Viaţa în societate nu înseamnă competiţie

Ani de zile am fost îndoctrinaţi la toate nivelurile sociale şi prin toate mijloacele de comunicare în masă că totul în viaţă se rezumă la competiţie şi performanţă. Aşa se face că, cei mai tineri, nici nu îşi pot imagina azi viaţa în alt mod.

Toţi vor să reuşească, să fie cei mai buni şi se află într-o continuă cursă contra cronometru. La şcoală trebuie să fii cel mai bun, bupă ce termini studiile prebuie să-ţi găseşti un job bun, unde trebuie să fii performant. Telefonul pe care îl ai trebuie să fie unul performant şi scump, maşina pe care o ai trebuie să fie scumpă şi cât mai performantă. Trebuie să ai lângă tine o femeie care să arate ca un fotomodel şi să stârnească invidia celorlalţi. În relaţiile sexuale, în special ca bărbat, de asemenea trebuie să fii capabil de „performanţe”. România însăşi trebuie să fie competitivă şi să aibă o economie performantă pe plan mondial. Chiar şi spitalele sunt apreciate în funcţie de performanţă, în caz contrar fiind închise.

Fiind un pasionat al cărţilor de „dezvoltare personală”, o perioadă de timp şi eu aproape că m-am lăsat înşelat de această filosofie a competiţiei, a perfomanţei şi a învingătorului, dar mai târziu mi-am dat seama că toate acestea sunt doar nişte tâmpenii şi o ideologie menită să manipuleze masele.

Societatea are la bază cooperarea şi scopul ei este ca indivizii ce o alcătuiesc să aibă o viaţă mai uşoară datorită acestei cooperări. Chiar şi în natură, la animalele sălbatice, unde fiecare este este de capul lui, nu există competiţie în sensul în care aceasta este înţeleasă de oameni. Jungla este şi ea un organism viu, un ecosistem în care fiecare vieţuitoare se supune anumitor reguli şi cooperează într-un fel sau altul cu celelalte.

Competiţia este în esenţă nedemocratică pentru că întotdeauna există un învingător, care beneficiază de privilegii de pe urma celorlalţi, aceştia fiind excluşi de la masa cu bunătăţi, deşi au luat parte în egală măsură şi au conttribuit la întregul joc.

Competiţia şi goana după performanţă duc întotdeauna la conflict, crimă, război, ură, invidie, egoism şi alte lucruri care îi separă pe oameni şi îi învrăjbesc. Ca să vă daţi seama ce efecte are în practică acest mod de a aborda lucrurile, aduceţi-vă aminte ce se întâmplă atunci când se deschide un nou hypermarket, sau când se mai face vreo promoţie la tigăi, ulei, sau bormaşini. Aţi văzut că, atunci când se deschide uşa magazinului, fiecare vrea să fie el cel care intră primul. Şi ceea ce urmează este un spectacol dezolant, cu oameni care urlă, se împing şi se calcă în picioare ca nişte animale turbate.

Şi mai este un lucru important pe care aproape nimeni nu l-a remarcat. Deşi se spune că trăim într-o lume liberă, cu şanse egale pentru toţi şi că la baza progresului în societate s-ar afla competiţia, cu toate astea, locurile câştigătoare sunt mereu ocupate de aceiaşi „competitori”. Am să vă dau un singur exemplu: de 22 de ani, în politică şi la conducerea ţării se află mereu aceiaşi oameni, indiferent câte „alegeri democratice”, proteste populare, schimbări de guverne, sau alte transformări sociale au avut loc. E foarte convenabil să promovezi competiţia atunci când tu ocupi mereu locul câştigător!

În consecinţă dacă eşti obsedat de competiţie, performanţă şi vezi viaţa ca pe o cursă contra cronometru în care te iei tot timpul la întrecere şi te compari cu ceilalţi, opreşte-te o clipă, realxează-te, bucură-te de ceea ce există în jurul tău şi realizează că singura şi adevărata competiţie din care ai de câştigat este cea cu tine însuţi.