Discriminare şi libertate de exprimare

Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României prin articolul 30. De asemenea pe plan internaţional, libertatea de expresie este consfinţită prin “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” adoptată pe 10 decembrie 1948, în urma Adunării Generale O.N.U. de la Geneva. În articolul 19 se stabilesc următoarele:

Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.

Cu toate astea în practică lucrurile nu stau deloc aşa. De exemplu, să presupunem că unei persoane nu îi plac ţiganii. Această etnie este poate cea mai minunată, talentată, valoroasă şi originală din toate etniile de pe glob. Dar persoana respectivă, din motive subiective, nu empatizează cu cei care fac parte din această minoritate şi nici nu apreciază anumite comportamente ale membrilor săi. Ea nu îşi va putea exprima vreo nemulţumire legată de ţigani, deoarece automat este catalogată ca rasistă, şovină, naţionalistă, fascistă etc.

Dacă persoana este o vedetă sau un demnitar, atunci va avea parte şi de atacuri virulente din partea unor ONG-uri, asociaţii, militanţi şi propagandişti media, care vor fi revoltaţi că nu se respectă drepturile minorităţilor, că se discriminează şi se încalcă legea.

Sau, încă un exemplu, dacă cuiva nu-i plac homosexualii, sau mai precis, consideră homosexualitatea ca fiind ceva anormal şi relaţiile homosexuale o perversiune, este din nou atacat, denigrat, acuzat de discriminare de către tot felul de asociaţii, fundaţii sau persoane publice obsedate de “corectitudinea politică.”

Deci, deşi au dreptul la liberă exprimare, în aceste cazuri persoanele respective trebuie să se abţină de la exprimarea liberă, cel puţin în spaţiul public, deocamdată.

Articolul 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002, prevede următoarele:

Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

După cum se poate observa, nici articolul, nici vreo altă prevedere legislativă, nu stabilesc clar ce înseamnă “propagandă naţionalist-şovină” şi nici criteriile după care se poate decide dacă un anume comportament este intimidant, ostil, ofensator, umilitor, degradant sau atinge demnitatea unui “minoritar”.

În consecinţă numai simpla pronunţare a numelui unei minorităţi, grup etnic sau “orientat sexual diferit”, poate fi catalogată drept ofensă sau discriminare. Dacă e să o luăm aşa, conform acestui articol de lege, Traian Băsescu comite o contravenţie atunci când îi jigneşte pe pensionari spunând că sunt “cancerul societăţii”, sau pe ţărani şi români în general, atunci când spune că “au performanţe limitate”. Tot Băsescu a jignit poporul român atunci când a spus că “România este o ţară de mâna a doua”, nu?!

Deja am intrat în partea a doua a subiectului, pentru că, privind lucrurile din direcţie opusă, atunci când cineva aduce atingere valorilor naţionale, spunând despre români că sunt puturoşi, necivilizaţi, hoţi, sau când cineva batjocoreşte simbolurile religioase creştin-ortodoxe, când ia în derâdere manifestările religioase ortodoxe, sau aruncă cu noroi în Biserica Ortodoxă Română, nici un ONG, asociaţie, fundaţie, sau persoană publică “corectă politic” nu ia atitudine şi nu invocă aceleaşi drepturi şi reglementări ca şi în cazul minorităţilor. Ba dimpotrivă, aceste acţiuni anti-româneşti şi anti-religioase sunt lăudate şi încurajate în baza dreptului la liberă exprimare.

Deci, libertatea de expresie este valabilă doar în cazul minorităţilor, în timp ce în cazul majorităţii se aplică cenzura şi dubla măsură. Asta înseamnă dictatura minorităţilor asupra populaţiei majoritare, care astfel este discriminată, şi o cenzură ce aminteşte de fostele regimuri totalitare, practicată însă sub masca “corectitudinii politice” şi a drepturilor omului.