Istoricii susţin că au rezolvat unul dintre misterele istoriei sovietice – moartea fiului cel mare al lui Iosif Stalin, Iakov.
Arhivele declasificate spun că a fost ucis la sfârşitul anului 1943, de către un gardian nazist, în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen, după ce a refuzat să se supună ordinelor.
Documentele arată că Iakov a fost capturat în iulie 1941 în timp ce comanda o baterie de tancuri. În perioada aprilie-iunie 1942, el a fost deţinut într-un lagăr de concentrare în Hommelsburg, iar în martie 1943 a fost trimis la Sachsenhausen.
„El a fost foarte independent şi rezervat acolo, demonstrând în mod deschis dispreţul său pentru administraţia taberei,” a declarat pentru RIA Novosti istoricul Mihail Zuev.
Iakov a fost ucis în timp ce se plimba în jurul taberei.Gardianul la rugat să se întoarcă în baracă, însă bărbatul s-a apropiat şi mai mult de gard şi a strigat către pază, „Trage!” Gardianul l-a împuşcat în cap.
Până în prezent, au existat numeroase teorii contradictorii legate de modul în care Iakov a murit – inclusiv faptul că el s-ar fi sinucis. Într-adevăr, a încercat odată să se sinucidă, înainte de război, atunci când căsătoria sa cu o fată de 16 ani nu a fost aprobată de către tatăl său.
„Yasha s-a comportat ca un huligan şi un şantajist,” scria Stalin. „Nu vreau să mai am nicio legătură cu el.”
O altă versiune a evenimentelor este că Yakov Djugaşvili (numele de familie real al lui Stalin) a fost de fapt ucis în luptă pe 16 iulie 1945. Susţinătorii acestei teorii argumentează prin faptul că Germania nu a reuşit să facă un documentar despre fiul lui Stalin în captivitate, nici nu a realizat vreo înregistrare audio a interogatoriului său, oferind publicului doar două fotografii. Acest lucru, spun ei, este deosebit de practica tradiţională a maşinii de propagandă germane şi este foarte posibil ca fotografiile să fi fost falsificate de experţi.
Unii susţin, însă, faptul că oficialii armatei germane i-au sugerat lui Iosif Stalin că şi-ar putea primi fiul înapoi în schimbul mareşalului Friedrich Paulus, capturat după bătălia de la Stalingrad.
„Nu voi da la schimb un soldat pentru un mareşal,” se pare că a răspuns Stalin.
Sursa: RT