Teorii legate de cauza cutremurului din Japonia

By | 12 martie, 2011
Distribuie prietenilor!

În cazul unor catastrofe de proporţii se fac diverse speculaţii legate de posibilele cauze care au dus la declanşarea lor. Este aberant să consideri că toate dezastrele sunt produse numai artificial de către forţe oculte care vor să controleze lumea, dar este la fel de greşit să consideri că ele au doar cauze naturale, mai ales când se produc în anumite circumstanţe şi apar o serie coincidenţe bizare.

Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine ce cred despre cauzele cutremurului catastrofal din Japonia, v-aş spune că este într-o anumită măsură vorba de forţe naturale, dar şi de intervenţia umană, mai precis sistemul HAARP sau alte tehnologii asemănătoare. Este doar o credinţă personală şi nu vreau acum să fiu luat drept un savant care îşi argumentează afirmaţiile prin cercetări în domeniu.

Sunt însă câteva lucruri care, adunate la un loc, nu prea au cum să fie simple coincidenţe. În primul rând, când a văzut imaginile de la dezastrul din Japonia, mi-a adus imediat aminte, de filmul „Sechestraţi în tren” din 1995, cu Steven Seagal. Dacă vă amintiţi, era acolo un savant nebun care a declanşat un cutremur în China cu o armă bazată pe radiaţii electromagnetice aflată pe un satelit. Imaginile din film, cu dezastrul, semănau foarte mult cu ce am văzut ieri în Japonia.

Pe urmă am citit în presă cam cât ar costa refacerea Japoniei după cutremur: aproximativ 160 de miliarde de dolari! Asta în condiţiile care ţara se confruntă cu mari probleme economice şi are un deficit bugetar uriaş. Recent chiar, statul nipon a fost retrogradat în topul economiilor mondiale pe locul 3, lăsând locul 2 Chinei.

Dacă trecem în revistă evenimetele din ultimii doi ani este greu să credem că atâtea evenimente catastrofice se pot produce într-un timp atât de scurt doar prin „voia naturii” şi nu sunt implicate şi anumite elemente umane care doresc să creeze o „ Nouă Ordine Mondială”.

A fost mai întâi criza financiară iniţiată în America de bancherii internaţionali, care s-a extins apoi în Europa şi întreaga lume. A urmat criza gripei porcine, care a fost până la urmă doar propagandă mediatică. Au urmat cutremure catastrofale în Haiti şi Chile, vulcanul islandez cu nume complicat, a dat şi el bătaie de cap europenilor.

Recent am asistat la un lanţ de „revoluţii” în lumea arabă şi la câteva atentate teroriste sângeroase la Moscova, în Rusia. A mai fost secetă în Rusia şi inundaţii în Australia şi Brazilia. Se prefigurează acum o criză a preţului petrolului şi o criză alimentară globală. Au fost ceva tensiuni la graniţa dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, care ar fi putut degenera într-un conflict militar cu implicarea SUA şi China. Acum avem şi acest cutremur devastator în Japonia, ţara cu cea mai avansată tehnologie de prevenire şi minimizare a efectelor seismelor. Deja este prea mult!

Toate aceste evenimente s-au desfăşurat pe fondul unei intense propagande mediatice cu tentă apocaliptică prin care s-au vehiculat tot soiul de teorii legate de anul 2012, comete, asteroizi, planeta Nibiru, inversarea polilor Pământului, alinieri de planete, centuri de radiaţii, explozii solare, găuri negre şi multe alte bazaconii. Trebuie să fii naiv să crezi că toate astea sunt pure coincidenţe!

Dar să închei această lungă introducere şi să trecem la subiectul propriu-zis, acela al producerii dezastrelor prin tehnologia HAARP. Am mai vorbit despre asta şi nu ştiu dacă e cazul să repet teoria legată de acest subiect. Sistemul HAARP, foarte pe scurt, este un sistem de antene aflate în nordul Americii, în Alaska, care emit radiaţii electromagnetice de mare putere, pe baza unei tehnologii care permite, zic unii, să producă artificial schimbări climatice sau chiar cutremure. Oficial HAARP este un proiect ştiinţific care are ca scop studierea ionosferei, aurorelor şi a altor lucruri de acest gen.

Am găsit un filmuleţ interesant în care jurnalistul canadian Benjamin Fulford vorbeşte despre întâlnirea sa cu fostul ministru de Finanţe al Japoniei Heizō Takenaka. Acesta i-a mărturisit că ţara sa ar fi ameninţată de o armă capabilă să producă cutremure, controlată de un grup de oligrarhi europeni şi americani. Acest lucru se petrecea cu două zile înainte de producerea cutremurului de 6,8 grade din iulie 2007 din regiunea Niigata, care a avut epicentrul exact în zona celor patru reactoare nucleare ale centralei aflate acolo. Cam mare coincidenţa, nu?!

În continuare este prezentat modul de acţiune a acestei arme de producere a cutremurelor, bazată pe fascicule de microunde de mare putere, care acţionează asupra ionosferei sau a zonelor subterane aflate la mare adâncime. Sunt prezentate şi imagini cu ciudatele fenomene atmosferice luminoase, similare aurorelor boreale, care au apărut pe cerul Chinei cu câteva minute înainte de cutremurul de 7,9 grade pe scara Richter de pe 12 mai 2008, în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste 80.000 de persoane în această ţară.

Subiectul este vast şi nu poate fi epuizat într-un singur articol. Voi reveni cu alte teorii şi ipoteze. Poate voi face şi un transcript al acestui video deosebit de interesant.

5 păreri la “Teorii legate de cauza cutremurului din Japonia

  1. maxi

    CUTREMURUL DIN CHINA SIGUR E ARTIFICIAL, PROVOCAT DE HAARP, DE AMERICANI!

    CHINA SE INARMEAZA,… SE PREGATESTE DE LUPTA!

    AMERICA ARE CEA MAI MARE PARTE A DATORIEI EXTERNE SPRE CHINA(20%) SI JAPONIA(20%) TZARI CARE AU EXPERIMENTAT CUTREMURE!

    LIDERUL PAMANTULUI E O TZARA CONDUSA DE IRESPONSABILI!

  2. cosmin

    Cat de paranoici trebuie sa fie oamenii ca astfel de teorii sa existe si sa aiba prindere la public ? Nu e prost cel ce o spune, e prost cel ce o crede.

  3. ch3mical

    @ cosmin:
    eu cred ca ar trebui sa iti deschizi ochii si sa te uiti mai bine in jurul tau. Esti spalat pe creier de nu-ti vine sa crezi..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge