Oficial, Elena Udrea este căsătorită cu afaceristul Dorin Cocoş. Numai că, atunci când vine vorba de petreceri şi distracţie, ministresa blondă se află mai mult în compania lui Traian Băsescu şi a colegilor de partid.
Anul acesta politiciana a petrecut Revelionul la Predeal, în compania lui Băsescu, normal, la paranghelie mai luând parte şi soţia preşedintelui, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.
Dacă anul trecut, noaptea dintre ani a fost sărbătorită de Traian Băsescu împreună cu premierul Emil Boc, de data aceasta şeful statului i-a avut că invitaţi pe Vasile Blaga, Elena Udrea şi Roberta Anastase. Ministrul Dezvoltării povesteşte pe blogul său despre Revelionul petrecut la Predeal: „Am petrecut un Revelion frumos, în Predeal, cu multă veselie, dans, alături de oameni extrem de amabili, puşi pe distracţie. Chiar dacă am fost în compania unor colegi, noaptea de trecere dintre ani a fost un moment de deconectare, un moment în care nu s-a făcut politică şi în care toţi am întâmpinat cu speranţă anul 2012”.
Sursa: HotNews
Nu numai că Elena Udrea şi-a făcut de cap cu colegii de partid la Predeal, dar s-a mai şi pupat, ţinând vâscul în mână, cu un admirator care a acostat-o pe drum, când a ieşit la cumpărături.
Sursa foto: Adevărul
Aşa că se pune întrebarea: cu cine a petrecut Revelionul domnul Cocoş??? Deoarece, bănuiesc că nu a sărbătorit noaptea trecerii dintre ani de unul singur! 😆
Cocos a ramas acasa pe post de closca.
Si Udrea a fost consolata cu cocoselu lu TRaian :))
Nu, că am auzit că nu prea-i mai merge cocoşelu’ lui Traian! 😆
Pai de la atata whisky cu gheata…:)