Dialectica folosită ca metodă pentru controlul maselor

Aţi observat că de fiecare dată când o problemă de ordin social, politic, economic sau de altă natură, este supusă dezbaterii publice, totul se desfăşoară ca într-un meci de fotbal? Terenul este bine delimitat dinainte, regulile sunt stabilite deja, iar particpanţii sunt împărţiţi mereu în două tabere opuse… mereu două.

Multă lume ar crede că aşa e normal să fie, că e în firea lucrurilor şi că totul se întâmplă de la sine. Dar nu este aşa. Ideea că progresul se realizează prin conflict, prin lupta între două principii contrare este un concept filosofic numit dialectică. Iar Elitele Oculte, aflate în vârful piramidei sociale, folosesc acest concept ca tehnică de control al maselor.

Vedeţi voi, lucrul de care se tem cel mai tare cei aflaţi în vârf, este ca nu cumva cei aflaţi la baza piramidei – „idioţii utili” sau „consumatorii inutili”, cum le place lor să îi numească – să se organizeze şi să devină o forţă unitară. Şi pentru a evita acest lucru Elitele creează atunci ele însele structuri şi le organizează, pentru a oferi un cadru şi un mod de funcţionare care să fie sub controlul lor şi să le servească interesele.

De exemplu, decât să aştepte ca societatea civilă să se organizeze în mişcări ecologiste, o corporaţie petrolieră îşi creează ea propriile ONG-uri de profil, pe care le finanţează şi le coordonează după bunul plac. La fel s-a întâmplat şi în cazul mişcării proletare. În loc să apară o mişcare muncitorească autentică, menită să apere interesele celor mulţi, săraci şi exploataţi, a fost creată una bazată pe o filosofie inventată de un burghez, un reprezentant al clasei exploatatoare, Karl Marx. Apoi această filosofie pusă în practică a fost transformată în ceva atât de oribil, încât nimeni din generaţiile următoare să nu-şi mai dorească vreodată să audă de proletariat, dreptate socială, socialism, sau comunism.

Însă pentru fiecare construcţie de acest gen, trebuie creată şi una aflată în antiteză cu ea, pentru a-o contrabalansa. Astfel, pentru o mişcare ecologistă este necesară una a corporatiştilor, a celor care vor să munceasă, vor capitalism, carieră etc. Iar pentru mişcarea marxistă a fost creată, în contra-partidă, fascismul.

Dacă studiem puţin problema, vedem peste tot astfel de binomuri: socialism – capitalism, stânga – dreapta, progresişti – conservatori, atei – fundamentalişti religioşi, feminism – tradiţionalism, globalism/multiculturalism – naţionalism, ecologism – consumerism, băsism – uslism etc. Observaţi abundenţa de „isme” şi „ismuri”!

Ca să înţelegeţi mai bine cum funcţionează acest mecanism şi ce scopuri urmăreşte, am să analizez două exemple din istoria recentă.

În 2008 a izbucnit criza financiară din Statele Unite. Cauzele reale au fost speculaţiile financiare abuzive favorizate de măsurile legislative de dereglementare economică şi financiară ale guvernelor occidentale luate în numele economiei de piaţă şi globalizării.

Cei mai afectaţi au fost săracii şi cei din clasa mijlocie care au făcut credite pentru a-şi cumpăra o casă, în vreme ce speculanţii şi marii finanţişti au făcut profituri record, în timp ce multe bănci, în loc să dea faliment, au primit sute de miliarde de dolari ajutor de la guvernul SUA din banii contribuabililor.

Ce au făcut Elitele pentru a-şi ascunde vinovăţia? Au creat două mişcări antagonice, mutând problema din domeniul economico-financiar în zona social-politică. Una care a devenit deja brand şi este susţinută la nivel global este cea cu „Occupy Wall Street”, care a devenit mai apoi „Occupy Ceva” pe tot mapamondul. Această mişcare este una de tip socialist, dacă nu ştiaţi şi este finanţată şi organizată de mari magnaţi şi speculatori financiari cum este cazul lui George Soros.

Acum, cineva cu o gândire mai îngustă, ar putea întreba, de ce un mare capitalist cum e Soros, ar sponsoriza o mişcare socialistă? De ce şi-ar da singur cu ciocanul peste degete? Dar veţi vedea că nu este deloc aşa.

Pe lângă mişcarea stângistă, de tip „flower power”, a săracilor de pe Wall Street, s-a întărit şi conturat o mişcare a radicalilor de dreapta, în cadrul Partidului Republican prin apariţia aşa numitei „Tea Party”. Aceştia propun măsuri economice de austeritate, de dreapta, „măsuri dure, dar necesare” dar nu le pot aplica, din cauza „puturoşilor de socialişti” care protestează în stradă pentru a primi „pomană de la guvern”.

Pricepeţi cum stau lucrurile? Problema a fost mutată din planul economico-financiar, unde nişte escroci trebuiau arestaţi şi nişte bănci ar fi fost corect să dea faliment, în domeniul confruntărilor social-politice, prin organizarea acestor mici revoluţii socialiste ale „cetăţenilor indignaţi” de „măsurile de austeritate” impuse de guverne, răspândite pe tot pe unde a pătruns „criza”.

Al doilea exemplu este cel de la Roşia Montană. Aici cetăţenii sunt împărţiţi în două tabere: corporatiştii, care vor începerea proiectului, deoarece „tot ce vor ei este să muncească” şi ecologiştii, care vor un mediu curat şi agro-turism. Atât gruparea corporatiştilor, cât şi ONG-urile ecologiste sunt finanţate şi dirijate de acţionarii de la Gabriel Resources. Şi aici s-ar putea pune întrebarea, de ce acţionarii exploatării aurifere, ar finanţa nişte ecologişti care se opun proiectului lor? Expicaţia este aceeaşi ca şi în cazul precedent. Este vorba de o diversiune.

Dacă veţi urmări dezbaterile dintre cele două tabere, pro şi contra începerii exploatării, veţi remarca faptul să discuţia se învârte în proporţie de 99% în jurul problemelor de mediu: dacă cianurile sunt periculoase, dacă iazul de decantare se va revărsa, dacă firma îşi va asuma obligaţiile de ecologizare după încetarea exploatării etc. Aproape nimeni nu mai pomeneşte de problema cu adevărat importantă, aceea că o firmă străină va scoate de acolo tot aurul, argintul şi metalele rare, le va  vinde pe piaţa internaţională, iar statul va încasa teoretic ceva dolari şi practic mai nimic, nici bani, nici aur.

În concluzie, atunci când luptaţi pentru o cauză, să nu mai cădeţi niciodată în această capcană a dihotomiilor prefabricate şi să nu mai acceptaţi să jucaţi după regulile făcute de alţii. Priviţi problema de sus, ieşiţi din echipa cu care jucaţi, părăsiţi terenul şi căutaţi-i pe cei care au organizat meciul şi au stabilit regulile. Aceasta este singura metodă de a identifica adversarul real.