Zilele acestea am văzut la televizor doi tineri, persoane publice, invitaţi pe la emisiuni să ofere soluţii pentru problemele României. Invitaţiile au fost făcute probabil în ideea că sunt tineri şi au alte mentalităţi, mai progresiste şi mai sănătoase decât „dinozaurii comunişti” care au pus stăpânire pe ţară şi nu mai vor să plece.
Unul dintre ei era Mihai Sturzu, fost interpret de melodii cu versuri gen, „dă muzica mai tare”, actualmente deputat, iar al doilea, un alt muzician, Dan Helciug, cel cu „trăiască berea” şi „nu-mi pasă de nimic”. Ca să fie un trio complet, mai lipsea Tudor Chirilă! 😆
I-am ascultat pe amândoi cu atenţie, mai ales că primul este şi parlamentar şi deci este direct implicat în treburile ţării. Mai întâi am fost dezamăgit, iar mai apoi chiar îngrijorat auzind ce spun aceşti tineri.
Pe lângă clişeele deja obosite, cu individualismul de tip capitalist, cu libertatea de a face ce vrei, chiar dacă nu ştii prea bine ce anume şi ce nasol era pe vremea comunismului, cu tătucul-preşedinte de la care poporul aşteaptă să facă totul, nu am auzit nimic concret şi nici o idee care s-ar putea materializa în ceva practic.
Pe Dan Helciug l-am auzit spunând ceva şi despre societatea civilă, despre ONG-uri şi exemple de campanii derulate chiar de el, dar având în vede că aceste acţiuni au în principal scopul de PR, mai mult decât rezolvarea unor probleme sociale importante, mi s-a părut nesemnificativ.
Nu cred că aceşti băieţi sunt rău intenţionaţi. Mai mult ca sigur că ei vor să facă ceva şi cred în ceea ce spun, dar problema lor este că nu înţeleg deloc realitatea socială, globală, politica şi lumea în care trăim în general. De aceea cred că nu e suficient să fii tânăr pentru a oferi soluţii, ci trebuie să mai ai pe lângă asta şi o serie de competenţe, care se câştigă doar prin foarte multă muncă şi studiu în domenii specifice şi pe o perioadă lungă de timp.