În orice ţară normală, dintr-un univers normal, conducătorii ei luptă din răsputeri pentru bunăstarea, prosperitatea şi interesele vitale ale cetăţenilor. Cu toate astea, România pare a fi condusă de oameni care îi doresc numai răul, dezastrul şi nenorocirea, atât a ei cât şi a cetăţenilor ei.
Iată numai câteva din ştirile care arată lupta acerbă a celor de la putere împotriva propiei ţări şi a propriului popor:
În contextul actualei crize din Europa, unele ţări doresc să iasă din zona euro, altele nu mai doresc să adere la ea, iar altele nu au folosit niciodată moneda euro. Orice stat condus de oameni cu mintea întreagă, nu ar dori să intre într-un sistem care se prăbuşeşte şi care duce la lipsa de control asupra economiei naţionale. La noi însă Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, doreşte urgentarea adoptării monedei euro de către România.
Mugur Isărescu intenţionează să creeze un nou tip de instituţie financiară numită „bancă-punte” (bridge bank). Aceste bănci-punte vor prelua băncile cu probleme şi le vor salva de la faliment. Cu ce bani?! Cu Fondul de Garantare a Depozitelor, gândit iniţial să salveze economiile românilor.
UDMR a propus, printr-un amendament la proiectul de revizuire a Constituţiei ce se află în dezbatere la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, eliminarea caracterului naţional al statului român.
Proprietarii de terenuri agricole sunt pasibili de amenzi dacă se va constata că nu îşi lucrează terenurile. Prevederea apare într-un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii, care va fi trimis Guvernului spre aprobare.
La prima vedere ar putea părea o măsură bună, menită să stimuleze economia, dar, având în vedere că ţăranii nu primesc subvenţii, nu au bani să lucreze pământul şi chiar dacă îl lucrează ies în pierdere, deoarece nu au piaţă de desfacere asigurată, consecinţa va fi că mulţi dintre agricultori vor fi obligaţi să-şi vândă pământul la străini, lucru care se întâmplă deja din plin în toată ţara.
Conducatorii nostri au numit oameni imbracati in roba sa ucida minori prin infometare, fara dreptul la invatatura, in conditii inumane si pentru ca tot nu l-a afectat la „dezvoltarea fizica,intelectuala sau morala” (procuror Flucsa, dosar 12556/P/2008, decizia nr.907/18.12.2009), l-au calcat in picioare.Concediata abuziv de „sotia unui politist” fara niciun temei, ci mentionate,indirect”, procurorul Crupoveatchin dispune „a solicitat reintegrarea sa in functie, nu reintegrarea” si nu a vrut sa violeze un spatiu privat (sediul unui SRL, care nu are nimic cu pricina) angajatorul este exonerar de obligatii , dosar 1532/P/2009, judecatoarea si-a insusit banii, motivand art.201 CP, NU obiectul actiunii 277-278 C.muncii, decizia nr.951/06.12.2010.Cati mai vor sa ucida, conducatorii alesi prin vot, sau au fost alesi sa ucida.
Apara-ne Doamne ! Parinte bun…! Fereste-ne si ne ocroteste parinte bun ! ca nu are cine bunule parinte ! Doamne ajuta tara nostra Romania si poporul roman !