Despre neoliberalism şi originile sale

Premisa neoliberalismului, şi a teoriilor economice neoclasice, în general, este viziunea pesimistă că fiinţele umane sunt creaturi egoiste. Porneşte de la o atitudine darwinistă grosieră, care consideră că oamenii ar trebui să fie responsabili pentru propriile „eşecuri”, cum ar fi sărăcia şi prin urmare, guvernele nu ar trebui să ofere servicii pentru a-i ajuta atunci când aceştia sunt în nevoie.

În ultimă instanţă, urmărirea interesului propriu este considerată creatoare de eficienţă, care ar trebui să fie favorizată, înaintea oricărei forme de activitate a guvernului. Cu toate acestea, în timp ce motivul profitului este cu siguranţă admisibil, în anumite cazuri, acesta este de fapt contrar binelui public în altele, de exemplu în cazul unor nevoi umane esenţiale, cum ar fi educaţia, sănătatea, sursele de energie, de apă şi aşa mai departe.

În esenţă, neoliberalismul îşi trage originile din filozofia lui Adam Smith, care susţinea că nu era necesar ca guvernele sau orice alte organizaţii sociale, să pună în aplicare o redistribuire a bogăţiei, pentru că exercitarea liberă de propriului interes ar crea un surplus suficient pentru a aduce beneficii tuturor. Intenţia disimulată este aceea de a determina naţiunile să-şi expună activele şi industriile care ar trebui să fie menţinute publice, exploatării de către interese private, precum şi de a preîntâmpina apoi impozitarea acestor corporaţii, sau reglementarea activităţilor lor de către guverne, în moduri care le-ar putea limita lăcomia lor pentru profituri.

Propagandiştii-şefi ai neoliberalismului au fost Milton Friedman şi Friedrich von Hayek, care, în 1947, au fondat Societatea „Mont Pelerin”, pentru a coordona crearea unei reţele internaţionale de think-tank-uri şi fundaţii, care să răspândească filosofia lor, a lăcomiei corporatiste. Baza propagandei practicate de ei era o tactică de inducere a panicii, prin care se echivala „statul puternic” (big government) cu totalitarismul. În „Capitalism şi Libertate” (Capitalism and Freedom, 1962), Milton Friedman sugera că un control centralizat al economiei a fost întotdeauna însoţit de represiune politică. În mod similar, în „Drumul către servitute” (The Road to Serfdom, 1944), Hayek a susţinut că „controlul economic nu este doar un control al unui sector al vieţii umane, care poate fi separat de restul, este controlul resurselor pentru toate scopurile noastre.”

Universitatea din Chicago, finanţată de Rockefeller, a fost cea care l-a ajutat pe Friedman la constituirea unei comunităţi intelectuale, care a produs un număr de laureaţi ai Premiului Nobel, cunoscuţi colectiv ca Şcoala de Economie de la Chicago. În 1975, Friedman a acceptat invitaţia unei fundaţii private de a vizita Chile şi de a vorbi despre principiile „libertaţii economice”, finalizând astfel misiunea CIA, prin care a fost sprijinită lovitura de stat a lui Pinochet împotriva liderului socialist Allende, ales în mod democratic.

Activităţile lui Friedman erau parte dintr-o strategie mai amplă pentru subminarea culturilor şi instituţiilor social-democrate din întreaga lume, realizată de către CIA, sprijinită atât prin fundaţiile Ford cât şi Rockefeller. Frances Stonor Saunders, autorul cărţii „Cine a plătit cimpoierul: CIA şi Războiul Rece cultural” (Who Paid the Piper: The CIA and the Cultural Cold War), detaliază modul în care CIA a demarat congrese culturale, montări de expoziţii şi organizări de concerte, sponsorizări pentru artă abstractă şi avangardistă, având orice conţinut social, precum şi reviste subvenţionate în care erau criticate politicile revoluţionare din întreaga lume. Printre cei mai proeminenţi intelectuali care au beneficiat de finanţare de la CIA au fost: Hannah Arendt, Arthur Koestler, George Orwell, Jackson Pollack, Gloria Steinem.

Sursa

Neoliberalismul este o doctrină economică ce constituie motorul globalizării şi al aşa-zisei economii de piaţă. Foarte în vogă pe vremea lui Ronald Reagan şi Margaret Thatcher, el a declanşat criza care macină de atunci Occidentul. Dar nouă şi altor ţări foste comuniste nu ni s-a spus asta în anii ’90, pentru că altfel nu am mai fi acceptat să intrăm în UE.

Dacă nu ştiaţi, neoliberalismul este şi ideologia care stă la baza politicii economice a Uniunii Europene şi care ne este băgată pe gât de 23 de ani, prin propagandă asiduă, ca fiind unica soluţie de dezvoltare. A fost ridicat pe cele mai înalte culmi în perioada regimului Băsescu-Boc.

În ce constă acesta, cred că ştie toată lumea: privatizări, liberalizări, descentralizare, regionalizare, diminuarea rolului statului în economie, facilităţi fiscale pentru corporaţii şi bănci, reducerea asistenţei şi ajutoarelor sociale, acorduri cu FMI, investitori străini etc. Ştiţi bine şi propaganda lui Băsescu, cu să moară statul social, statul nu trebuie să aibă grijă de cetăţeni, să moară pensionarii, să vindem resursele ca să creăm locuri de muncă, mai pe scurt, bogaţii să trăiască şi să înflorească, iar săracii să muncească sau să moară!