Aseară, înainte meciului România – Franţa, care s-a desfăşurat la inaugurarea oficială a stadionului „National Arena”, a cântat Inna.
Mie unul îmi place Inna, îmi place cum cântă şi sunt mândru că este apreciată atât de mult peste hotare. Dacă te uiţi pe Facebook pe pagina ei, este suficient să posteze 3 litere şi aproape instantaneu primeşte câteva mii de Like-uri şi cam tot atâtea comentarii admirative, din păcate mai mult în limbi străine decât în româneşte.
Asta se întâmplă deoarece în ţară Inna nu este atât de mult iubită ca în străinătate. Aici mulţi se lasă copleşiţi de invidie şi de sindromul naţional numit „să moară capra vecinului”. Asta s-a întâmplat şi aseară, spun unii răutăcioşi, Inna fiind huiduită de unii mârlani prezenţi pe stadion.
Mai bine l-ar fi huiduit pe arogantul ăla de Marcel Pavel, care se crede cel mai mare cântăreţ din Univers. După ce a încurcat ca la balamuc versurile de la Imnul Naţional, nu numai că nu şi-a recunoscut greşeala, dar chiar a fost şi obraznic şi arogant cu jurnaliştii care i-au cerut lămuriri. Iar motivaţia că nu a rostit versurile în care era amintit numele Traian, pentru a nu se interpreta politic, este de-a dreptul puerilă!
ai citit reactiile „mezinei”?
eSorin´s last blog post ..Cateva lucruri pe care le poti face ca roman
Nu ştiu cine e „mezina”!