte – si am jucat roluri responsabile – in cercuri cercuri literare, culturale, politice care au avut multe si dese puncte de intilnire. Asa s-a facut ca am avut de-a face cu Adrian des si intens in aceea perioada care s-a terminat pentru mine intr-un birou impozant ofiteri superiori de securitate.
Adrian scrisese – impreuna cu alti citiva – in loc de poezii sau texte adulatoare pro Ceaus notite denuntiatoare pentru ofiterul lui de conducere la securitatea statului … Si asa se face ca in acel birou mi s-a zis sa aleg din trei posibilitati: 1. cariera rapida in partid si stat sau 2. un pasaport pentru emigratie sau – foarte probabil – 3. o camera la inchisoare. Am luat pasaportul …
Adrian ne-a tradat atunci pe toti cei am creat in 1968 prima dizidenta cu baze mai largi in studentia si intelectualitatea din Bucuresti care actiona prin „diversiune si influenta din interiorul sistemului”. Adrian – care tocmai intrase in acel an in partid (cu recomandari si din rindurile noastre) ne-a infiltrat si tradat. Mai bine zis: ne-a vindut pentru putere, influenta, narcisism si … imbratisarea parvenita cu Elena si Nicolae.
Altfel decit domnul Tismaneanu, pe care eu nici pina acum nu l-am cunoscut personal.
Cu stima
A propos: pe 30 August 1968 au fost acceptati ca membrii de partid NUMAI candidati (sau sfatuiti) de pe o lista pe care Ceausescu insusi l-a aprobat. Au fost foarte putini. Abea la mijlocul lui Septembrie s-a reluat procedura normala …
Pe Adrian l-am sprijinit prin Zoe Dumitrescu-Busulenga. Noi (si eu)…