Nu da copiilor tot ce ai!

A trăit odată un om înţelept, cunoscut în oraşul său şi foarte bogat. Avea omul familie, copii şi nepoţi şi avea grijă de ei ca şi de bunul mers al oraşului.

Într-o zi a murit soţia lui şi el a rămas singur în casă. După anul de doliu au venit copii la el şi i-au spus că e păcat ca el să locuiască singur într-o casă aşa mare.

„Vinde casa şi toate acareturile şi împarte banii între noi  Apoi vei locui la băiatul cel mare şi nu-ţi va lipsi nimic!”

La început aşa a fost, dar cu timpul ceilalţi copii au încetat să vină în vizită, apoi nici nepoţii nu mai veneau. Mâncarea o primea ca pe o favoare şi din ce în ce mai puţină, până a ajuns să rabde de foame.

Aşa s-a înrăutăţit situaţia lui încât îi era ruşine să iasă din casă şi să se întâlnească cu prietenii lui.

Într-o zi a zis omul fiului său cel mare să adune toţi fraţii şi surorile lui şi să-l cheme şi pe primar. căci are ceva important să le dea copiilor.

Când s-au adunat cu toţii, a spus omul: “Am împărţit toată averea mea între voi, dar a mai rămas o ladă cu bani şi diamante pe care am îngropat-o lângă copacul de la intrarea în oraş. Lada se poate deschide numai cu 2 chei pe care le dau, una primarului şi una băiatului cel mare. După moartea mea veţi merge împreună, veţi deschide lada şi primarul va împărţi banii între toţi copiii.”

Din acea zi omul a început să fie tratat aşa cum fusese tratat la început. Copiii veneau să-l viziteze, mâncarea era din cea mai bună, toţi îl tratau cu mult respect. Dar a venit vremea şi omul a murit.

După ce a trecut prima lună de doliu, s-au adunat toţi copiii şi împreună cu primarul au dezgropat lada şi au deschis-o. Dar în ladă era numai un cap de magar şi o scrisoare scrisă de mâna celui decedat.

Numai un măgar dă tot ce are încă din timpul vieţii!

Morala:

Dă copiilor cât se poate, dar păstrează ca să nu ai nevoie de ei!

Primită pe e-mail!