Mă pasionează fotografia în general, dar cel mai mult mă atrage fotografia de noapte. Culmea ironiei face că în ultimul timp am devenit prea leneş ca să plec de acasă doar pentru a face fotografii, mai ales noaptea şi pe un vânt rece cum este acum.
În această seară am făcut o ieşire până la Orange, ca să îmi încarc cartela şi am avut un implus de a lua cu mine şi un aparat foto. Am făcut câteva fotografii, pe orbeşte, pentru că nu aveam ochelarii la mine. Am rezistat până ce vântul şi frigul m-au biruit şi am fugit spre casă.
Am reuşit să scot două poze chinuite din tot ce am tras. Aparatul folosit este un Panasonic DMC-LS2, cu rezoluţia de 5 Mpx, care a cam “îmbătrânit” şi a început să dea rateuri. Am folosit modul “peisaj de noapte”, cu declanşare întârziată 2 sec. şi un mini-trepied aşezat pe o bordură mai înaltă.