Există opinia în creştere, în rândul unor comentatori, că Fraţia Musulmană ar putea fi în spatele noilor proteste de la Cairo. Jurnalistul şi corespondentul „Jerusalem Post”, Yaakov Lappin spune că există şansa ca Islamiştii să preia, în cele din urmă, puterea în Egipt.
„Spre deosebire de prima etapă, prima oară,de când Egiptul a explodat cu acest tip de violenţe anti-regim, Frăţia Musulmană conduce acum aceste demonstraţii, aceste tulburări civile”, a declarat el pentru RT.
„Frăţia Musulmană a trecut de la a fi un jucător din umbră, de rang inferior, la a fi unul de rang înalt, deoarece simte că a venit vremea sa.”
Cea mai mare ameninţare vine de la victoria potenţială a mişcării, a subliniat Lappin, sunt opiniile pe care ea le promovează.
„Dacă te uiţi doar la câteva dintre declaraţiile care au venit din partea mişcării Fraţia Musulmană şi de la noul său partid, Partidul Libertăţii şi Justiţiei, ei spun că nimeni din Egipt nu ar îndrăzni măcar să pună în discuţie ideea că legea islamică, Sharia, nu ar trebui să fie legea teritoriului, care este, sunt sigur, o declaraţie cu care o mulţime de facţiuni din Egipt ar fi de acord”, a explicat el.
Potrivit jurnalistului, alţi lideri din Egipt spun deja că cei care pun la îndoială ideea că Sharia ar trebui să fie legea pământului, sunt descrişi ca adulteri, alcoolici şi dependenţi de droguri.
„Acest proces de demonizare a oricui se opune acestui punct de vedere fundamentalist este deja în curs de desfăşurare,” a spus el, adăugând de asemenea că până în prezent, viziunea Frăţiei Musulmane pentru Egipt, nu a fost una moderată.
„Este o viziune în care o interpretare fanatică a Coranului ar fi legea pământului”, a concluzionat Lappin.
Sursa: RT
Comentariul meu:
Scenariul revoluţiilor în lanţ din statele arabe îl repetă pe cel de la începutul anilor ’90 din ţările foste comuniste din Europa de Est. Se înlătură prin intervenţie occidentală o serie de regimuri autoritare, dar stabile, cu guverne care instaurează în statele respective, dezordinea, dezbinarea şi instabilitatea socială, politică şi economică.
Dacă în cazul regimului lui Hosni Mubarak, NATO a intervenit, oare de ce în faţa acestui pericol mult mai mare, care pândeşte Egiptul, nu ia nicio atitudine?