Când şi când primesc câte un apel nesolicitat pe telefonul fix. Ridic receptorul şi o voce feminină melodioasă începe să îmi prezinte tot felul de oferte, de promoţii, evenimente, prezentării, pentru o firmă oarecare.
De fiecare dată pun întrebarea de rigoare: „De unde aveţi numărul meu de telefon?” Domnişoara îmi cauză mă informează senină că a luat numărul din cartea de tefefoane sau din „baza de date Romtelecom”.
După ce îi explic că nu e frumos să procedeze aşa şi că nu mă interesează astfel de oferte şi campanii, gagica îmi spune, de obicei: „Ştiţi, v-am selectat după adresă, deoarece locuiţi în zona în care avem noi sediul (sau prezentarea).”
Dacă pe Internet primesc pe e-mail astfel de mesaje, ele sunt considerate spam şi ajung automat într-un folder special. Mă gândesc, nu există cumva o modalitate, sau reglementare, care să permită ca aceste apeluri nedorite să fie băgate la spam, adică să fie blocate sau interzise?!